Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Averea declarată și CV-ul…

DOC Averea declarată și CV-ul noului director al CNA

Iulian Rusu, noul director al Centrului Național Anticorupție (CNA), declară că deține în proprietate două apartamente, două automobile, iar pe parcursul anului 2020 a avut venituri oficiale de circa 1,2 milioane de lei din activitatea de la mai multe ONG-uri, atât din țară, cât și de peste hotare.

Iulian Rusu, noul director al CNA a depus declarația de avere și interese personale în octombrie 2021, la scurt timp după ce a fost numit secretar de stat la Ministerul Justiției.

CITIȚI și: Centrul Național Anticorupție are un nou director

El a declarat că deține în proprietate două apartamente, unul de 124 de metri pătrați, procurat în 2020 și altul de 78 de metri pătrați, cumpărat în 2008, în urma unui contract de investiții. Prospătul șef al CNA declară că deține și două garajuri, ambele procurate în anii în care a cumpărat și apartamentele, dar și o altă încăpere imobiliară de aproape 15 metri pătrați.

Rusu mai declară că deține și 1/2 cotă parte dintr-un teren cu suprafața de aproape cinci ari, în Orhei, obținut în urma Deciziei Consiliului Orășenesc Orhei din 2010 și a unei hotărâri a Judecătoriei Orhei din 2013.

Noul director al CNA declară că deține două automobile: un Mercedes B 250 E, fabricat în 2015 și dobândit în 2020 pentru 17,5 mii de euro și un Audi A4, fabricat în 2006 și cumpărat în 2010 cu 12 mii de euro.

Iulian Rusu a declarat că, pe parcursul anului 2020, a avut venituri oficiale de la mai multe ONG-uri din țară, dar și de peste hotare. Cei mai mulți bani i-a primit de la Institutul pentru Politici și Reforme Europene: 742 de mii de lei. Pentru anul 2020, cumulat, Rusu a raportat venituri oficiale de circa 1,2 milioane de lei.

În câteva conturi bancare deschise în lei, euro sau lire sterline, atât în țară, cât și peste hotare (Marea Britanie), Rusu declară că păstrează circa 450 de mii de lei

Iulian Rusu a declarat că a deținut în ultimii ani funcția de director executiv al Asociației pentru Dezvoltare Europeană și Expertiză Juridică.

În luna octombrie 2021, când a fost cooptat în echipa Ministerului Justiției, instituția a anunțat că Iulian Rusu este de profesie jurist. Este absolvent al Universității Oxford, având titlu de magistru în drept și că are o experiență profesională de peste 20 de ani, inclusiv în domeniul justiției.

În ultimii 3 ani a deținut funcția de director executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, iar Ministerul Justiției anunță că a contribuit „cu expertiză valoroasă în mai multe proiecte și activități ce țin de sectorul justiției și anticorupție”.

Pentru desemnarea lui Iulian Rusu în funcția de director al CNA au votat 57 de parlamentari. Astfel, Iulian Rusu a fost numit în funcţia de director al CNA de Parlament cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, pentru un mandat de 5 ani, fără posibilitatea numirii pentru un alt mandat consecutiv.

La 1 octombrie 2021, Iulian Rusu fusese numit în funcția de secretar de stat al Ministerului Justiției.