Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ ANI anunță că președinta…

DOC ANI anunță că președinta CC, Domnica Manole, a fost stabilită cu un conflict de interese

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) anunță că a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese de către președinta Curții Constituționale (CC), Domnica Manole. Potrivit ANI, președinta CC a încălcat regimul de conflict de interese atunci când Înalta Curte a declarat neconsituțională Hotărârea aprobată de PSRM-ȘOR privind revocarea mandatului de judecătoare constituțională a Domnicăi Manole.

Conform anexei  Legii nr. 199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică, calitatea de Președinte al Curții Constituționale este o funcție de demnitate publică și,  respectiv  este subiect al declarării averii și a intereselor personale, în condițiile prevederilor Legii nr. 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale.

În cadrul controlului, care a fost inițiat în mai 2021 de către socialistul Grigore Novac, în baza unei sesizări, inspectorul de integritate a stabilit că prin Hotărârea Parlamentului nr. 73 din 23.04.2021 s-a anulat prin retragere în parte cu efect pentru viitor actul administrativ individual ilegal favorabil și anume Hotărârea Parlamentului nr. 121 din 16.08.2019 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale.

Conform sesizărilor nr. 92a/2021 și 93a/2021 adresate Curții Constituționale, s-a solicitat exercitarea controlului asupra Hotărârii Parlamentului nr. 73 din 23.04.2021 și totodată suspendarea ei.

Iar, potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 60 din data de 23.04.2021, semnată de Președintele interimar al Curții Constituționale, s-a admis cererea de suspendare și prin Decizia Curții Constituționale nr. 61 din 26.04.2021 a fost confirmată Decizia Curții Constituționale nr. 60 din 23.04.2021, prin care s-a suspendat hotărârea respectivă, cu participarea în cadrul ședinței și a Președintelui Curții Constituționale.

Astfel, s-a constatat că Președinta Curții Constituționale, având un interes personal a participat la emiterea Deciziei Curții Constituționale nr. 61 din 26.04.2021, prin care a fost confirmată Decizia Curții Constituționale nr. 60 din 23.04.2021 de suspendare a acțiunii unor Hotărâri de Parlament și la controlul constituționalității Hotărârii Parlamentului nr. 73 din 23.04.2021 privind anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16.08.2019 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale, fără a declara la ANI conflictele de interese reale și fără a le soluționa prin abținere, prin ce s-a admis consumarea conflictelor de interese.

Actul emis de ANI:

Totodată, s-a luat act de Hotărârea Curții Constituționale nr. 18 din 09.07.2021, pentru controlul constituționalității art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 317 din 13.12.1994 cu privire la Curtea Constituțională, din acest motiv, inspectorul doar a constatat încălcarea, fără aplicarea interdicțiilor în acest sens.

În calitate de subiect al controlului, Președinta Înaltei Curți a avut dreptul de a-și expune punctul de vedere. Însă la solicitarea inspectorului, nu au fost prezentate actele necesare desfășurării controlului, mai mult decât atât,  s-a solicitat retragerea demersului emis de către inspector.

La data de 23 aprilie curent, deputații PSRM – ȘOR, cu 53 de voturi, au aprobat o Hotărârea privind revocarea mandatului de judecătoare constituțională a Domnicăi Manole.

Curtea Constituțională a declarat marți, 27 aprilie, neconstituționale Hotărârile aprobate de deputații PSRM – ȘOR privind revocarea mandatului de judecătoare constituțională a Domnicăi Manole și numirea avocatului Boris Lupașcu în funcția de judecător la Curtea Constituțională. Atunci, Domnica Manole a participat la ședința CC în cadrul căreia se examina subiectul cu privire la revocarea mandatului ei.