Principală  —  IMPORTANTE   —   Detalii noi despre litigiul în…

Detalii noi despre litigiul în urma căruia municipiul Chișinău a pierdut un teren de 1,38 ha: La CSJ, două judecătoare din complet au avut opinii separate

Maria Ghervas și Ala Cobăneanu

Decizia Curții Supreme de Justiție din iulie 2020, prin care s-a respins recursul declarat de Primăria mun. Chișinău și Consiliul Municipal Chișinău și s-a obligat autoritățile municipale să vândă Societății pe Acțiuni „UNIC” terenul de 1,38 de ha din preajmă a fost luată la limită, cu voturile a doar trei dintre cei cinci judecători din complet. Informația a fost confirmată pentru ZdG de către Maria Ghervas, una dintre judecătoarele din complet care a avut opinie separată.

La 31 iulie 2020, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al CSJ, format din magistrații Ala Cobăneanu, Maria Ghervas, Galina Stratulat, Nicolae Craiu și Mariana Pitic au considerat recursul depus de Primăria mun. Chișinău și Consiliul Municipal Chișinău neîntemeiat și l-au respins, menținând decizia instanței de apel și a hotărârii primei instanțe prin care autoritățile municipale erau obligate să vândă firmei care deține Magazinul Universal Central „UNIC” terenul din preajmă, cu suprafața de 1,38 ha.

Maria Ghervas și Ala Cobăneanu

Decizia CSJ a fost ulterior executată de 27 de consilieri municipali, care joi, 17 februarie, au votat ca terenul să fie vândut agentului economic pentru circa 2,7 milioane de lei.

Judecătoarea Maria Ghervas a precizat pentru ZdG că la decizia CSJ din 31 iulie 2020 a avut o opinie separată pe caz, nefiind de acord cu decizia completului, prin care s-a dispus respingerea recursului declarat de autoritățile municipale.

Judecătoarea a precizat că și o altă judecătoare din complet, Ala Cobăneanu a avut opinie separată, decizia de respingere a recursului autorităților municipale fiind luată la limită, cu 3 voturi pentru respingerea recursului depus de Primărie și Consiliului Municipal Chișinău și cu alte două voturi împotrivă.

Deciziile separate ale judecătoarelor Ala Cobăneanu și Maria Ghervas NU sunt publicate împreună cu decizia CSJ. Codul de Procedură Civilă prevede faptul că „în cazul în care la adoptarea hotărârii se exprimă o opinie separată, aceasta se anexează la dosar”, dar nu prevede publicarea ei pe portalul instanțelor de judecată.

Cronologia unei deposedări legalizată de instanțele de judecată și de 27 de consilieri municipali: Istoria litigiului care a lăsat municipiul Chișinău fără un teren de 1,38 de hectare. Reprezentantul Primăriei și al CMC NU s-a prezentat la ședințele de la Curtea de Apel Chișinău

Preluarea terenului de 1,38 hectare din centrul Capitalei, amplasat vizavi de magazinul universal central „UNIC” a început încă în 2016, la scurt timp după ce statul a vândut, în urma unei licitații „cu strigare”, pachetul majoritar de acțiuni pe care-l deținea în cadrul Societăţii pe Acţiuni Magazinul Universal Central „UNIC”. Acțiunile au fost procurate de către compania „Rogob” SRL, care, imediat după ce a preluat Magazinul „UNIC”, a demarat acţiunile de privatizare a terenului din jurul imobilului.

În ultimii ani, în urma acțiunilor în instanță intentate de către proprietarii „Rogob”, pe caz au fost emise mai multe decizii judecătorești, unele dintre ele contradictorii, fapte care au culminat cu decizia aprobată joi, 17 februarie, cu votul a 27 de consilieri municipali, prin care municipalitatea a cedat terenul pentru circa 2,7 milioane de lei. 

ZdG a făcut o cronologie a litigiului care a dus la pierderea de către municipiul Chișinău a terenului de 1,38 de hectare. Am constatat că, la Curtea de Apel Chișinău, reprezentantul Primăriei și al Consiliului Municipal Chișinău NU s-a prezentat la examinarea litigiului, instanța dispunând examinarea cauzei în lipsa acestuia, dar și faptul că, în deciziile instanțelor judecătorești executate de consilierii municipali, NU este indicat expres felul în care municipalitatea urma să le execute.