Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   De ce încă un membru…

De ce încă un membru CSM pleacă din sistem? În fotoliile vacante vin judecători controversați

După ce săptămâna trecută Tatiana Răducanu a plecat din funcția de judecătoare a Curții Supreme de Justiție și, respectiv, din cea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, încă un fotoliu în CSM ar putea rămâne liber.  Primul punct pe ordinea de zi a ședinței CSM din 6 decembrie este cererea de demisie a Verei Toma, magistrată la Curtea de Apel Bălți.

Dacă plenul va accepta cererea, documentul va fi transmis Parlamentului, instituție care a aprobat numirea Verei Toma în funcție de membru CSM și care, respectiv, urmează să se pronunțe asupra demisiei.

Vera Toma activează în sistem de mai bine de 25 de ani, iar din 2004 este judecătoare la instanța de Apel Bălți. În 2014 aceasta a fost aleasă în funcția de membru permanent al CSM. În ultima sa declarație de avere, pentru 2015,  Vera Toma, a indicat un venit anu­al de 242 mii de lei (20 mii de lei lunar) din sala­ri­ul de fun­cţie. Alţi 5,3 mii de lei, jude­că­toa­rea i-a obţi­nut din acti­vi­ta­tea de la INJ, iar 154 de mii de lei, din pen­sie. Magistrata nu a făcut cum­pă­ră­tu­ri impor­tan­te în 2015, aceas­ta decla­rând doar o casă în Bălţi, cum­pă­ra­tă încă în 2005, dar și două auto­mo­bi­le, Toyo­ta Sequ­o­ia și Hyun­dai Atos.

Magistrata pleacă din funcție din cauza noilor modificări legislative care își propun să taie din pensiile judecătorilor, majorând totodată vârsta de pensionare a acestora.

„Este, într-adevăr, un proiect corect, dar odată ce am acceptat funcția în unele condiții, trebuie să mă pot folosi de ele. Când am acceptat funcția existau niște garanții, dar pe parcursul activității s-au impus doar restricții și acum am rămas fără copiii, pentru că i-am trimis peste hotare”, a declarat Vera Toma pentru ZdG.

Întrebată despre numărul semnificativ de judecători care pleacă din sistem, Vera Toma spune că majoritatea au aceleași motive.

„Poate era binevenit proiectul acesta, dar dacă era implementat pe etape, și nu într-o perioadă atât de scurtă. Îmi pare rău că sistemul este afectat. Nu cred că era atât de stringent, pentru că nu este un număr atât de mare de judecători.  Este straniu ce se întâmplă acum. Se optează pentru lupta cu corupția. Mă scuzați, ce fel de independență cu un salariu  la care s-au tăiat toate garanțiile care erau anterior pentru un judecător? Clar, fiecare reformă aduce ceva benefic, dar consider că nu era acum cazul, mai ales că după anul nou este preconizată și reforma instnațelor judecătorești. Vor fi două legi care vor afecta sistemul”, a explicat judecătoarea.

Funcțiile vacante vor fi suplinite de către membrii-supleanți ai CSM: Ion Druță și Nina Cernat, aleși în cadrul Adunării Generale a Judecătorilor din 22 noiembrie 2013.  Conform Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, în caz de încetare a mandatului de membru permanent al CSM,  mandatul va fi continuat de către membrul supleant.

570-casa-ion-druta
Casa magistratului Ion Druță

Ion Druță este magistrat la Curtea de Supremă de Justiție (CSJ) din septembrie 2013. În mai 2013 ZdG scria  des­pre pala­tul şi afa­ce­ri­le de fami­lie ale lui Ion Dru­ță, pe atun­ci pre­șe­din­te­le Jude­că­to­ri­ei Bota­ni­ca din Chi­și­nău. Aces­ta locu­ieș­te, din 2001, împre­u­nă cu fami­lia pe str. Mali­na Mică din Chi­și­nău. Magis­tra­tul a obţi­nut tere­nul printr-o deci­zie con­tro­ver­sa­tă a Pri­mă­ri­ei Chi­şi­nău. Ulte­ri­or, pen­tru a nu fi vizat direct într-un ine­vi­ta­bil scan­dal, jude­că­to­rul a înscris imo­bi­lul pe o rudă care avea afa­ce­ri comu­ne cu soţia şi cu soa­cra sa. De alt­fel, în pre­a­j­ma casei fami­li­ei Dru­ţă este insta­la­tă o barie­ră auto,  şi, potri­vit Pri­mă­ri­ei, preşe­din­te­le Jude­că­to­ri­ei Bota­ni­ca ar fi aca­pa­rat ile­gal un teren afe­rent casei.

Ion Druță a fost implicat în mai multe scandaluri de-a lungul timpului. Controversatul magistrat a făcut parte din completul de judecători CSJ care a respins solicitarea Consiliului municipal Chişinău de a anula contractul de achiziţie a cafenelei „Guguţă”. Astfel, localul a ajuns în proprietatea companiei Finpar Invest, despre care presa a scris că aparține prim-vicepreşedintelui PD, Vladimir Plahotniuc.

Dru­ţă a scă­pat bas­ma cura­tă după ce Cole­gi­ul Dis­ci­pli­nar l-a san­cţio­nat cu „mus­tra­re” pen­tru exa­mi­na­rea, cu încăl­că­ri, a ace­lu­ia­şi dosar la Jude­că­to­ria Bota­ni­ca şi la Cur­tea Supre­mă de Jus­ti­ţie, obli­gând sta­tul să plă­teas­că unui avo­cat pes­te patru mili­oa­ne de lei. Este vorba de dosarul „ Aroma Floris”.

Nina Cernat este judecătoare din 1990. Între 2012-2014, aceasta a făcut justiție la CSJ, dar a fost transferată la o instanță inferioară prin decizia CSM, fapt pentru care magistrata s-a plâns la CEDO. Cernat a ajuns în vizorul public după ce în 2012 jurnaliștii Centrului de Investigații Jurnalistice au dezvăluit că judecătoarea locuieşte într-un imobil de lux din Capitală, trecut pe numele soacrei sale, o pensionară trecută de vârsta de 80 de ani. Bătrâna a cerut în instanţă despăgubiri de câteva zeci de milioane de lei de la firma ce a ridicat complexul pentru că aceasta nu a executat la timp lucrările de construcţie. Curtea de Apel Chişinău i-a acordat 25 de milioane de lei drept prejudiciu moral şi material, dar CSJ a casat hotărârea. Sesizaţi de Oleg Efrim, fostul ministru al Justiţiei, procurorii au refuzat să înceapă urmărirea penală.