Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   CSM: afirmațiile lui Orândaș denigrează…

CSM: afirmațiile lui Orândaș denigrează sistemul judecătoresc

Consiliul Superior al Magistraturii respinge acuzațiile judecătorului Victor Orândaș, precum că acesta ar fi fost demis din funcție din motiv că „nu a ţinut cont de influenţele ce se exercitau asupra lui în legătură cu examinarea dosarului Falun Dafa”. CSM infirmă și faptul că nu ar fi desfășurat un concurs pentru suplinirea funcției de președinte al Judecătoriei Centru. Mai mult, într-un comunicat, CSM a declarat că prin afirmațiile lansate în presă, Victor Orândaș a denigrat sistemul judecătoresc, „a depăşit limitele admisibile ale discursului public şi a libertăţii de exprimare protejate de Convenţia Europeană”.

La rândul său, Orândaș a publicat pe o rețea de socializare un replică la adresa CSM. Orândaș afirmă că CSM a evitat să menţioneze in comunicatul faptul că instituția a fost sesizată despre influenţe în dosarul „SRL Far 90” privind creditul de 1,8 mln. euro luat de la BEM . Potrivit lui Orândaș, cazul dat este tergiversat de Colegiul Disciplinar din aprilie curent. „De ce CSM nu şi-a anunţat poziţia şi în cazul denunţului public despre influienţa lui Ion Țurcan în dosarul „SRL Far 90”? CSM încearcă să justifice tăcerea frauduloasă, lipsa de acţiuni privind stoparea influienţelor asupra judecătorilor şi încercarea evidentă de a muşamaliza cazul pe parcursul a 8 luni.”, a menționat Orândaș pe pagina sa.

Precizăm că la 3 noiembrie 2015, în şedinţa CSM, ca urmare a unui aviz consultativ al SIS, în privinţa judecătorului Victor Orândaş, de la Judecătoria Comercială de Circumscripţie, Plenul CSM a emis hotărârea privind declararea acestuia incompatibil cu funcţia deţinută şi a propus şefului statului eliberarea sa din funcţie. Ulterior, Orândaş și-a creat cont pe o reţea de socializare unde a postat mai multe acte, inclusiv demersul la adresa președintelui CSM, Victor Micu, în care susține că a fost demis pentru că ar fi refuzat să se supună preşedintelui judecătoriei sect. Centru, Ion Ţurcan. Amintim că un membru al CSM a semnalizat, într-o opinie separată, ilegalitățile admise de Plenul CSM în luarea deciziei privind demiterea lui Orândaș.

Vedeți mai jos comunicatul Consiliului Superior al Magistraturii:

„Avînd în vedere lansarea în spaţiul public, a afirmaţiilor publicate în ediţia Nr.44 (129) din 13 noiembrie 2015 a „Ziarului naţional”, pe site-ul www.epochtimes.ro, în publicaţia „Ziarul de Gardă” precum şi pe contul propriu de socializare a domnului Victor Orîndaş, preluate ulterior de mass media, în legătură cu propunerea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind eliberarea domnului Victor Orîndaş din funcţia de judecător, în rezultatul declarării acestuia incompatibil cu funcţia deţinută.

Serviciul Protocol, relaţii cu publicul şi mass media este abilitat să comunice următoarele:

-În declaraţiile efectuate, domnul Victor Orîndaş a depăşit limitele admisibile ale discursului public şi a libertăţii de exprimare protejate de art. 10 al Convenţiei Europene privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, denigrînd sistemul judecătoresc în ansamblu. Art. 10 § 2 din Convenţie subliniază că exercitarea libertăţii de exprimare cuprinde „îndatoriri şi responsabilităţi”, chiar şi atunci cînd este vorba despre probleme de mare interes general. Aceste îndatoriri şi responsabilităţi pot avea o importanţă deosebită în cazul în care există riscul de a se aduce atingere reputaţiei unei persoane menţionate nominal şi de a fi încălcate „drepturile altora”.

-Afirmaţiile domnului Victor Orîndaş, precum că Consiliul Superior al Magistraturii nu anunţă un nou concurs pentru suplinirea funcţiei vacante de preşedinte la Judecătoria Centru, mun. Chişinău, este eronată, deoarece prin Hotărîrea CSM din 10 martie 2015, a fost anunţat concurs pentru suplinirea funcţiei vacante de preşedinte la Judecătoria Centru, mun. Chişinău, iar CSM a propus preşedintelui RM numirea în funcţie a domnului Ion Ţurcanu. La data de 22 aprilie 2015, preşedintele RM a respins candidatura propusă, invocînd existenţa unei proceduri disciplinare în privinţa domnului Ion Ţurcanu. Acesta a depus cerere privind propunerea repetată la funcţia de preşedinte al Judecătoriei Centru, mun. Chişinău, examinarea cererii date fiind amînată pînă la finalizarea procedurii disciplinare. Din aceste considerente, un nou concurs pentru suplinirea funcţiei de preşedinte al Judecătoriei Centru, mun. Chişinău, nu poate fi anunţat. Menţionăm că cazul disciplinar în privinţa domnului Ion Ţurcanu este în curs de examinare la Colegiul Disciplinar.

-Referitor la afirmaţiile domnului Victor Orîndaş, precum că el a fost propus de Consiliul Superior al Magistraturii spre eliberare din funcţia de judecător din considerentele că nu a ţinut cont de influenţele ce se exercitau asupra lui în legătură cu examinarea dosarului „Falun Dafa”, Consiliul a conchis că acestea au scop de denigrare a sistemului judecătoresc. Astfel, prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor s-a constatat că şedinţa prin care s-a pronunţat hotărîrea privind dosarul „Falun Dafa” a fost pronunţată de către judecătorul Victor Orîndaş, în aceeaşi zi, însă după şedinţa Plenului CSM din 3 noiembrie 2015, prin care magistratul a fost declarat incompatibil cu funcţia deţinută şi cu propunerea efectuată Preşedintelui Republicii Moldova privind eliberarea magistratului din funcţie, în baza art. 4 alin. (1) al Legii cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, art. 25 alin. (1) lit. f) al Legii cu privire la statutul judecătorului şi art. 15 alin. (5) din Legea privind verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice.

-Critica nefondată şi neîntemeiată adusă de către domnul Victor Orîndaş contravine Codului de Etică şi conduită profesională a judecătorilor, astfel acesta încălcând art. 9 al Codului dat.

Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei şi are obligaţia de a se sesiza şi din oficiu pentru a apăra judecătorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.

Serviciul protocol, relaţii cu publicul şi mass-media”