Principală  —  IMPORTANTE   —   Centru Național Anticorupție anunță că…

Centru Național Anticorupție anunță că toți banii capturați în 2020 la vama Leușeni, 1,6 milioane de euro, au fost transferați de ARBI în bugetul de stat

Responsabilii de la Centru Național Anticorupție (CNA) anunță joi că toți banii capturați, 1,6 milioane de euro, la vama Leușeni în aprilie 2020, pe sensul de intrare în țară, au fost fost transferați de Agenția pentru recuperarea bunurilor infracționale (ARBI) în bugetul de stat.

Agenția pentru recuperarea bunurilor infracționale a CNA (ARBI) a demarat procedura de transfer a mijloacelor bănești, în valoare de peste 32 de milioane de lei, în beneficiul statului. Banii urmează să ajungă, în următoarele zile, la bugetul de stat”, se menționează într-o notă emisă de CNA.

Potrivit ARBI, în aprilie 2020, agenția a recepționat o delegație de la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) cu privire la efectuarea investigațiilor financiare paralele în cadrul cauzei penale, pornite pe faptul contrabandei de circa 1,6 milioane de euro, depistate de colaboratorii vamali, la traversarea frontierei. În acest context, Agenția a aplicat sechestru asupra mijloacelor bănești, acestea fiind plasate pe conturile trezoreriale, gestionate de Agenție.

Ulterior cauza penală a fost remisă în instanța de judecată, banii fiind confiscați, printr-o decizie judecătorească, care a devenit, în timp, definitivă. Ca rezultat, ARBI a inițiat procedura de transfer a echivalentului celor 1,6 milioane de euro către stat.

La 16 aprilie 2021, reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au anunțat printr-un comunicat de presă despre condamnarea șoferului autocamionului, care în aprilie 2020 a fost oprit la frontieră în timp ce transporta peste 1,6 milioane de euro, prin punctul vamal Leușeni.

Conform sentinței, inculpatul a fost condamnat la 3 ani cu executare în penitenciar de tip semiînchis, pedeapsă suspendată condiționat pentru un termen de probă de 2 ani cu transmiterea în totalitate a mijloacelor bănești în bugetul de stat.

Serviciul Vamal a depistat la 18 aprilie 2020, la intrarea în punctul vamal Leușeni, într-un TIR de marca Mercedes, pachete pline cu valută nedeclarată. Conform procedurilor, TIR-ul, care venea din România și intenționa să intre în R. Moldova, a fost supus verificărilor, iar în timpul controlului de rigoare, vameșii au depistat în cabina șoferului mai multe pachete și cutii cu bancnote de 20 și 50 de euro, nedeclarați. În total, vameșii au depistat peste 1,5 milioane de euro ascunși în tir.

La câteva zile, pe lângă cei 1,5 milioane de euro depistați la vama de la Leușeni, după o nouă cercetare a tirului, PCCOCS a anunțat că au mai fost găsite câteva zeci de mii de euro.

În prezent, pe conturile trezoreriale ale Agenției se află echivalentul a circa 76 000 000 de lei, dintre care: 16,8 milioane de lei, 2,5 milioane de euro, 473 de mii de dolari, 132 de mii de ruble rusești, 33 de mii de hrivne ucrainești, 3 mii de lei românești,  3 230 de lire sterline și 1500 de franci elvețieni. ARBI precizează că, procesul de recuperare a bunurilor infracționale se consideră finalizat odată cu adoptarea, de către instanța de judecată, a deciziei de confiscare. Pasul final al procesului de recuperare sau vânzarea obiectelor confiscate este realizat de către instituția executorului judecătoresc și Serviciul Fiscal de Stat.