Principală  —  IMPORTANTE   —   CEDO obligă R. Moldova să…

CEDO obligă R. Moldova să achite 15 mii de euro prejudiciu moral activistului Anatol Mătăsaru, reținut și torturat în aprilie 2009

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat R. Moldova pentru aplicarea torturii în privința activistului Anatol Mătăsaru, care în urma protestelor din aprilie 2009 a fost reținut și torturat de polițiști și a obligat. CEDO a obligat statul să-i achite lui Anatol Mătăsaru 15 mii de euro pentru prejudiciu moral și 1 500 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Ținând cont de circumstanțele prezentei cauze, în special de cele cu privire la recunoaşterea de către autorităţi a faptului maltratării în timpul aflării lui Anatol Mătăsaru în custodia statului şi lipsa acordării asistenţei medicale, autoritățile naționale nu au efectuat investigaţii eficiente în cele două cauze penale intentate în privinţa făptuitorilor, Curtea a concluzionat că avut loc o încălcare a Articolului 3 din Convenție atât sub aspect material, cât și procedural.

De asemenea, Curtea a constatat o încălcare a Articolului 5 § 2 din Convenție, deoarece reclamantul fusese informat cu privire la motivele arestării sale abia după câteva ore de la arestarea sa efectivă.

Curtea a obligat R. Moldova să-i acorde lui Anatol Mătăsaru 15 000 de euro pentru prejudiciul moral și 1 500 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Mătăsaru s-a plâns în fața Curții în baza Articolelor 3 și 5 § 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând pretinsele rele tratamente aplicate acestuia în urma reținerii sale la 8 aprilie 2009. În particular, activistul s-a plâns că fusese maltratat de către poliție, că nu fusese efectuată o investigație efectivă cu privire la plângerile sale, dar și de lipsa asistenței medicale necesare. De asemenea, el a invocat că nu fusese informat în cel mai scurt termen despre motivele arestării sale.

La 8 aprilie 2009 Anatol Mătăsaru a fost reținut de către poliție și condus la Comisariatul general de poliție din municipiul Chișinău, pentru presupuse acțiuni de dezordini în masă. Mătăsaru a afirmat că pe parcursul detenţiei sale colaboratorii de poliţie l-ar fi lovit în diferite regiuni ale corpului.

La 10 aprilie 2009 instanța a dispus aplicarea arestul preventiv în privința reclamantului pe un termen de 30 de zile. De asemenea, instanţa a solicitat procuraturii să investigheze acuzaţiile reclamantului cu privire la relele tratamente aplicate acestuia de către doi poliţişti în Comisariatul de poliţie. La16 aprilie 2009 Curtea de Apel Chișinău a solicitat șefului Penitenciarului nr. 13 din Chişinău întreprinderea măsurilor necesare în vederea acordării asistenţei medicale reclamantului, susţinând că din materialele prezentate instanţei, acesta suferise diverse vătămări în timpul aflării sale în custodia statului.

Ulterior, au fost iniţiate două cauze penale cu privire la aplicarea relelor tratamente suferite de către Mătăsaru atât în timpul reţinerii sale până la escortarea în Comisariatul general de poliție din mun. Chişinău, cât şi în incinta aceluiaşi Comisariat. Prin sentinţa sa din 4 mai 2011, Judecătoria Centru, mun. Chişinău i-a recunoscut vinovaţi pe trei poliţişti de comiterea infracţiunii prevăzute la art. 328 alin. 2) lit. a) din Codul penal, fiindu-le stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani și, respectiv, 2 ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de 1 an. Sentinţa respectivă a fost menţinută de către Curtea Supremă de Justiție prin decizia sa irevocabilă din 10 decembrie 2013.

În noiembrie 2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a constatat că acțiunile activistului Anatol Mătăsaru din 28 ianuarie 2016 nu au reprezentant decât o prestație înscenată pentru a atrage atenția asupra unui subiect considerat a fi de interes public. CEDO consideră că ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare nu a fost proporțională și justificată suficient, iar tratamentul aplicat în privința lui contravenea principiilor pluralismului și toleranței într-o societate democratică. CEDO a constatat că a fost încălcat Articolul 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și Articolul 5 § 1 din Convenție. Astfel, CEDO a acordat reclamantului 5 850 de euro pentru prejudiciul moral și 1 800 de euro pentru costuri și cheltuieli. Detalii aici