Principală  —  IMPORTANTE   —   Ce (nu) s-a întâmplat după…

Ce (nu) s-a întâmplat după ce ZdG a scris despre judecătoarea care, zilnic, „verifica să fie în regulă apa și căldura”, într-un penthouse din centrul Chișinăului

Foto: ZdG

În dosarul prin care Autoritatea Națională de Integritate a inițiat procedura de confiscare a averii nejustificate pe numele judecătoarei Tatianei Avasiloaie, magistrata de la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, despre care Ziarul de Gardă a scris că locuia într-un penthouse nedeclarat din centrul Chișinăului, nu a avut loc încă nici o ședință de judecată lucrativă, deși dosarul a fost remis în instanță. În același timp, contestația depusă de judecătoare împotriva actului prin care Autoritatea a constatat o diferență de 1,33 milioane de lei între averea și venituri acesteia, este examinată într-un ritm mult mai alert, la Judecătoria Criuleni.

Totodată, cauza penală pornită pentru îmbogățire ilicită pe numele Tatianei Avasiloaie, încă se află pe masa procurorilor. Deși magistrata are statut de învinuită în cadrul cauzei penale, procurorii nu au cerut, deocamdată, suspendarea ei din funcție. Astfel, judecătoarea este lăsată să facă, în continuare, justiție.

Dosarul penal, la faza de urmărire penală. Dosarul de confiscare a averii, fără ședințe lucrative

Deși Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat procedura de confiscare a averii nejustificate în privința magistratei Tatiana Avasiloaie de la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, la 21 august 2021, după ce a stabilit o diferență substanțială de circa 1,33 milioane de lei între averea și veniturile judecătoarei, procesul de judecată bate pasul pe loc. Prima ședință preconizată pentru 3 noiembrie 2021, a fost amânată la cererea avocatei magistratei. Următoarea ședință este stabilită pentru 15 februarie curent. Dosarul este examinat de magistrata Oxana Parfeni.

Totodată, după ce la 23 iulie 2021, Tatiana Avasiloaie a contestat actul ANI prin care a fost depistată averea nejustificată, cererea s-a a ajuns să fie examinată la Judecătoria Criuleni. În acel proces, gestionat de către judecătorul Alexandru Motricală, au avut loc deja trei ședințe, iar cea de a patra este stabilită pentru 21 februarie curent.

În același timp, cauza penală pentru îmbogățire ilicită, în care figurează Tatiana Avasiloaie, nu a fost deferită justiției. Marianei Cherpec, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale a precizat că „urmărirea penală continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei”. Totodată, deși magistrata are statut de învinuită în cadrul cauzei penale, aceasta nu a fost suspendată din funcție, și, până la această etapă, procurorii nu au solicitat suspendarea acesteia. 

Tatiana Avasiloaie, magistrată la Judecătoria Chișinău, sediul centru, vizată într-un act de constatare ANI și o cauză penală privind îmbogățirea ilicită.

Astfel, Tatiana Avasiloaie continuă să facă justiție. În decembrie 2021, ZdG a scris despre faptul că deși judecătoarea este vizată în actul de constatare al ANI privind averea nejustificată, aceasta continuă să examineze și să ia decizii în dosare care vizează inclusiv acte similare ale Autorității, în care sunt vizate alte persoane. ZdG a constat că magistrata a anulat nu mai puțin de șapte acte constatare ale ANI, la fel, privind averea nejustificată, care vizează funcționari publici, printre care doi foști deputați ai Partidului Democrat din Moldova (PDM), dar și pe numele unui ex-șef al Secției de urmărire penală a Inspectoratului de Poliție Centru. Totodată, potrivit reprezentanților ANI, judecătoarea are în gestiune circa 30 de dosare care vizează actele emise de instituție.

Reprezentanții Autorității Naționale de Integritate consideră că judecătoarea Avasiloaie creează un „precedent judiciar pentru cazul ei”, în timp ce magistrata susține că „recuzarea și abținerea ei nu sunt prevăzute de legislație”.  

Cum a ajuns judecătoarea Avasiloaie să fie verificată de ANI și anchetată procurori

3 februarie 2020. Ziarul de Gardă a publicat ancheta: Penthouse-ul din centrul Chișinăului în care judecătoarea, ZILNIC, „verifică să fie în regulă apa și căldura”. Atunci ZdG scria că Tatiana Avasiloaie putea fi văzută, zilnic, în timp ce intră într-un penthouse de peste 150 de metri pătrați, amplasat într-un bloc din centrul capitalei. Tatiana Avasiloaie preciza că apartamentul aparținea unei cunoștințe de-a familiei sale, care locuia în stânga Nistrului, iar ea doar intra „să verifice… să fie în regulă apa, căldura”. Totodată, imobilul nu se regăsea în declarațiile de avere și interese depuse de judecătoare, acolo unde ea indica o casă în Chișinău, construită de părinți, dar și un automobil, înregistrat pe numele tatălui său, funcționar și el.

9 iulie 2021. În baza materialului ZdG, ANI a stabilit o diferență substanțială de circa 1,33 milioane de lei între averea și veniturile judecătoarei Tatiana Avasiloaie, manifestată prin deținerea unui penthouse situat în centrul capitalei.

Potrivit actului de constatare, la doar trei zile de la publicarea articolului ZdG despre averea magistratei, penthouse-ul a fost înstrăinat. Inspectorii de integritate au constat însă că, de fapt, în cazul acestei tranzacții, din numele persoanei din stânga Nistrului, pe numele căreia a fost înregistrat inițial imobilul, a acționat mama judecătoarei, în temeiul unei procuri din 2017. Totodată, femeia din stânga Nistrului le-a comunicat reprezentanților ANI că nu a avut venituri pentru a procura acest imobil și a precizat că, de fapt, beneficiarul final al apartamentului a fost mama magistratei.

Ulterior, actul ANI a servit drept temei pentru pornirea unei cauze penale pentru îmbogățire ilicită. 

9 decembrie. Consiliul Superior al Magistraturii a dat acordul în vederea percheziționării judecătoarei, ca urmare a admiterii demersului procurorului general din aceeași zi. Astfel, procurorii anticorupție au desfășurat percheziții la domiciliul, automobilul, locul de muncă și un alt imobil al magistratei. 

Cu toate acestea, nici după actul ANI, nici după inițierea urmăririi penale pe numele ei, judecătoarea Tatiana Avasiloaie nu a fost suspendată din funcție.