Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Autorii unui dublu omor au…

Autorii unui dublu omor au primit închisoare pe viață

imagine-simbol

La 14 august 2010, sub pretextul procurării unui aparat de fotografiat, doi indivizi s-au deplasat la domiciliul unui bărbat, de 31 de ani, care locuia împreună cu mama sa. Inculpaţii i-au aplicat lovituri bărbatului cu un lanţ şi l-au înjunghiat cu un cuţit, ultimul decedând pe loc. Când în odaie a întrat mama victimei, inculpaţii i-au aplicat multiple lovituri cu cuţitul, în urma cărora femeia a decedat.

Procuratura Generală anunță că instanţa de fond i-a condamnat pe inculpaţi la detenţiune pe viaţă, însă sentinţa a fost contestată de avocaţi, instanţa de apel condamnându-i la câte 20 ani închisoare.  Procurorii nu au fost de acord cu reducerea pedepselor şi au declarat recurs împotriva hotărârii Curţii de Appel, iar recent Curtea Supremă de Justiţie a menţinut sentinţa instanţei de fond, inculpaţii urmând să-şi petreacă tot restul vieţii după gratii.

Decizia Curţii Supreme de Justiţie este irevocabilă, anunță procurorii.