Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   A fost condamnat șoferul care…

A fost condamnat șoferul care a tamponat grav o persoană și a fugit de la locul accidentului

Un locuitor al raionului Anenii Noi a fost condamnat la privaţiune de libertate pentru comiterea accidentului rutier soldat cu vătămarea corporală gravă a unei persoane, care conducea o motocicletă şi părăsirea locului accidentului rutier.

Potrivit procurorilor, în august 2015, inculpatul conducea un automobil de model „Volkswagen” în apropierea satului Delacău, acesta ieşind pe contrasens a tamponat o motocicletă de model „Java”, care se deplasa regulamentar. În urma accidentului, şoferului motocicletei i-au fost cauzate multiple leziuni corporale grave, în urma cărora victima s-a aflat aproximativ două luni în stare de comă. Inculpatul însă nu a acordat ajutor părţii vătămate, părăsind locul accidentului rutier.

Pentru comiterea acţiunilor sale ilegale, inculpatul, în vârstă de 22 de ani, a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloacele de transport timp de 4 ani.

Sentinţa este cu drept de atac.