Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   România: incendiu la un spital…

România: incendiu la un spital COVID din Ploiești. Doi pacienți au murit, iar alți 20 au fost evacuați

Sursa foto: Digi 24

Un incendiu s-a produs, joi dimineață, 11 noiembrie, la spitalul suport-COVID Movila din Ploiești. Doi pacienți au murit. Incendiul s-a produs într-un salon de la parterul spitalului. Incendiul ar fi fost stins de personalul medical, scrie Digi 24.

Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, medicul Bogdan Nica, spune că incendiul s-ar fi putut declanșa din cauza unei scântei și că unul dintre bolnavi era foarte agitat, iar din această cauză patul a fost mișcat.

„Cu firmă autorizată, în loc să se trateze pacienții bolnavi de Covid cu oxigen pe butelie, se tratează cu oxigen din stocator cu oxigen lichid și pe rampe de oxigen. Inclusiv în camera respectivă. Nu de la instalația de oxigen se pare că s-a produs nenorocirea, ci probabil a fost o defecțiune fie la un aparat, la un pulsoximetru, fie faptul că patul a fost mișcat, bolnavul era foarte agitat, s-a mișcat patul și probabil s-a produ o scânteie. O scânteie între pat și tarchet, se întâmplă. Erau doi bolnavi cu C-PAP acolo, cantitate mare de oxigen. E un risc asumat când tratezi cu cantități mari de oxigen, orice mică scânteie, sau chiar spontan, spun specialiștii, se poate aprinde oxigenul.

Infirmiera a fost rănită în timp ce încerca să-i repună masca bolnavului care era foarte agitat. Atunci s-a mișcat patul, a apărut o flamă, colega ei a venit cu un extinctor, a stins imediat costumul și apoi au intervenit cu extinctoare în salon, a venit și ISU în zece minute și incendiul s-a stins în trei minute. Acest salon avea și ușă către exterior care se deschide periodic, se deschid periodic, există un instructaj pe care l-am făcut cu tot personalul și de-aia sunt mirat că s-a întâmplat pentru că aici era cel mai bun personal și aici se respectau și nu numai, în toate secțiile, toate măsurile. Ca dovadă, am avut 387 de bolnavi la un moment dat, cu cantități imense de oxigen, am depășit 10.000 de litri de oxigen pe zi, plus butelii și nu s-a întâmplat absolut nimic. Aveam senzori de oxigen și aici. O să stabilească ancheta dacă a funcționat. Senzor era, care trebuia să determine o concentrație periculoasă a oxigenului în aer.Oxigenul, după cum bine știți, se mai acumulează și în haine și în pături, atunci poate senzorul nu depistează. Nu știu să vă spun, nu sunt specialist în detectoare de oxigen”, a spus Bogdan Nica.

Întrebat legat de lipsa autorizației și de neregulile găsite la spital în luna februarie, Nica a răspuns:

„Asta se întâmplă la toate spitalele, absolut niciun spital din Prahova nu e în regulă pentru că-s necesare investiții foarte mari. Noi am remediat cam 90%, am redepus documentația, practic de când am venit încerc să aduc lucrurile pe un făgaș normal”. 

Conform inspectoratului pentru situații de urgență, spitalul nu avea autorizație pentru securitate la incendiu. Era o situație cunoscută, spun surse din rândul pompierilor, de altfel, în februarie a fost un control făcut de ISU Prahova. Atunci, au fost fost găsite multe nereguli, iar conducerea spitalului a fost sancționată la acel moment cu o amendă de 10.000 de lei. Din februarie și până acum, spun reprezentanți ai ISU că acele probleme nu au fost remediate, deși au trecut mai bine de 9 luni de la ultimul control.