Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Raport Climate Analytics. Consumul de…

Raport Climate Analytics. Consumul de gaze naturale trebuie redus cu o treime pentru a evita un dezastru climatic

Foto: The Guardian

Consumul de gaze naturale trebuie redus cu o treime pentru a evita un dezastru climatic, conform unui raport publicat de Climate Analytics. Acesta arată că gazele naturale nu pot fi luate în calcul ca o alternativă viabilă pentru cărbune, așa cum tind majoritatea țărilor lumii, în efortul de oprire a încălzirii globale, transmite The Guardian.

Raportul Climate Analytics arată că emisiile de dioxid de carbon rezultate din utilizarea gazelor naturale au crescut cu 42% în ultimul deceniu. Folosirea gazelor naturale eliberează în atmosferă cam jumătate din cantitatea de carbon produsă prin folosirea cărbunelui pentru obținerea aceleiași cantități de energie, ceea a făcut numeroase administrații să le considere un „combustibil punte”, menit să facă trecerea, treptat, spre sursele de energie verzi.

Analiza Climate Analytics arată însă că este prea târziu pentru o astfel de trecere, iar creșterea preponderenței centralelor pe gaze nu ajută prea mult. În fapt, utilizarea sa trebuie redusă cu o treime în următorul deceniu pentru a evita un viitor dezastru climatic.

Răspândirea utilizării gazelor naturale (de exemplu în China, care și-a redus astfel dependența de cărbune de la aproape 50% acum zece ani, la doar 25% acum) a avut o influență semnificativă asupra încălzirii globale. Suplimentar, pe lângă emisia de dioxid de carbon rezultată în urma arderii, exploatările de gaze naturale sunt responsabile și de 60% din emisiile de metan, un alt gaz cu rol semnificativ în crearea efectului de seră, scrie Biziday.

„Gazul natural este un combustibil fosil. Gazul este noul cărbune. Guvernele, investitorii și sectorul financiar trebuie să-l trateze la fel ca pe cărbune: să-l elimine treptat, dar cât mai curând posibil”, a declarat Bill Hare, directorul executiv al Climate Analytics și autorul principal al noului raport.

Pentru a limita încălzirea globală la +1,5 °C față de era preindustrială, utilizarea gazului ar trebui deja să fie în declin dar se estimează că el va ajunge să fie responsabil pentru o creștere cu 70% a emisiilor de dioxid de carbon până în 2030. Conform acestor statistici consumul de gaz trebuie să atingă maximul în acest deceniu și apoi să scadă brusc, cu 30% sub nivelul de anul trecut până în 2030 și apoi cu 65% până în 2040.