Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Preşedintele Turciei spune că ar…

Preşedintele Turciei spune că ar fi neînțelept ca Rusia să atace Ucraina: „Criza ar trebui rezolvată evitând folosirea forței”

Sursa foto: Reuters

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, spune că ar fi neînțelept ca Rusia să atace Ucraina și că Turcia va face ceea ce este necesar ca membru NATO, scrie Reuters.

Într-un interviu acordat radiodifuzorului NTV, Erdogan a spus că l-a invitat pe președintele rus, Vladimir Putin, în Turcia în baza unei propuneri de a găzdui ambele părți pe cale diplomatică, adăugând că se așteaptă la un răspuns din partea Moscovei. El a mai spus că este nevoie de un dialog cuprinzător care să abordeze unele dintre preocupările de securitate ale Rusiei și menționează faptul că unele dintre cererile Kremlinului „nu sunt plauzibile”.

„Sper că Rusia nu va face un atac armat sau nu va ocupa Ucraina. Un astfel de pas nu va fi un act înțelept pentru Rusia sau regiune. Este nevoie de dialog care elimine preocupările rezonabile de securitate ale Rusiei. Suntem gata să facem tot ce este necesar și le-am transmis aceste mesaje președintelui Putin și președintelui Volodimir Zelensky. Cred că ambele țări sunt conștiente de sinceritatea și buna intenție a Turciei”, a declarat Erdogan.

Criza ar trebui rezolvată „evitând folosirea forței”, a adăugat el. „Sperăm că inițiativa NATO va avea succes în acest sens”.

Ankara se află în relații bune atât cu Kievul, cât și cu Moscova, dar se opune politicilor ruse din Siria și Libia, precum și anexării peninsulei Crimeea în 2014. În timp ce cooperează cu Rusia în domeniul apărării și energiei, Ankara a vândut și drone sofisticate Ucrainei.

Turcia a prezentat pentru prima dată oferta sa de mediere în noiembrie. Săptămâna trecută, surse diplomatice au declarat că atât Rusia, cât și Ucraina sunt deschise ca Turcia să joace un rol în rezolvarea crizei, notează Reuters.

Erdogan a spus că va avea o întrevedere cu Zelensky la începutul lunii februarie, în Ucraina, pentru a discuta despre criză și că se va întâlni sau îl va suna în curând pe Putin.