Frigiderul înghețat. Ce se întâmplă în Kazahstan și de la ce a pornit revolta

Kazahii s-au înfuriat din cauza creșterii prețurilor la combustibil și alimente și au ieșit în stradă. Acum demonstranții vor să schimbe definitiv regimul, iar autoritățile fac doar greșeli, transmite Novaya Gazeta.

Autoritățile kazahe sunt întruchiparea vie a expresiei „viața nimic nu te-învață.” În 2011 președintele Nazarbayev a ignorat în mod deliberat protestul petroliștilor din Zhanaozen din cauza salariilor mici, iar forțele de securitate au tras pur și simplu în protestatari.

În 2016, mitingurile funciare care au avut loc în toată țara, au dus la un moratoriu asupra legii nepopulare privind închirierea de terenuri de către străini.

Trei ani mai târziu, protestul mamelor cu mulți copii a dus la demisia guvernului.

În toate aceste cazuri revendicările erau economice, dar autoritățile au continuat să facă greșeli în domeniul politicii sociale, înrăutățind situația extrem de mult. În 2022 protestul economic a reînceput în cel mai rebel oraș din țară, iar incapacitatea de a acționa corect a dus la cererea de demisie a întregii elite politice.

Soarele răsare în vest

În ultimii ani, locuitorii Kazahstanului au sărăcit rapid, dar în vestul țării, în special în Zhanaozen, acest lucru a fost deosebit de vizibil. Orașul petrolului și a gazelor — un loc extrem de incomod pentru trai (fie e foarte cald, fie e extrem de frig, și aproape întotdeauna un vânt pătrunzător) – se consideră prosper din cauza salariilor medii ridicate, conform datelor statistice. Dar, în realitate majoritatea salariile nu ajung nici măcar la 300 de dolari (aproximativ 130 de mii de tenge). Și cu siguranță aproape toți șoferii își fac plinul cu gaz: este relativ ieftin. A fost ieftin. Până când la un moment dat autoritățile au decis să crească prețurile de la 60 de tenge până la 120 de tenge/litru.

Oficial, operatorul de gaze KazMunayGas este responsabil pentru creșterea prețurilor, a cărei logică este simplă: din 2019, gazul lichefiat în Kazahstan este o marfă de schimb, dar abia anul acesta a început cu adevărat să fie tranzacționat la bursă. De fapt, prețul ar trebui să fie și mai mare, dar depinde de situația de pe piață.

Pentru buzunarele oamenilor toate aceste jocuri bursiere au devenit o lovitură absolută, de aceea au ieșit în stradă.

Zhanaozen a ieșit primul, dar până în seara zilei de 2 ianuarie, întreaga regiune Mangystau s-a adunat la protest. Cererile protestatarilor, care inițial nu erau foarte mulți, aproximativ 2-3 mii de oameni în întreaga regiune, sunt exclusiv economice și era suficient să fie satisfăcute imediat, astfel încât protestul să fie localizat cât mai repede posibil. Dar autoritățile regionale au ignorat gravitatea situației, iar președintele Kassym-Jomart a răspuns doar noaptea târziu prin Twitter: „Am cerut guvernului să ia urgent măsuri, în termeni legali, ținând cont de raționamentele economice. Demonstranții nu trebuie să încalce ordinea publică.”

Această modalitate de comunicare este cea mai nereușiă.

— Tehnic vorbind, conținutul apelurilor de pe Twitter a fost neconcludent. Acestea nu aveau ca scop construirea unui dialog cu protestatarii, ci conțineau amenințări și cerința de a protesta în limitele legii. În această situație nu te poți limita doar la Twitter, trebuie să arăți înțelegere și să merg în întâmpinarea oamenilor, în special celor care trăiesc în condiții destul de proaste. Pentru ei, cea mai mică fluctuație a prețului la gaze sau alimente este sensibilă. În același timp, ar trebui să se țină cont de faptul că majoritatea au de plătit credite. Prin urmare, într-o astfel de situație a fost necesară o elaborare mai bună a tezelor. Tokayev și echipa sa nu și-au îndeplinit sarcina în acest caz, a declarat politologul Dimash Alzhanov.

Diplomația din Twitter în dialogul cu poporul a eșuat: a doua zi numărul protestatarilor a crescut cu mult.

Dar situația mai putea fi rezolvată în mod pașnic: era suficient să ieși „la oameni” și să le explici. În schimb, ministrul energiei Magzum Mirzagaliev și-a amânat conferința de presă, și în același timp a declarat că prețurile oricum nu vor scădea la nivelul anterior. Din punct de vedere formal avea dreptate, dar în astfel de situații aceste cuvinte pot funcționa doar ca un detonator.

Prețurile în regiunea Mangystau au fost totuși urgent reduse până la 85 tenge pe litru din contul KazMunayGas în cadrul „responsabilității sociale a afacerilor”. Dar acțiunea s-a dovedit a fi întârziată: oamenii au perceput această concesie drept o batjocură și-au răbufnit. Mai mult, au răbufnit și alte regiuni: prețurile au fost reduse doar în regiunea Mangystau.

Aici trebuie să facem o scurtă digresiune pentru a explica starea generală din Kazahstan. Din momentul împușcării petroliștilor în Zhanaozen în 2011, țara a fost împărțită timp de mai mulți ani, apoi mitingurile și demonstrațiile tot acolo practic au încetat. Au existat doar două excepții (acestea sunt descrise în primul paragraf), dar și în aceste cazuri numărul demonstranților rareori depășea o mie de persoane în total. Din cauza protestelor apatice autoritățile au ratat o răbufnire mult mai puternică.

Pe 4 ianuarie, după regiunea Mangystau, s-a răsculat și regiunea vecină Atyrau. În aceeași zi în Uralsk 500 de persoane au mărșăluit prin oraș și s-au oprit în fața clădirii administrației regionale (akimat), iar până seara s-au adunat aproximativ 2000 de oameni. Și asta s-a întâmplat în Uralsk, unde era dificil să găsești și 50 de protestatari. Aktobe a încheiat cursa în vestul Kazahstanului: câteva mii de oameni (potrivit unui martor ocular – vezi mai jos – în noaptea din 4 spre 5 ianuarie, numărul lor a fost estimat la aproximativ cinci mii de oameni) au mers, de asemenea, prin oraș și s-au oprit în fața sediului administrației.

S-au schimbat sloganurile și asta a fost cel mai important lucru: toate regiunile au ridicat brusc miza și au cerut demisia Guvernului, a președintelui Tokayev și, cel mai important, retragerea completă din politică a primului președinte Nursultan Nazarbayev, al cărui familie, potrivit protestatarilor, continuă să exercite o mare influență asupra politicii și economiei țării. Lozinca „Шал, кет! ” („Bătrâne, pleacă!”) a fost rapid înlocuită cu prima – „Газ елу! ” („Gazul cu 50!”).

Până în seara zilei de 4 ianuarie, autoritățile au autorizat ieftinirea gazului până la 50 de tenge, dar din nou numai pentru locuitorii din regiunea Mangystau. Și din acel moment, orice acțiune sau declarație a autorităților era percepută doar ca o scuză, iar protestul a încetat să mai fie unul economic.

— Oamenii înțeleg acum că nu este vorba doar de prețul la gaze (aceasta este deja o consecință), ei pun întrebarea în așa fel încât să existe o schimbare a regimului politic în Kazahstan: ca Nursultan Nazarbayev să fie înlăturat de la putere, iar președintele Kassym-Jomart Tokayev să părăsească postul de bună voie”, susține Lukpan Akhmedyarov, jurnalist și activist, care a participat la protestul din Uralsk. — Protestatarii cer acum și formarea unui guvern de tranziție în Kazahstan, care va asigura alegeri locale normale și corecte, alegeri parlamentare și, în consecință, alegerea conducerii țării.

Între timp, protestul s-a extins și cereri similare au răsunat și în regiunile de sud: Qyzylorda, Shymkent, Taraz și chiar Taldyqorgan (poate cel mai non-protestatar oraș din țară). Un grup mare de protestatari s-a format în Almaty. Și, deși autoritățile erau pregătite din punct de vedere tehnic pentru acest lucru (în special, au blocat Internetul și o serie de mass-media independente, de parcă nici n-a existat niciun „dezgheț” al lui Tokayev atunci când rețelele de socializare funcționau chiar și în timpul protestelor), anume în Almaty protestul a fost radicalizat la maxim.

Dacă regiunile din vest au respectat cu strictețe politica protestatară — prevenirea chiar și a celor mai mici provocări, scoaterea pantofilor înainte de a urca pe bănci și, în general, menținerea unei atmosfere prietenoase, marșul din Almaty s-a transformat rapid în pogromuri. Forțele de securitate au folosit gaze lacrimogene și grenade paralizante, iar ca răspuns, protestatarii au dat foc mai multor mașini ale poliției și au acaparat sediul regional (akimat), care a fost rapid recucerit.

În acel moment, președintele țării Kassym-Jomart Tokayev, care a fost chemat la Zhanaozen, dar a ignorat cererea, a înregistrat un mesaj video către protestatari.

„Autoritățile nu vor ceda”, a spus el amenințător, cerându-le protestatarilor „să fie rezonabili” și promițându-le că cerințele lor „vor fi luate în considerare.”

Începând cu noaptea de 5 ianuarie, în regiunea Mangystau și în Almaty a fost declarată stare de urgență pentru două săptămâni – o măsură nemaiauzită de la primul protest din Zhanaozen. În Almaty în piața centrală a fost adusă tehnica militară, iar comunicarea în oraș este foarte dificilă. În dimineața zilei de 5 ianuarie în Uralsk a fost dispersat un grup de oameni, iarăși cu grenade paralizante, iar mulți au fost reținuți.

În dimineața zilei de 5 ianuarie a fost convocată o întâlnire de urgență la Tokayev pentru a stabili pașii de mai departe. Președintele a organizat o biciuire demonstrativă și a demis întregul guvern și, de asemenea, l-a înlocuit pe Secretarul de stat și pe primul șef adjunct al Comitetului Național de Securitate (acesta, apropo, este Samat Abish, nepotul lui Nazarbayev: a fost considerat cândva unul dintre viitorii succesori ai lui Elbasy). A fost introdusă reglementarea de stat a prețurilor la combustibili și produsele vitale, a fost interzisă majorarea tarifelor pentru serviciile comunale.

Dar se pare că acum nici acest lucru nu poate satisface protestatarii: protestele continuă în mai multe orașe, iar relațiile dintre autorități și societate s-au deteriorat definitiv. Încă de dimineața la Almaty au continuat ciocniri violente cu forțele de securitate, sunt incendiate mașini și acaparat echipamentul militar. Iar în Aktobe dimpotrivă, poliția a refuzat să folosească forța împotriva protestatarilor, după care au luat cu asalt akimatul. Sistemul începe să se fisureze.

Mișcări inutile

Oricare ar fi rezultatul protestului, cel mai mare din istoria Kazahstanului independent, este evident că aceasta este o mare lovitură pentru legitimitatea întregului regim de guvernământ.

– Natura problemelor cu care se confruntă astăzi Kazahstanul este mult mai profundă. O parte semnificativă a societății este într-adevăr foarte săracă. Prin urmare, sunt necesare reforme serioase – atât în politică, cât și în economie. Vor ajunge autoritățile actuale și protestatarii la acest lucru? Nu sunt sigur. Cel mai probabil Kazahstanul va merge pe calea conflictelor și crizelor permanente, se va îndrepta treptat spre o schimbare a conducerii politice și a reformelor politice serioase, spune analistul politic Dimash Alzhanov.

– Într-o țară autoritară, este aproape imposibil să se realizeze reforme politice de sus, deoarece conducerea politică nu are stimulente pentru acest lucru și, de regulă, la un moment dat sistemul politic ajunge într-o stare de criză. Dacă te uiți la ceea ce s-a întâmplat în alte țări post-sovietice cu un model autoritar de guvernare similar – Ucraina, Moldova, Georgia, Kârgâzstan – traiectoria este clară: modelul autoritar ajunge la imposibilitatea reformării în sine, în țară au loc anumite tulburări, apoi se schimbă guvernul, iar societatea are ocazia să meargă mai departe. Kazahstanul se află aproximativ în același cerc vicios.

Problema este că majoritatea deciziilor recente ale autorităților au fost luate fără a ține cont de interesele publice, multe reforme au fost realizate numai de dragul reformelor. Mai mult, măsurile luate de autorități sunt fie inconsistente, fie diferă complet de ceea ce s-a promis. Chiar și în cazul unei reveniri la prețul de „50 de tenge pe litru”, evident că este doar o concesie temporară, și autoritățile nu vor menține prea mult timp acest preț. „Dacă vorbim direct despre problema prețurilor la gaze, atunci, cel mai probabil, autoritățile vor propune o perioadă de tranziție în care vor crește treptat prețurile până la cele de piață”, spune analistul economic Serghei Domnin. – Dar protestele devin din ce în ce mai politizate, astfel încât rezolvarea problemei prețurilor la gaze nu poate duce la o reducere a mișcării protestatare. Câțiva ani de inflație persistentă ridicată, restricții sanitare, absența reformelor democratice active (nu doar reforme democratice active, dar și vizibile pentru cetățeni) – toate acestea au dus la inițierea activității de protest. Experiența protestelor din Kazahstan din 2019 arată că activitatea protestatară poate fi destul de stabilă — impulsul se poate menține câteva luni la rând.”

Cu siguranță vor exista două modalități de a stinge impulsul: demisii și arestări. „După evenimentele din decembrie 2011, aproape întreaga conducere a Fondului Național de Asistență Socială Samruk-Kazyna a fost demisă, a demisionat conducerea de la KazMunayGas și din regiunea Mangystau”, își amintește Domnin. La momentul actual amploarea curățeniei de la putere este și mai mare, dar există sentimentul că toate acestea sunt doar încercări convulsive ale lui Tokayev pentru a se menține la putere. „Autoritățile pot lua măsuri drastice: l-au demis pe prim-ministru și, să presupunem, vor demite akimii regiunilor protestatare. Dar este puțin probabil ca cetățenii să fie mulțumiți cu acest rezultat, nu se vor lăsa păcăliți de o astfel de decizie. Aceasta nimic nu va schimba”, este sigur activistul Akhmedyarov.

Acest lucru este bine înțeles în Akorda, de aceea represiunile nu vor putea fi evitate. Deja în noaptea din 4 spre 5 ianuarie forțele de ordine au venit la jurnalistul independent Makhambet Abzhan și au promis că vor folosi gaze dacă nu va deschide ușa de la apartament. Cel puțin două mass-media online majore au fost blocate: agenția KazTAG și Orda.kz. Forțe suplimentare ale trupelor interne au fost transferate în regiunea Mangystau (cu ușurință de putem imagina că acolo se va trage: regimul deja a încercat acest lucru și nu are prea multe variante). Cea mai mare problemă pentru protestatari este și faptul că nu toate regiunile au susținut „revoluția celor flămânzi”, iar acest lucru foarte mult limitează influența lor în această confruntare.

– Orașele din nord și nord-est ale Kazahstanului (orașe precum Ust-Kamenogorsk, Petropavlovsk, Pavlodar), probabil nu vor protesta prea mult, deoarece protestul kazah, în special în ultimii zece ani, este în mare parte al vorbitorilor de kazahă”, explică activistul Akhmedyarov. – Această stare de lucruri a fost creată prin ideologia pe care Nazarbayev o insuflat-o timp de 30 de ani: în tot acest timp s-a poziționat ca un garant al armoniei interetnice. De fapt, el i-a insuflat populației vorbitoare de limba rusă ideea că orice manifestare de protest împotriva lui este periculoasă pentru ei, că numai cu el populația vorbitoare de limbă rusă din Kazahstan va fi în siguranță. Și astăzi rușii în mare parte nu participă la proteste, nu sunt activi. Da, pot susține protestul pe rețelele de socializare, dar nu mai mult.

Nu există nici o îndoială că Tokayev, ca succesor direct al lui Nazarbayev, va folosi această tehnică. Mai mult, după 4 ianuarie 2022, el nu a avut alte opțiuni decât să fie un lider autoritar dur: toate aspirațiile de a construi un „stat care aude” au fost spulberate într-o clipită.

Arsenalul de putere pentru crearea unei astfel de imagini al lui Tokayev a rămas și de la președintele anterior: persecuție politică, pedepse dure cu închisoare pentru toți disidenții, control total asupra câmpului mediatic și o nouă curățire a opoziției – se pare cel mai ușor lucru pe care președintele îl poate decide.

Dar situația actuală se deosebește, deoarece chiar și după betonarea anterioară a regimului politic, guvernul însuși a stimulat un nou protest, și acest protest este spontan, nu este născut de activiști, ci de oameni obișnuiți, disperați.

Tokayev încearcă să dea vina pentru organizarea protestelor pe forțele externe: în primul rând, pe principalul opozant al actualei guvernări, oligarhul căzut în dizgrație Mukhtar Ablyazov. Dar Ablyazov doar parazitează pe seama protestului, el nu este un lider moral pentru demonstranți. Tokayev este mai rău pentru ei.

De aceea indiferent de următorul pas, pe care îl face puterea, chiar dacă va fi foarte pașnică, oamenii n-o mai cred.

Pentru regim, acesta este un verdict. Dar acest lucru este valabil pentru situații obișnuite. Și pentru o autocrație îmbătrânită, care nu vrea să se schimbe, se pare că nu sunt probleme. Aliații din Uniunea Economică Eurasiatică – Rusia și Belarus – vor confirma acest lucru. Propagandiștii din Belarus oferă deja prietenilor kazahi modalități verificate de eradicare a „Maidanului”. Aceștia pot chiar obține profituri. Exemplul rău este molipsitor, mai ales atunci când există dorință de al repeta.

Vyacheslav Polovinko, Riza Khasanov, Novaya
Sursa: Novaya Gazeta