Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   După administrarea celei de-a treia…

După administrarea celei de-a treia doză de vaccin împotriva COVID-19, nivelul de anticorpi contra variantei Omicron crește de 37 de ori, anunță Moderna

Foto: The Japan Times

După administrarea celei de-a treia doză de vaccin împotriva COVID-19, nivelul de anticorpi contra variantei Omicron crește de 37 de ori, a anunțat luni, 20 decembrie, Moderna, companie americană farmaceutică și biotehnologică, scrie Bloomberg.

O doză de rapel de 50 de micrograme – cantitatea autorizată, care este jumătate din doza utilizată pentru imunizarea primară, a înregistrat o creștere de 37 de ori a anticorpilor neutralizanți.

Compania a testat, de asemenea, o doză de 100 de micrograme, care a crescut nivelul de anticorpi de 83 de ori în comparație cu schema cu două doze.

Datele sunt „încurajatoare”, a declarat directorul general al Moderna, Stephane Bancel, într-un comunicat.

„Pentru a răspunde acestei variante transmisibile, Moderna va continua să avanseze rapid și să identifice modelul de rapel specific pentru Omicron în testarea clinică în cazul în care va deveni necesar în viitor.”

Rezultatele studiului arată că că vor fi necesare trei injecții pentru a neutraliza Omicronul care se răspândește rapid. 

În contextul situației epidemiologice din regiune, determinată de noua variantă Omicron și pentru anticiparea unui nou val de infectări cu virusul Sars-Cov-2 în țara noastră, Ministerul Sănătății (MS) a îndemnat toți cetățenii să încheie schema completă de vaccinare.

Potrivit ultimelor date publicate de Centrul de Control și Prevenție al Bolilor, eficacitatea vaccinurilor împotriva formelor severe provocate de varianta Delta a virusului Sars-Cov-2 rămâne înaltă. Totodată, au apărut primele date care stabilesc eficacitatea vaccinurilor de circa 70% împotriva variantei Omicron.