Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Comisia Europeană a adoptat o…

Comisia Europeană a adoptat o perioadă de acceptare obligatorie de nouă luni pentru certificatele de vaccinare

sursa: Comisia Europeană

Comisia Europeană a adoptat, la 21 decembrie curent, norme referitoare la certificatul digital al UE privind COVID, stabilind o perioadă de acceptare obligatorie de nouă luni a certificatelor de vaccinare pentru călătoriile în interiorul UE.

Certificatele de vaccinare vor fi acceptate de statele membre pentru o perioadă de nouă luni de la administrarea ultimei doze din vaccinarea primară. Pentru un vaccin cu doză unică, aceasta înseamnă 270 zile de la prima și unica doză. În cazul unui vaccin cu două doze, este vorba de 270 zile de la a doua doză sau, în conformitate cu strategia de vaccinare a statului membru în care s-a efectuat vaccinarea, de la prima și unica doză pentru persoanele vindecate. În temeiul acestor noi norme ale UE privind călătoriile în interiorul UE, statele membre trebuie să accepte orice certificat de vaccinare eliberat la mai puțin de nouă luni de la administrarea ultimei doze de vaccinare primară. Statele membre nu sunt în măsură să prevadă o perioadă de acceptare mai scurtă sau mai lungă.

„Această perioadă de valabilitate ține seama de orientările Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor, conform cărora administrarea dozelor de rapel este recomandată în termen de cel mult șase luni de la încheierea primului ciclu de vaccinare. Certificatul va fi valabil pentru o perioadă de grație de încă trei luni după cele șase luni, pentru a permite adaptarea campaniilor naționale de vaccinare și accesul cetățenilor la dozele de rapel”.

Statele membre ar trebui să ia imediat toate măsurile necesare pentru a asigura accesul la vaccinare pentru acele grupuri de populație ale căror certificate de vaccinare emise anterior se apropie de limita perioadei standard de acceptare. Perioada de acceptare nu va fi codificată în certificatul propriu-zis. În schimb, vor fi adaptate aplicațiile mobile utilizate pentru verificarea certificatelor digitale ale UE privind COVID. În cazul în care data vaccinării este cu mai mult de 270 de zile în urmă, aplicația mobilă utilizată pentru verificare va indica faptul că certificatul a expirat.

Pentru a acorda suficient timp pentru punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a perioadei de acceptare și pentru campaniile de vaccinare cu doza de rapel ale statelor membre, aceste noi norme ar trebui să se aplice de la 1 februarie 2022.

„O perioadă de valabilitate armonizată pentru certificatul digital al UE privind COVID este o necesitate pentru libera circulație în condiții de siguranță și pentru coordonarea la nivelul UE. Forța și succesul acestui instrument de neprețuit pentru cetățeni și întreprinderi rezidă în utilizarea sa coerentă la nivelul întregii Uniuni. Acum trebuie să ne asigurăm că toate campaniile de administrare a dozelor de rapel se desfășoară cât mai rapid posibil, că un număr cât mai mare de cetățeni sunt protejați de o doză suplimentară și că certificatele noastre rămân un instrument esențial pentru călătorii și pentru protecția sănătății publice”, susține Stella Kyriakides, comisara pentru sănătate și siguranță alimentară.

Tot la 21 decembrie curent, Comisia Europeană a adaptat normele de codificare a certificatelor de vaccinare.

„Acest lucru este necesar pentru a se asigura că se poate face întotdeauna diferența între certificatele de vaccinare care atestă finalizarea seriei primare și certificatele de vaccinare emise în urma unei doze de rapel”.

Dozele de rapel se înregistrează după cum urmează:

  • 3/3 pentru o doză de rapel în urma unei serii primare de vaccinare de două doze
  • 2/1 pentru o doză de rapel în urma unei vaccinări cu doză unică sau a unei doze dintr-un vaccin cu două doze administrate unei persoane vindecate.

Pentru a facilita libera circulație în condiții de siguranță pe durata pandemiei de COVID-19, Parlamentul European și Consiliul au adoptat, la 14 iunie 2021, Regulamentul privind certificatul digital al UE privind COVID. La momentul adoptării regulamentului respectiv, nu erau încă disponibile date fiabile cu privire la perioada de protecție oferită de seria primară de vaccinuri împotriva COVID-19. Prin urmare, spre deosebire de certificatele de recuperare, certificatele de vaccinare nu cuprindeau câmpuri de date privind o perioadă de acceptare. Până în prezent, statelor membre le revenea, prin urmare, sarcina de a stabili norme privind durata de acceptare a certificatelor de vaccinare în contextul călătoriilor.

Pe măsură ce s-a început administrarea dozelor de rapel împotriva COVID-19, din ce în ce mai multe state membre au adoptat recent norme privind perioada de timp în care certificatele de vaccinare care indică finalizarea seriilor de vaccinare primară ar trebui să fie acceptate.

Până în prezent, în UE au fost emise 807 milioane de certificate. Certificatul digital al UE privind COVID a stabilit un standard la nivel mondial: până acum, 60 de țări și teritorii de pe cinci continente s-au alăturat sistemului.