Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   UE și-a exprimat disponibilitatea de…

UE și-a exprimat disponibilitatea de a sprijini R. Moldova în contextul crizei energetice: „Sprijinim R. Moldova prin acordarea de sprijin tehnic și financiar”

Foto: Reuters

Uniunea Europeană (UE) monitorizează situația din sectorul energetic din R. Moldova și este pregătită să ofere sprijin țării, a declarat Peter Stano, purtătorul de cuvânt al serviciului de politică externă al Uniunii, în cadrul unui briefing de presă la Bruxelles, transmite Ria Novosti.

Potrivit lui Peter Stano, Uniunea Europeană va acorda sprijin tehnic și financiar R. Moldova pentru depășirea crizei energetice.

„Luăm foarte în serios această problemă și urmărim îndeaproape situația. Am luat act de declarațiile făcute de Gazprom pe această temă și sprijinim Republica Moldova prin acordarea de sprijin tehnic și financiar pentru depășirea crizei actuale și găsirea alternativelor de diversificare a aprovizionării cu gaze în această țară”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru Afaceri externe și politica de securitate al UE, Peter Stano.

Stano a adăugat că săptămâna aceasta va avea loc o întâlnire la nivel înalt dintre autoritățile Uniunii Europeane și cele ale R. Moldova, în cadrul căreia va fi abordată problema gazelor naturale

„Pot să anunț că va avea loc o întâlnire la nivel înalt în cadrul Consiliului de Asociere dintre UE și Moldova joi la Bruxelles, acolo urmând să se discute și această problemă”, a explicat Peter Stano.

Potrivit viceprim-ministrului Spînu, negocierile cu Gazprom privind semnarea unui contract pe termen lung de livrare a gazelor sunt „dificile”, dar dialogul în acest sens va fi reluat miercuri, 27 octombrie, la Sankt-Petersburg cu vicepreședintele Consiliului de administrație, președintele Comitetului de gestionare al companiei ruse de energie Gazprom Alexei Miller. În context, Spînu a menționat că R. Moldova își dorește să negocieze cu Gazprom un preț corect bazat pe o formulă similară oferită altor state.

La 21 octombrie, viceprim-ministrul Andrei Spînu și viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Vladislav Kulminskiau fost la Moscova pentru a discuta despre aprovizionarea R. Moldova cu gaze naturale. Întors de la Moscova, Spînu a afirmat că oferta propusă în acest moment de compania energetică din Federația Rusă nu este în avantajul cetățenilor moldoveni. Spînu a declarat că prețul cerut, care include condiții financiare și nefinanciare, inclusiv achitarea în termeni restrânși a datoriei istorice, este mai mare decât ofertele de pe piețele internaționale de gaz. Detalii aici.

Atunci, TASS a relatat că „Gazprom” va putea prelungi contractul de tranzitare și furnizare a gazelor naturale pentru R. Moldova numai dacă Chișinăul va achita datoria în valoare de 709 milioane de dolari. „Dacă plata pentru aprovizionarea cu gaz nu va fi plătită integral și un contract nou nu va fi semnat, de la 1 decembrie curent, „Gazprom” va sista livrările de gaze pentru R. Moldova”.

Între timp, la 25 octombrie, Guvernul de la Chișinău a anunțat că a fost semnat un contract pentru o achiziție de probă de un milion de metri cubi de gaze naturale între compania de stat Energocom și compania poloneză PGNiG. Potrivit viceprim-ministrului, Andrei Spînu, tariful achitat de cetățeni pentru gazele naturale rămâne neschimbat. Detalii aici.

Prim-ministra R. Moldova, Natalia Gavrilița, a declarat că prețul de achiziționare a gazelor naturale de către Energocom de la compania poloneză PGNiG „este unul de piață… în jur de o mie de dolari pentru mia de metri cubi”.

Pe 22 octombrie, în R. Moldova a fost declarată stare de urgență pentru următoarele 30 de zile. Deputații din Parlamentul de la Chișinău au aprobat proiectul de hotărâre al Guvernului cu privire la declararea stării de urgență în legătură cu deficiențele de aprovizionare cu gaze naturale. Ulterior, Hotărârea Guvernului a fost publicată în Monitorul Oficial (MO). Detalii aici.

R. Moldova a achiziționat gaze naturale de la Gazprom în baza unui acord care a fost semnat încă din 2008, termenul acestuia expirând la 30 septembrie. Detalii aici.

R. Moldova și Federația Rusă nu au putut conveni asupra noilor condiții și au prelungit acordul cu o lună – până la sfârșitul lunii octombrie. În același timp, prețul combustibilului a crescut la 790 de dolari per mia de metri cubi.