Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   DOC/ În anul 2022, cuantumul…

DOC În anul 2022, cuantumul salariului mediu lunar pe economie va fi de 9900 de lei. Proiectul, aprobat de Guvern

În anul 2022, cuantumul salariului mediu lunar pe economie va fi de 9900 de lei. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat miercuri, 29 decembrie, de către Cabinetul de miniștri.

Proiectul prevede stabilirea cuantumului salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2022 în mărime de 9900 lei, conform prognozei indicatorilor macroeconomici pentru anii 2022-2024, estimate de către Ministerul Economiei.

Potrivit ministrului Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, proiectul de hotărâre a fost elaborat în scopul:

  • determinării plafonului bazei de calcul a indemnizațiilor de asigurări sociale;
  • determinării venitului lunar asigurat al salariaților rezidenților parcurilor pentru tehnologia informației în conformitate cu art. 16 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informației;
  • determinării mărimii daunelor cauzate drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice în cazul refuzului neîntemeiat de eliberare a actului permisiv care a condus la restrângerea dreptului de desfăşurare a activităţii de întreprinzător, inclusiv desfăşurarea neîntemeiată a unor controale.

În prezent, salariul mediu lunar pe economie este de 8716 lei.