Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Opt ani de la moartea…

Opt ani de la moartea marelui poet Grigore Vieru

Au trecut opt ani de la moartea marelui poet Grigore Vieru. Poetul a decedat la 18 ianurie 2009, în urma unui grav accident rutier.

Astăzi, 18 ianuarie, la ora 15:30, la bustul poetului de pe Aleea Clasicilor, membrii Asociaţiei Obşteşti „Onoare, Demnitate şi Patrie” (ODIP) vor organiza un omagiu de comemorare dedicat marelui poet. În cadrul evenimentului, participanții vor depune flori la bustul poetului de pe Aleea Clasicilor, vor recita poezii din creaţia sa, precum şi vor interpreta piese renumite de pe versurile lui Grigore Vieru.

În noaptea de 15 spre 16 ianuarie 2009, ora 01:30 pe traseul R-3 Chișinău–Hîncești–Cimișlia–Basarabeasca, s-a produs un grav accident rutier. Grigore Vieru a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău, fiind într-o stare gravă. A încetat din viață pe data de 18 ianuarie a aceluiași an, la exact două zile după accident în Spitalul de Urgență din Chișinău, în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.

Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009 la Chișinău, în cimitirul central din strada Armeană. La înmormântare au asistat câteva zeci de mii de oameni. Chișinăul nu mai cunoscuse funeralii de asemenea proporții de la înmormântarea soților Doina și Ion Aldea Teodorovici. Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu în R. Moldova, la ora 10:00 întreaga republică ținând un moment de reculegere.

Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce.

Câteva școli din Republica Moldova, un bulevard din Chișinău și o stradă din Iași poartă numele lui Grigore Vieru. Pe 11 februarie 2010, cu trei zile înainte de ziua sa de naștere, a fost instalat bustul poetului în Aleea Clasicilor.