Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Secretarul de stat american, John…

Secretarul de stat american, John Kerry, îngrijorat de lipsa de „măsuri pozitive” din partea Rusiei

Secretarul de stat american John Kerry și-a exprimat marți „profunda îngrijorare” într-o convorbire cu omologul său rus față de lipsa de „măsuri pozitive” ruse pentru dezescaladarea situației din Ucraina, a declarat un responsabil al diplomației americane, citat de AFP.În această convorbire telefonică cu Serghei Lavrov, Kerry a amenințat de asemenea Moscova cu „sancțiuni întărite” în absența progresului în punerea în aplicare a acordului de la Geneva, a explicat acest responsabil sub acoperirea anonimatului.

Semnat săptămâna trecută între Ucraina, Rusia, Statele Unite și Uniunea Europeană, documentul prevede mai ales dezarmarea grupurilor ilegale și evacuarea clădirilor ocupate, atât din partea prooccidentalilor de la Kiev cât și a separatiștilor din estul țării.

Dar acordul a rămas literă moartă și separatiștii chiar și-au extins controlul asupra a noi clădiri publice. agerpres.ro