Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Sebastian Bodu: "R. Moldova a…

Sebastian Bodu: „R. Moldova a traversat un drum dificil spre democraţie şi s-a întors cu faţa către Europa”

„Alegerea drumului care duce către integrarea în UE reprezintă pentru R. Moldova o şansă istorică. România sprijină acest drum al Moldovei pentru că România şi R. Moldova trebuie să se regăsească împreună în UE„, a declarat europarlamentarul PPE Sebastian Bodu în cadrul unei dezbateri organizate, vineri, 6 noiembrie curent, de Mişcarea Acţiunea Europeană.

 Sebastian Bodu consideră că aderarea R. Moldova la UE nu este simplă, fiind necesară parcurgerea etapelor obligatorii, dar „avantajele financiare obţinute prin accesarea fondurilor de pre-aderare reprezintă un stimulent financiar indispensabil, mai ales pe fondul recesiunii economice care a afectat serios ţara.” Europarlamentarul PPE a remarcat faptul că cei 8 ani de guvernare comunistă au sărăcit ţara, lăsвnd un deficit bugetar de 17%. El a salutat încheierea acordului cu FMI însă a atras atenţia că acordul „nu reprezintă un scop оn sine, ci un mijloc de atragere de noi finanţări”. „Consider că toate forţele democratice din R. Moldova, fie că se află оn Parlament sau оn afara lui, trebuie să pună umărul la оndeplinirea ţintelor stabilite şi reformarea instituţiilor statului. Una dintre reformele necesare este aceea din domeniul justiţiei şi afacerilor interne, combaterea corupţiei şi securizarea frontierelor fiind indispensabile atât pentru progresul economic, cât şi pentru a asigura ridicarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni care vor călători în UE.”, a declarat Sebastian Bodu.

 Europarlamentarul român consideră că R. Moldova trebuie să urmeze exemplul României în combaterea corupţiei. „Ştiu că MAE a avut în campania electorală din primăvară un program de luptă împotriva corupţiei la care au aderat mai multe partide, inclusiv cele aflate acum la guvernare. Ar fi ideal dacă s-ar crea o strategie naţională de luptă оmpotriva corupţiei, strategie care să fie asumată de toate partidele”, a declarat Sebastian Bodu. El a arătat că Republica Moldova ar trebui să creeze organisme de genul celor оnfiinţate оn România, şi a dat exemplul Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Parchetului General din România.

 Pe de altă parte, Sebastian Bodu a arătat că R. Molodva a avut în preşedintele Traian Băsescu un susţinător permanent şi un aliat pentru democraţie şi integrare europeană. „De aceea, cred că e foarte important ca cetăţenii români din R. Moldova să îşi exercite dreptul de vot în favoarea celui care a dovedit că se implică pentru binele Moldovei. Traian Băsescu a fost un preşedinte foarte activ în politica externă şi nu a închis ochii la ce se întâmplă la Chişinău aşa cum ar fi făcut-o alţi politicieni cu prea multă diplomaţie. Preşedintele României a condamnat public încălcarea drepturilor omului, a făcut demersuri concrete pentru integrarea europeană a Moldovei, a simplificat procedurile de redobвndire a cetăţeniei romвne şi multe altele. Îi îndemn pe toţi cei care pot vota în R. Moldova să voteze în continuare pentru Traian Băsescu.”, a declarat Sebastian Bodu.

 Referitor la evenimentele din 7 aprilie curent, europarlamentarul PPE şi-a exprimat speranţa că vinovaţii pentru abuzurile comise vor fi identificaţi şi judeacaţi, astfel оncвt astfel de acte să nu mai aibă loc niciodată.

 Mişcarea Acţiunea Europeană, împreună cu reprezentanţi ai societăţii civile, jurişti şi membri ai organizaţiilor neguvernamentale din R. Moldova, au desfăşurat vineri, 6 noiembrie curent, o masă rotundă cu tema „Moldova în UE. Perspective economice, politice şi instituţionale după guvernarea comunistă”. MAE l-a invitat pe Sebastian Bodu la dezbatere ca urmare a declaraţiiilor de susţinere pe care acesta le-a avut оn luna octombrie în Parlamentul European. Sebastian Bodu este europarlamentar român din partea PDL, membru al Grupului Parlamentar al Partidului Popular European (Creştin Democrat) din Parlamentul European şi vicepreşedinte al Comisiei pentru Afaceri Juridice.

Comunicat de presa al MAE