Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Reacţia CSJ: Scuze şi demisii

Reacţia CSJ: Scuze şi demisii

În contextul articolului „Duble standarde la CSJ: Acelaşi dosar, acelaşi complet două decizii totalmente diferite”, publicat de ZdG în urmă cu două săptămâni, Curtea Supremă de Justiţie a venit recent cu unele precizări, prin intermediul unui comunicat de presă, plasat pe site-ul instituţiei.

Recent, pe rolul Curţii s-a aflat cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ilaşcu Petru împotriva lui Gheorghe Porumbescu cu privire la înlăturarea obstacolelor.

Preventiv, în timpul studierii dosarului, s-a elaborat proiectul de decizie cu soluţia de a admite recursul declarat de Gheorghe Porumbescu, de a casa decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 mai 2012, cu restituirea pricinii civile la cererea de chemare în judecată a lui Ilaşcu Petru către Porumbescu Gheorghe privind înlăturarea obstacolelor la rejudecarea apelului în Curtea de Apel Chişinău.

Însă, pe data de 23 ianuarie 2013, în cadrul deliberării asupra cauzei, completul de judecată nu a fost de acord cu proiectul propus, soluţia nefiind susţinută.

În consecinţă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a admis recursul declarat de Gheorghe Porumbescu, a casat decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 mai 2012 şi a menţinut hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 16 ianuarie 2012.

Decizia a fost redactată în aceeaşi zi şi publicată pe site-ul www.csj.md, în conformitate cu prevederile art. 445 alin (3) din Codul de procedură civilă.

Dosarul a fost transmis în Secţia evidenţă procesuală a cauzelor civile, cu copiile deciziei pregătite pentru părţi, semnate de judecătorul raportor.

Ulterior, după expedierea cauzei în prima instanţă, din neatenţia asistentului judiciar, d-lui Ilaşcu Petru, i-a fost autentificată prima variantă a deciziei, care aşa şi nu a fost pronunţată de Colegiul, civil, comercial şi de contencios administrativ la şedinţa din 23 ianuarie 2013.

Asistentul judiciar, din vina cărui s-a autentificat şi eliberat decizia lipsită de valoare juridică, a fost eliberat din funcţie.

În consecinţă, Secretariatul instanţei îşi cere scuze de la dl Ilaşcu Petru pentru situaţia creată, se menţionează în comunicatul instituţiei.