Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Procuratura Generală a analizat aspectul…

Procuratura Generală a analizat aspectul traficului de persoane

Procuratura Generală a evaluat activitatea de urmărire penală sub aspectul combaterii traficului de persoane.

646x4041Astfel, în decursul a 6 luni 2014 în republică au fost înregistrate 169 de infracţiuni ce se referă la categoria respectivă faţă de 141 de infracţiuni în perioada analogică a anului trecut, inclusiv:
• trafic de fiinţe umane – 98 (în perioada similară a anului 2013 – 71);
• trafic de copii – 11 (14);
• scoaterea ilegală a copiilor din ţară – 5 (2);
• proxenetism – 34 (27);
• organizarea migraţiei ilegale – 21 (27).

În aceiaşi perioadă au fost trimise în judecată pentru examinare 43 de cauze penale, dintre care:
• 13 cauze penale cu privire la infracţiunea de trafic de fiinţe umane;
• 4 – trafic de copii;
• 16 – proxenetism;
• 10 – organizare a migraţiei ilegale.

În decursul primului semestru curent, instanţele de judecată au finalizat examinarea a 52 de cauze penale din categoria traficului de persoane, în privinţa a 80 de inculpaţi, inclusiv:
• 13 cauze penale privind traficul de fiinţe umane în privinţa a 22 inculpaţi,
• 3 cauze penală privind traficul de copii în privinţa a 5 persoane,
• 2 cauze de scoatere ilegală a copiilor din ţară în privinţa a 2 persoane,
• 23 de cauze penale de proxenetism în privinţa a 31 inculpaţi,
• 11 cauze de organizare a migraţiei ilegale în privinţa a 20 persoane,

Din cele 67 de persoane în privinţa cărora au fost pronunţate sentinţe, pedeapsa închisorii a fost aplicată faţă de 18 inculpaţi (preponderent pentru comiterea traficului de fiinţe umane), 28 de persoane – închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (preponderent pentru proxenetism), iar 25 de inculpaţi au fost condamnaţi la amendă penală.

Nefiind de acord cu sentinţele adoptate de judecători, procurorii au contestat 12 sentinţe în privinţa a 22 de persoane, solicitând casarea hotărârilor ilegale şi netemeinice.

Menționăm că, în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului coordonator al organelor de drept cu atribuţii în domeniul combaterii traficului de fiinţe umane, de pe lîngă Procurorul General, au fost formulate o serie de recomandări pentru organele de drept care au scopul de a spori eficienţa activităţii depistare, cercetare şi judecare a cazurilor de trafic de persoane.