Principală  —  Ştiri   —   Poziția ONG-urilor de media față…

Poziția ONG-urilor de media față de agresiunile verbale la adresa jurnaliștilor din partea unor reprezentanți ai partidelor politice

Organizațiile societății civile constată cu îngrijorare întețirea cazurilor de agresiuni verbale și reacții inadecvate la adresa jurnaliștilor din partea unor membri și susținători ai partidelor politice, care s-au dedat la un limbaj insultător și agresiv în raport cu jurnaliștii pe blogurile găzduite de unele mass-media.

Astfel, Alina Radu, directoarea Ziarului de Gardă, a fost agresată verbal de Veaceslav Burlac, președintele Organizației Teritoriale Criuleni al PDM, și Ion Harghel, vicepreședintele Tineretului Democrat, pentru faptul că publicația pe care o conduce a încercat să afle în baza căror criterii IPNA „Teleradio-Moldova” a acordat titlul onorific de „Cea mai eficientă campanie de ocrotire a sănătății copiilor din mediul rural desfășurată vreodată în R. Moldova” campaniei „Renaște Moldova – Cabinet pediatric mobil”, desfășurată de Fundația lui Vlad Plahotniuc, „Edelweiss”.

Compania „Teleradio-Moldova” a desemnat fundația lui Vlad Plahotniuc „fundația anului”. Cum argumentează directoarea TRM

Fără concurs și fără argumente: Compania „Teleradio-Moldova” a desemnat fundația lui Vlad Plahotniuc „fundația anului”

Cornelia Cozonac, președinta Centrului de Investigații Jurnalistice (CIJM), a fost atacată verbal pentru că a publicat pe portalul Anticorupție.md un material care relata despre faptul că proprietarul postului de televiziune Noroc TV ar fi consilier pe probleme generale al directorului IS Calea Ferată din Moldova, Iurie Topală. Președinta CIJM a fost intimidată de jurnalistul Vasile Grozavu.

Consilierul directorului IS Calea Ferată din Moldova și-a cumpărat televiziune

Precizăm că Legea cu privire la libertatea de exprimare stipulează că nimeni nu poate interzice sau împiedica mass-media să răspândească informaţii de interes public decât în condiţiile legii.

Partidele aflate la guvernare trebuie să își asume faptul că este de datoria presei să analizeze critic actul guvernării, să facă investigații, dezvăluiri și să semnaleze nereguli. Totodată, partidele de guvernământ, ca și toate formațiunile politice, ar trebui să își educe membrii, ca aceștia să poarte discuții civilizate, inclusiv cu presa, fără atacuri la persoană, referitoare la genul, starea fizică, statutul maternal sau componența familiei reporterilor care își exercită misiunea.

Amintim că există și un Consiliu de Presă, la care poate face apel orice cetățean nemulțumit de un produs de presă, iar politicienii, membrii partidelor politice, pot de asemenea consulta Consiliul de Presă, în locul lansării de atacuri care nu pot fi acceptate într-un spațiu public civilizat.

Atragem atenția asupra faptului că astfel de mesaje, prin care jurnaliștii sunt intimidați pentru faptul că își exercită meseria, ridică semne de întrebare cu privire la declarațiile proeuropene ale liderilor PDM și vin în contradicție cu valorile și normele europene. Cerem partidelor politice să renunțe la limbajul scandalos și să adopte o atitudine constructivă, corectă și echitabilă în raport cu jurnaliștii și mass-media.

Centrul pentru Jurnalism Independent

Asociaţia Presei Independente

Asociația Presei Electronice

Centrul de Investigații Jurnalistice

Comitetul pentru Libertatea Presei

Asociația Telejurnaliștilor Independenți

Centrul ”Acces-Info”