Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   LIVE/ Parlamentarii vor examina numirea…

LIVE Parlamentarii vor examina numirea în funcție a unor judecători la Curtea Supremă de Justiție

Deputații din Parlamentul de la Chișinău se întrunesc joi, 4 noiembrie, în ședință plenară. Parlamentarii urmează să examineze numirea în funcție a unor judecători la Curtea Supremă de Justiție (CSJ).

Totodată, deputații vor examina, în lectură finală, proiectele de lege de modificare a Codului serviciilor media audiovizuale, a Legii privind dezvoltarea regională, a Legii cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor cu demnitate publică.

În prima lectură va fi supus dezbaterii proiectul Codului funciar, proiectul de modificare a Legii cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural, a Legii privind activitatea particulară de detectiv și pază.

De asemenea, parlamentarii urmează să adopte mai multe hotărâri privind numirea unui viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), dar și constituirea Comisiei de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile și determinarea impactului asupra mediului.

Totodată, urmează a fi ratificat Protocolul Opțional la Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități și Acordul de cooperare dintre Guvernul R. Moldova și Corporația Financiară Internațională.