Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   LIVE/ Ședința Parlamentului: moțiunea simplă…

LIVE Ședința Parlamentului: moțiunea simplă împotriva Ministerului Justiției, inițiată de BCS, a picat

Deputații din Parlamentul de la Chișinău dezbat joi, 21 octombrie, în cadrul ședinței plenare, moțiunea simplă inițiată de Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) asupra politicilor Ministerului Justiției (MJ) în domeniul justiției.

14:54 Deputații au revenit în ședință.

13:55 Parlamentarii și-au luat pauză până la ora 14:50.

13:53 Moțiunea simplă împotriva Ministerului Justiției, inițiată de BCS, a picat.

12:34 Deputatul Partidului Politic „Șor” Denis Ulanov a anunțat că deputații fracțiunii din care face parte nu vor participa la procedura de vot asupra moțiunii simple, menționând că exercițiul „poate fi interpretat ca o reglare de conturi”.

11:53 Ministrul Justiției, despre implementarea proiectului care vizează procesul de evaluare extraordinară a judecătorilor și procurorilor: „Totul depinde de viteza cu care ne mișcăm noi și partenerii. Noi ne propunem ca în luna octombrie să discutăm despre concept și să cădem de acord pe elementele de bază. În decembrie-ianuarie ne dorim să avem deja avizul Comisiei de la Veneția, iar ulterior avizul Guvernului. Ne propunem ca începând cu vara anului 2022 deja să avem procesul nemijlocit de evaluare a procurorilor (…). Pentru a realiza acest lucru, se vor constitui trei comitete: Comitetul de monitorizare, Comitetul de evaluare care ar conține patru colegii care se vor ocupa de evaluarea propriu-zisă a judecătorilor și Comitetul special de apel”, a precizat Litvinenco.

11:26 Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, se expune asupra moțiunii simple inițiate de BCS.

„Moțiunea depusă de opoziție este dezbătută astăzi în Parlament spre deosebire de perioadă când actualii opozanți erau la putere. Atunci se găseau fel de fel de tertipuri. Acum ne aflăm într-o altă situație. Vremurile bune au ajuns și în Parlament pentru opoziție. (…) Am citit textul moțiunii opoziției. Moțiunea este un terci, falsuri și minciuni. Manipulați cu semi adevăruri, rupeți din context. (…) Este imposibil în două luni să faci stat de drept. (…) Justiția nu servește puterea, este cea care apără pe cei care caută dreptatea. Avem un sistem putred și voi cei din opoziției ați contribuit la el. După ce ați dat jos Guvernul Maia Sandu ați preluat controlul Justiției. (…)

Ați spus că nu înainteze inițiative? Vreau să vă spun că în diferite etape sunt în elaborarea zeci de acte legislative la Ministerul Justiției. (…) Acum despre evaluarea externă. E straniu să aud asta de la voi, pentru că voi ați aruncat-o la gunoi, ați renunțat la ea anul trecut. Vreți justiție de asta cu Vlad Clima și Tamara Chișca-Doneva. Noi nu am renunțat la evaluarea externă pentru că fără ea este imposibilă curățarea sistemului. Este clar că ați inițiat această moțiune în legătură cu ceea ce i s-a întâmplat procurorului general. Probabil vă este frică. Ați pierdut un om de-ai vostru.

Vă este teamă că Procuratura va deveni independentă. Eu nu știu dacă Stoianoglo este vinovat și nu știu dacă nu este vinovat, dar asta trebuie să ne spună Justiția. Știu că vă place de Stoianoglo și vă place ceea ce a făcut sau mai bine zis ceea ce nu a făcut (…). Ca cetățean al acestei țări, am dreptul să mă expun. Spre deosebire de voi – mie nu-mi place ceea a făcut sau mai bine zis ceea ce nu a făcut el. Nu-mi place că Procuratura nu are progrese pe dosare „Furtul Miliardului”, „Aeroportul”, „Metalferos” și „Bahamas”. (…) Cum a fost spălat Botnari în dosarul profesorilor turci. Eu știu că reforma justiției în acest sector nu este ușoară, pentru că în acest sector există interese foarte mari, dar am mai spus – noi suntem consecvenți, corecți și încăpățânați în sensul bun al cuvântului. Am spus că Dodon va pierde funcția de președinte, a pierdut-o (…).

Foto: Captură Privesc.eu

Vom realiza și reforma justiției – cu această promisiune am câștigat alegerile. Noi nu vrem să acaparăm nimic. Noi nu avem averi care să le ascundem, nu avem parteneri fugari care trebuie întorși acasă. (…) Noi vrem un stat pentru oameni și nu oameni pentru stat. Vrem un sistem care să nu fie nici al vostru și nici al nostru. Un sistem în care nu avem „avtoriteți”, dar oameni corecți”, a declarat Sergiu Litvinenco.

Pe 14 octombrie curent, fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a înaintat în cadrul ședinței Parlamentului, moțiune simplă împotriva activității Ministerului Justiției. Deputatul socialist Vasile Bolea, cel care a citit textul moțiunii, a declarat că partidul aflat la guvernare Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și ministrul Justiției Sergiu Litvinenco „au făcut tot ca să subjuge justiției”. În motivarea prezentată, Bolea invocă „subordonarea politică a justiției”.

În cadrul ședinței de joi vor fi dezbătute mai multe proiecte de lege propuse spre aprobare în prima lectură. Printre acestea figurează proiectele de lege pentru modificarea Legii privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă, Legii cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea unor acte normative, Legii privind regimul străinilor în R. Moldova, Legii cu privire la avocatură, Regulamentului Parlamentului.