Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Peste 44 de mii de…

Peste 44 de mii de euro au fost trimiși în Moldova din Italia

De la aplicarea, din 6 octombrie curent, a serviciului de transferuri bănești între Poșta Moldovei și Poșta Italiană, moldovenii aflați la muncă în Italia au transmis acasă peste 44 de mii de euro.

„În Italia avem o comunitate de peste 150 de mii de moldoveni. Odată cu lansarea serviciului de transferuri bănești prin intermediul Poștei Moldovei, ei pot trimite acasă remitențe pe cale legală și la costuri minime. De obicei, astfel de acorduri se negociază până la 3 ani, în cazul dat părțile au ajuns la o înțelegere în doar jumătate de an”, a menționat Iurie Leancă, prezent la evenimentul de lansare oficială a noului serviciu.

Pentru a solicita acest serviciu, persoana se poate deplasa la oricare din cele 9000 de oficii ale Poștei Italiene. Suma transferată va putea fi ridicată de rude în Moldova, în euro sau în lei, la cele 1148 de oficii poștale în decurs de 48 de ore din momentul efectuării transferului. Suma comisionului este de doar 5 euro pentru o sumă de până la o mie de euro.

Ministrul degrevat al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Pavel Filip, a menționat că la lansarea noului serviciu s-a ținut cont de grijile și nevoile cetățenilor. Costurile pentru efectuarea transferurilor prin intermediul oficiilor poștale sunt de 4 ori mai mici decât cele existente până acum. Acest lucru a devenit posibil după ce în septembrie anul curent ÎS „Poşta Moldovei” a obținut licență pentru prestarea serviciilor de plată, eliberată de Banca Națională a Moldovei, în conformitate cu Legea cu privire la serviciile de plată și moneda electronică. Urmează ca astfel de servicii să fie lansate în raport cu Spania și Portugalia, unde, de asemenea, muncesc mulți concetățeni de ai noștri”, a subliniat Pavel Filip.

Potrivit datelor BNM, pe parcursul anului trecut moldovenii aflați în Italia au transmis acasă pe cale legală aproape 140 de mln. de euro. În timp ce mărimea reală a remitențelor este mult mai mare, dar persoanele preferă căile ilegale. Noul serviciu oferă un teren propice pentru schimbarea situației.

Ambasadorul Italiei în R. Moldova, Enrico Nunziata, a declarat că noul serviciu oferă o modalitate transparentă, sigură și economică de transferuri bănești. Acțiunea fiind un pas important în relațiile bilaterale dintre țările noastre, dar și în procesul de apropiere a R. Moldova de Uniunea Europeană.

Serviciul de transferuri bănești a fost negociat și dezvoltat între ÎS „Poșta Moldovei” și „Poșta Italiei” în perioada ianuarie – septembrie 2014. Proiectul este realizat cu susținerea Organizației Internaționale pentru Migrației Moldova și a Băncii Naționale a Moldovei, în cadrul Programului Global Comun OIM/PNUD/UNWomen „Integrarea Migraţiei în Strategiile Naționale de Dezvoltare”.