Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Noul ministru al Transporturilor, naşul…

Noul ministru al Transporturilor, naşul fiicei lui Valeriu Guma şi vânător în Pădurea Domnească

Vasile Botnari, deputat PD, va fi noul ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.  Botnari, un finanţator al PD este naşul Danielei Guma şi a lui Anatolie Moruz, fiica şi respectiv ginerele deputatului PD Valeriu Guma.

În penultima zi a anului 2012, după incidentul cu Sorin Paciu din «Pădurea Domnească» Vasile Botnari a participat la vânătoare anume în Pădurea Domnească, alături de alte nume importante.

Conform listei prezentate anterior de ZdG, la acea vânătoare au participat 17 persoane, toate cu carnete de vânător. Printre participanţi descoperim mai multe nume importante: Vladimir Ţurcan, fost deputat şi fost ministru de Interne, Vitalie Apostu, fost adjunct al procurorului de Chişinău, Valeriu Guma, deputat PD, dar şi Vladimir Colesnicenco, om de afaceri, cunoscut în calitate de administrator al afacerilor controversatului Boris Birstein în R. Moldova şi, totodată, preşedinte al Asociaţiei Presei Sportive din Moldova (APSM).

În lista deţinută de ZdG mai apar câteva nume interesante, deşi mai puţin cunoscute. Astfel, la acea vânătoare a participat şi omul de afaceri Anatolie Moruz, ginerele deputatului PD Valeriu Guma, Vasile Botnari, naşul lui Moruz, Igor Tcacenco, consilier PD în satul Slobozia, dar şi alţi câţiva oameni de afaceri.