Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   „Noi strigăm: „Jos Mafia!” în…

„Noi strigăm: „Jos Mafia!” în faţa instituţiilor, dar clădim altă mafie la etajul doi, la noi la partid”

Mai mulți membri ai partidului Mișcărea Populară Antimafie (MPA) au părăsit formațiunea și au declarat că-și vor continua activitatea în cadrul partidului „Pentru neam și țară”. Aceste declarații au fost făcute în cadrul conferinței de presă. Potrivit lor, această decizie vine ca un răspuns firesc la „acţiunile iresponsabile ale liderului Antimafie, Sergiu Mocanu, şi promovarea în partid a unor persoane cu integritate şi profesionalism îndoielnice”.

Untitled„Noi strigăm: „Jos Mafia!” în faţa instituţiilor, şi e bine că facem aceasta, dar clădim altă mafie la etajul doi, la noi la partid”, s-a arătat revoltat Petru Arman. Acesta a menţionat că formaţiunea este dominată doar de trei persoane – Sergiu Mocanu, Daniela Bodrug şi Alexandru Florenţa, care au impus un regim de cenzură în partid. „Noi nu suntem emisarii la nicio forță politică. Noi doar ne suspendăm activitatea până cei trei zei din fruntea partidului își vor da demisia de onoare”, a explicat Petru Arman.

Vitalie Ţaulean, fost membru al Consiliului Naţional al Mişcării Antimafie, susține că 25 din cei 40 de membri ai consiliului au plecat din partid din cauza lipsei de strategie electorală a formaţiunii şi a promovării de către Sergiu Mocanu a unor idei utopice. Un alt motiv pe care l-a invocat e lipsa transparenţei financiare. Vitalie Ţaulean a prezentat ultimul raport financiar al partidului, în care se arată că partidul a cheltuit 1,5 milioane de lei. „Dar de unde așa bani, dacă în partid nu se plătesc cotizaţii? Cum a fost cheltuită această sumă? Formațiunea a cheltuit 200-300 de mii de lei pe adunări şi manifestaţii publice, iar restul banilor i-a cheltuit personal Sergiu Mocanu”, afirmă Țaulean.

Potrivit lui, MPA nu va lua nici măcar un procent la scrutinul din 30 noiembrie dacă va rămâne în aceeaşi componenţă şi cu aceeaşi strategie.