Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Moldova s-a ales cu 25…

Moldova s-a ales cu 25 de medalii

Elevii din R. Moldova au obținut 25 de medalii, 3 diplome și 5 mențiuni la concursurile internaționale și regionale la diferite discipline de studiu desfășurate pe parcursul anului 2014.

Printre distincţiile cucerite de lotul olimpic se numără 1 medalie de aur, 2 – de argint, 22 – de bronz și 3 diplome (două premii de gradul I și un premiu de gradul II la Olimpiada Internațională de limbă rusă).

Cele mai bune rezultate au fost înregistrate la matematică, elevii din țara noastră obţinând 10 medalii la diferite concursuri internaţionale şi regionale la această disciplină. Performanţe deosebite au fost înregistrate și la fizică – 3 medalii, ecologie – 3 medalii, informatică – 4 medalii, chimie – 3 medalii, științe – 2 medalii.

În 2014 lotul olimpic a reprezentat Moldova la olimpiadele internaţionale şi regionale din 10 ţări: Macedonia, Bulgaria, Olanda, Turcia, Africa de Sud, Kazahstan, Rusia, Vietnam, Taiwan şi Argentina.

Elevii olimpici și profesorii coordonatori ai acestora vor fi premiați luni, 22 decembrie, de către Ministerul Educației, în cadrul Galei Olimpicilor 2014. Valoarea totală a premiilor care le vor fi oferite elevilor și profesorilor se ridică la 500 de mii de lei.