Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Legea despre asigurarea egalităţii împlineşte…

Legea despre asigurarea egalităţii împlineşte un an, dar rămâne nefuncţională

La 25 mai 2013, se împlineşte un an de la votarea de către Parlament a Legii cu privire la Asigurarea Egalităţii.

Scopul legii este prevenirea şi combaterea discriminării, precum şi asigurarea egalităţii tuturor persoanelor aflate pe teritoriul RM, în sfere politică, economică, socială, culturală şi alte domenii ale vieţii, fără deosebire de rasă, culoare, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie sau convingeri, sex, dezabilitate, opinie, apartenenţă politică sau orice alt criteriu similar.

Amnesty International Moldova anunţă că, deşi intrată în vigoare de la 1 ianuarie curent, legea nu poate fi funcţională din cauza tergiversării creării Consiliului pentru Prevenirea şi Eliminarea Discriminării şi Asigurarea Egalităţii. Incapacitatea Parlamentului de a desemna încă 3 Membri ai Consiliului îi lipseşte pe oameni de dreptul lor de a beneficia de lege pentru a nu fi discriminaţi. Cu toate că a organizat 4 şedinţe pe acest subiect, Comisia parlamentară mixtă de examinare a candidaţilor la funcţia de membru al Consiliului a suplinit doar două din cele cinci funcții de membri ai Consiliului.

Este o dovadă în plus că legile care promovează respectarea Drepturilor Omului există doar pe hârtie, în practică oamenii fiind victimele unui cerc vicios de neputinţă şi ne-dorinţă din partea aleşilor poporului de a promova drepturile omului.

Agenda Drepturilor Omului nu-şi are loc la coadă şi nu poate fi un moft al nimănui. Drepturile Omului există pentru toţi şi pentru fiecare. Din aceste considerente, chemăm Parlamentul să-şi îndeplinească obligaţia sa primară de organ legislativ, care activează în interesele poporului, să adopte o atitudine serioasă în ceea ce priveşte agenda drepturilor omului şi să formeze Consiliul Anti discriminare, pentru a pune în aplicare prevederile legii.

Legea nr. 121, cu privire la asigurarea egalității a fost adoptată la 25 mai 2012 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2013.