Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Grupare extremistă, înarmată ca de…

Grupare extremistă, înarmată ca de război, deconspirată de oamenii legii

Angajaţii Procuraturii Generale şi ai Ministerului Afacerilor Interne au desfăşurat cel puţin 15 percheziţii la domiciliul membrilor organizației extremiste „Antifa”. Autorităţile anunţă că aceasta urma să destabilizeze situaţia din R. Moldova înainte şi după alegeri.

În urma percheziţiilor, forţele de ordine anunţă că au ridicat muniţii, pistoale cu amortizator, aruncătoare de grenade, grenade, cutii cu trotil pentru declanşare de la distanţă şi uniforme militare, dar şi sume mari de bani, în lei şi în ruble ruseşti, cu ştampilele unei bănci din Federaţia Rusă.

Procurorul Viorel Morari, susține că dosarul privind activitatea extremistă a organizaţiei „Antifa”, fondată de Grigore Petrenco, a fost deschis încă în primăvara acestui an, iar pe durata a cinci luni organele de forţă au cumulat dovezi ca, în dimineaţa zilei de 26 noiembrie, să purceadă la percheziţii. „Ún anumit grup de persoane, sub pretextul creării unei organizaţíi care pledează pentru drepturile unei anumite categorii de cetăţeni, în realitate au scopul întreprinderii unor măsuri şi acţiuni diversioniste, de preluare prin forţă a conducerii R. Moldova”.

Pentru a se asigura de învinuirile potrivit cărora acţiunile poliţiei şi ale procurorilor ar fi o comandă politică şi pentru a demonstra că autorităţile deţin probe concludente, procurorul Morari a anunţat că Procuratura Generală şi MAI vor face publice anumite dovezi. „În premieră, vom prezenta şi anumite interceptări telefonice ale discuțiilor dintre membrii acestei organizaţii. Luând în calcul interesul destabilizării din interior și din exterior a situaţiei socio-politice din R. Moldova, care ar conveni anumitor forţe, considerăm de datoria noastră să facem publice aceste informaţii, care vor determina o judecată corectă”.

Autorităţile mai anunţă că în locațiile folosite de „Antifa”, la Chișinău, Ialoveni și Bălți, au fost găsite și planurile detaliate ale clădirilor CEC, dar și ale televiziunii publice. Numărul total al persoanelor anchetate nu a fost făcut public, fiind dezvăluit un singur nume, cel al membrului „Antifa”, Mihail Amberg. Oamenii legii au anunţat că în activităţile extremiste au fost implicaţi şi unii profesori de la universităţile din Chișinău.

S-a demonstrat implicarea unor profesori din cadrul instituțiilor de învățământ superior, care se ocupau cu racolarea studenților nevoiași, care ulterior erau infiltrați în organizația extremistă Antifa” și care erau pregătiți pentru a desfășura proteste agresive. Aceștia aveau sarcina de a racola circa 200 de persoane. Un profesor a fost deja identificat”, a declarat șeful Direcției Operațiuni Speciale (DOS) din cadrul MAI, Gheorghe Cavcaliuc.

Persoanele racolate pentru aplicarea afişelor treceau un test, iar dacă se constata că acestea erau gata de a aprticipa la forme violente de protest, erau integrate în „Antifa”. Deocamdată, nu este clar ce se va întâmpla cu fondatorul organizaţiei, Grigore Petrenco, deoarece acesta deţine imunitate parlamentară şi nu poate fi anchetat.

Recent, oamenii legii au reținut mai mulți cetățeni ai Federației Ruse, Ucrainei și ai R. Moldova, printre care și Pavel Grigorciuk, purtătorul de cuvânt al „Antifa”, bănuiți de pregătirea unor acțiuni de destabilizare post-electorală a situației din R. Moldova.

A.B.