Comitetul de Cooperare Parlamentară UE-R. Moldova s-a întrunit într-o componenţă nouă
Cea de-a 17-a reuniune a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE-R. Moldova are loc la Bruxelles, în perioada 17-18 iunie 2013.
În cadrul reuniunii va fi discutată situația actuală a cooperării dintre UE și R. Moldova, fiind trecute în revistă progresele înregistrate în procesul de negocieri privind Acordul de Asociere cu UE, Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, progresul în dialogul privind regimul de vize între UE și R. Moldova și implementarea Planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize. Deputații din Parlamentul R. Moldova, împreună cu europarlamentari și oficiali de la Comisia Europeană, vor urmări modul în care au fost implementate recomandările celei de-a 16-a reuniuni a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE-R. Moldova, vor examina situația politică internă și progresul reformelor legislative în următoarele domenii: funcționarea democrației, legea electorală și finanțarea partidelor politice, economie, comerț și politici vamale, protecție socială și combaterea sărăciei, drepturile omului, libertatea și responsabilitatea mass-media, reforma administraţiei publice locale, reforma judecătorească, lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate. Participanții la reuniune vor discuta și despre progresul negocierilor în formatul ”5+2” în vederea soluționării pașnice a conflictului transnistrean, precum și aspecte privind cooperarea regională dintre R. Moldova și vecinii săi, inclusiv colaborarea în cadrul Parteneriatului Estic.
În finalul celei de-a 17-a reuniuni a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE – R. Moldova vor fi adoptate recomandări adresate autorităţilor R. Moldova și Comisiei Europene.
Delegaţia Parlamentului R. Moldova este condusă de deputatul Ion Hadârcă, co-preşedinte al Comitetului de Cooperare Parlamentară UE – R. Moldova, iar delegaţia Parlamentului European – de europarlamentara Monica Macovei, co-preşedintă a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE – R. Moldova. Din componenţa delegaţiei Parlamentului R. Moldova fac parte deputaţii Gheorghe Brașovschi, Ghenadie Ciobanu, Alexandr Petkov, Nae-Simion Pleșca, Inna Șupac, Boris Vieru.
Comitetul de Cooperare Parlamentară UE – R. Moldova reprezintă un for care exercită controlul parlamentar asupra implementării Acordului de Parteneriat şi Cooperare dintre R. Moldova și UE. Comitetul se reuneşte de două ori pe an, o data la Bruxelles şi o dată la Chișinău.