Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Șeful-adjunct de la Spălarea Banilor,…

Șeful-adjunct de la Spălarea Banilor, eliberat din funcție

Colegiul disciplinar al CNA a decis eliberarea din funcţie a şefului-adjunct al Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor. Amintim că ancheta internă pe numele șefului adjunct al SPCSB a demarat după bublicarea în ZdG a articolului Imperiul şi conexiunile lui Gofman, cel mai bogat angajat de la CNA

CNA anunță astăyi, într-un comunicat de presa, ca drept temei pentru sancţionare a servit încheierea Direcţiei Securitate Internă care a finalizat o anchetă de serviciu în privinţa angajatului. Potrivit acesteia, ofiţerul Centrului a admis încălcarea articolului 3 „principiile integrităţii morale, respectului şi loialităţii” din Codul de conduită al colaboratorului CNA, prin încălcarea gravă a disciplinei de serviciu şi conduitei.

Amintim că, subdiviziunea de securitate internă a CNA a iniţiat, acum câteva luni, un proces de monitorizare a stilului de viaţă în privinţa angajatului SPCSB. Concomitent, o procedură similară a fost demarată de către CNI care verifică eventualele divergenţe dintre proprietăţile declarate de angajatul CNA şi veniturile familiei acestuia. Decizia colegiului Disciplinar a fost votată unanim, iar directorul CNA, Viorel Chetraru, a emis un ordin în acest sens.