Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Cartea verde se va ieftini

Cartea verde se va ieftini

Costul pentru „Cartea Verde” va fi redus. Colegiul civil al Curţii de Apel Chișinău a emis o decizie prin care a admis apelul declarat de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF).

458628001363166420Litigiul a fost inițiat, după ce Uniunea Asiguratorilor din Moldova a contestat decizia CNPF cu privire la modificarea metodologiei de calculare a tarifelor pentru „Cartea Verde”, scrie Agora.

Prin urmare, primele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto obligatorie de răspundere civilă auto externă (Carte Verde), cu valabilitate în toate statele sistemului Carte Verde, inclusiv cele din Uniunea Europeană, pentru perioada de 15 zile, au fost diminuate cu 36%, iar pentru alte perioade – cu 4%.

„Spre exemplu, în cazul unui autoturism, prima de asigurare pentru statele UE pe o perioadă de 15 zile va constitui 40,88 Euro contra 64,15 Euro cât a fost anterior”, explică CNPF într-un comunicat de presă.

Anul trecut, pe 9 august, a intrat în vigoare decizia CNPF „cu privire la primele asigurării obligatorii de răspundere civilă auto”, care prevedea modificarea metodologiei de calculare a tarifelor la poliţele de asigurare obligatorie de răspundere civilă „Cartea Verde” și reducerea costului acestor asigurări.

Ulterior, în baza cererii înaintate de Uniunea Asiguratorilor din Moldova, Judecătoria Buiucani a decis stoparea executării deciziei CNPF și prețurile la „Cartea Verde” au rămas la nivelul celor care erau aplicate până la 9 august 2013.