Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Candu, ca și Chirtoacă

Candu, ca și Chirtoacă

Acum o oră, ministrul Economiei, Andrian Candu, a anunțat în cadrul unui briefing de presă că se retrage temporar de pe lista electorală a Partidului Democrat, pentru parlamentarele din noiembrie. 

„Suntem în pragul iernii, când trebuie să asigurăm căldură tuturor cetățenilor în casele lor, luând în considerare situația în economie și în comerțul cu alte state, diversificarea piețelor și ajutoarele care trebuie să le acordăm, în discuția cu conducerea partidului și cu prim-ministrul Iurie Leancă, am luat decizia să depun cererea și să solicit partidului să fiu retras de pe lista electorală a PD. E o retragerea temporară, ca să finalizez mai multe proiecte la minister, ca ulterior să revin pe liste și să fiu cu echipa… Sunt convins că toți colegii mă vor înțelege. Aștept să mă alătur lor în timpul apropiat”, și-a argumentat Candu decizia.
Andrian Candu este ministru al Economiei din iulie, când l-a înlocuit pe Valeriu Lazăr, și el ministru PD.