Când sovieticii s-au dezis de Ceauşescu

Victor Atanasie Stănculescu spune că era la curent cu jocurile geopolitice care vizau România. Cu toate acestea, consideră o „nebunie” decizia de a-l abandona pe Ceauşescu când acesta se afla încă în sediul CC al PCR. Stănculescu a vrut să oprească emisia Televiziunii, când a văzut dezinformările propagate prin intermediul micului ecran, scrie Adevărul.Spitalul Penitenciarului Jilava nu este locul ideal pentru a face mărturisiri. Dar Victor Atanasie Stănculescu s-a obişnuit. Lunile de recluziune l-au obişnuit însă cu prezenţa gratiilor între el şi lumea liberă. Iar cei 82 de ani pe care-i va împlini în primăvară l-au făcut neaşteptat de comunicativ. Sau, cumva, sorocul celor 20 de ani prorociţi de Brucan?!
„Adevărul”: Domnule Stănculescu, pe ce v-aţi bazat când aţi dat ordinul de întoarcere a unităţilor în cazărmi la ora 10 şi un pic? Aveaţi informaţii că regimul Ceauşescu „e gata”?

Victor Atanasie Stănculescu: Informaţia principală a fost Timişoara. Care declarase „Jos Ceauşescu! Jos comunismul! Moarte Ceauşeştilor!” şi se declarase oraş liber de comunism. Am plecat cu imaginea întâmplărilor de la Timişoara în minte.

Cineva v-a pus în gardă. Din Est sau din Vest?

Nu s-a discutat înainte. Eu fusesem prin străinătate foarte mult în perioada anterioară.

Ultima oară, când?

Eu în 1989 cred că am fost de vreo patru ori afară. Şi la Tratat, şi la Comitetul Tehnico-Ştiinţific, şi la o misiune în Egipt, o misiune în Maroc…

Şi la Balaton…

La Balaton nu am fost… am fost în concediu.

Împreună cu ministrul maghiar al Apărării, Karpati Ferenc?

Nu, am fost cu fata şi cu soţia mea. Acolo a venit şi Karpati, însoţit de un colonel pe care mi l-a prezentat ca fiind reprezentantul KGB de pe lângă… rezidentul KGB pentru Ungaria. Nu mai ştiu cum îl chema… colonelul… habar n-am.

V-au transmis vreun mesaj?

Nu s-a transmis niciun mesaj atunci. Toată lumea întreabă cum am făcut eu în decembrie 1989. Adică eu n-aveam nicio iniţiativă, n-aveam nicio capacitate să judec o situaţie?

Misiunea KGB şi a GRU

În decembrie s-au înteţit informaţiile despre infiltrări masive sovietice…

Alea le ştiam.

…care arătau că sovieticii s-au decis să scape de Ceauşescu.

Ştiam din momentul când a fost Ceauşescu la Gorbaciov. În vară, Gorbaciov plecase supărat din România. Pe 4 decembrie, Ceauşescu s-a întors de la Moscova pornit pe Gorbaciov. Gorbaciov i-a spus lui Iakovlev, care era secretar pe probleme internaţionale: „Fii atent că Ceauşescu e o nucă tare!”. Ştiam de atunci ce s-a spus.

Adică „trebuie un ciocan mai tare ca s-o spargem, nu merge cu palma”.

Cam aşa. Şi mai este ceva. Misiunea KGB şi a GRU, când au venit în ţară vreo patru mii şi ceva de oameni… Turişti în tranzit, la plimbare prin România… Erau numai bărbaţi din Rusia, că ei aşa vin în concediu – singuri, fără familie, fără nimic…

Atletici…

La Timişoara – ne spuneau ăia -, consulul iugoslav s-a băgat în treabă, a fost de partea lui Tokes, făcea agitaţia pe acolo. De ce? Pentru că îi interesa Banatul pe sârbi. Prieteni-prieteni, dar până la…

Credeţi că era o problemă teritorială sau pur şi simplu de schimbarea sistemului în România?

Ştiţi ceva? Eu şi azi trăiesc cu imaginea că atunci puteam să fim noi înaintea Iugoslaviei.

„Trebuia asmuţit mai tare, să crească ura”

De ce s-a încăpăţânat Ceauşescu să rămână la putere? Nu i-a fost frică de Gorbaciov?

În alte ţări, conducătorii şi-au dat seama şi au plecat, s-au retras. El a fost singurul care nu s-a retras. Una din problemele principale a fost să se incite cât mai mult mişcarea revoluţionară. Această mişcare revoluţionară a fost incitată şi de intervenţia din afară. Când au venit GRU şi KGB în România, nu au fost anunţaţi nici ambasadorul de la Moscova, nici reprezentantul KGB de la Bucureşti.

N-au ştiut de această misiune, atât a fost de secretă. Se pare că şi acolo s-a tras din nişte clădiri înalte, peste cei care erau, şi care au tras şi ei, la rândul lor. Adică trebuia asmuţit mai tare, să crească ura, să fie tare mişcarea împotriva represiunii…

În dimineaţa de 22 v-aţi dat seama că sovieticii sunt prezenţi şi operează?

Atunci deja ştiam.

Nu v-aţi gândit să daţi o lovitură militară înainte de a muri Milea?

N-aveam cum. Eu n-am fost pe linie de comandă, trupele mele nu existau.

Nu vă asculta nimeni?

N-aş fi avut un răspuns pozitiv, n-aş fi ştiut pe cine să contez.

Şefii de armate, şefii de unităţi nu v-ar fi urmat?

M-au stimat toţi, dar abia după ce a murit Milea au început să răspundă la comandă. Când i-am spus lui Guşă să plece de la Timişoara şi să vină mai repede, i-am spus să vină la minister. Dacă nici el n-a venit la minister… Ăia care au lucrat tot timpul cu Eftimescu, cu generalul Voinea, nu aveau încredere. Au condus represiunea, au transmis ordinele în jos. N-aveam pe cine să mă bazez. De-aia m-am şi mişcat repede, cu grupul pe care l-am adus, să mă asigur că vom avea o conducere de alt tip. Şi m-au schimbat. Pe 23 seara deja eram schimbat.

„Târgovişte! Oţelarii ne vor apăra”

Cum v-aţi asigurat că Ceauşescu, o dată scos din CC, este îndepărtat de putere?

Acolo am avut un moment mare. Am fost eu „în aer”, de data asta. Dacă-i spune lui Maluţan să plece spre Bulgaria, să iasă, că era frontiera cea mai apropiată? Şi de acolo să schimbe? N-am ştiut etapa Snagov. Maluţan i-a raportat generalului Rus şi generalul Rus mi-a raportat mie telefonic că a aterizat la Snagov. Am fost foarte nelămurit – ce se întâmplă la Snagov? Nu era nimic organizat în zonă, paza era subţire. A fost un moment de cumpănă. Eram puţin dezorientat şi eu. I-am spus lui Rus să-i spună lui Maluţan, dacă decolează din nou, să spună ce spune Ceauşescu. Maluţan a raportat tot timpul.

Tovarăşul a vorbit cu primii-secretari de la judeţe şi i-a spus clar lui Maluţan: „Târgovişte! Oţelarii ne vor apăra”. Atunci m-am liniştit. Ordinul al doilea l-a dat Rus, nu-mi aparţine mie: „Nu mai zboară nimeni în spaţiul aerian românesc!”. Iar lui Maluţan: „Găseşte o soluţie ca să aterizezi, motivează ceva!”. Maluţan a aterizat aproape de Boteni, lângă şosea.

De ce nu i-aţi ordonat colonelului Suciu, comandantul de la Boteni, să-i ia acolo? Puteau fi în cazarmă la unu şi ceva, cu cinci ore mai devreme decât la Târgovişte.

Nu ştiam dacă va reuşi Suciu să răspundă la ordin. Dacă e o problemă nepregătită, nu ai elemente… Nu ştiam: va răspunde, nu va răspunde…

De fapt, aveaţi nevoie ca poporul, dar şi Armata să primească o porţie zdravănă de informaţie prin televiziune – „dictatorul”, „tiranul”, „odiosul”, „sinistra” – ca să prindă curaj în direcţia asta. Aveaţi nevoie de propaganda prin Televiziune!

Şi Armata se săturase de ordinele date de Ceauşescu, de represiune. Televiziunea a avut un rol important. Când am ajuns la minister, l-am chemat pe Pintilie şi mi-a zis că Televiziunea se poate opri de la ultimul etaj, de la Palatul Telefoanelor din Bucureşti. Am zis că mai bine lăsăm să vadă lumea. A văzut lumea toată, dar a curs şi mult sânge, că au fost multe dezinformări care au dus la pierderi.

„Bagă-l pe tovarăşul Ilie Ceauşescu în biroul tău şi încuie-l acolo!”

Stănculescu povesteşte cum a ajuns de la sediul CC la MApN şi cum l-a anihilat pe generalul Ilie Ceauşescu, care avea aceeaşi funcţie cu el – prim-adjunct al ministrului Apărării Naţionale. Fratele lui Nicolae Ceauşescu spera să rămână la putere graţie docilităţii sale faţă de Moscova.

Aveaţi vreo legătură cu vreo putere străină, cu vreun serviciu străin, cu englezii, cu MI 5?

Abia după aceea i-am întâlnit, când am început să mă duc la Londra… Am şi scris… Julian Emerich, lordul… Cu el m-am împrietenit ducându-mă la Londra. Am fost de câteva ori seara cu soţia pe la el la masă, când mă duceam la Londra, şi mi-a povestit toate aventurile lui. Că a fost al lui MI 6… că în perioada lui Tito a fost lansat în Iugoslavia, după aceea a trecut în România… că s-a convenit ca România să rămână în sfera sovietică…

În primăvara lui 1989, prin martie, aţi fost contactat sau v-aţi întâlnit cu ataşatul militar britanic la Bucureşti? Se pare că atunci v-a luat urma Securitatea.

Cu toţi ataşaţii militari m-am întâlnit. Eram şi preşedintele Asociaţiei de vânătoare a Armatei, „Vulturul”. Am organizat vânători şi pescuit pentru ataşaţii militari, ambasadori şi conducerea superioară – Maurer, Ceauşescu, Niculescu-Mizil… Am fost acasă la ataşatul militar francez, invitat la masă… Am fost la ataşatul militar american la masă, m-am întâlnit cu ataşatul militar al Italiei, cu ataşatul militar britanic, german…

În 1989?

În fiecare an!

Aceşti ataşaţi militari nu vă transmiteau şi alte semnale? „Domnule general, se schimbă lucrurile”…

Sigur, lumea se întreabă: „Aşa ai fost de nebun?”. Da, aşa am fost de nebun. Mi-a căzut foarte rău acţiunea de la Timişoara şi modul cum s-a petrecut baia de sânge de acolo.

După CC aţi plecat la MApN?

Am fost la sediul vechi al ministerului. Acolo nu aveam maşină, dar a venit un locotenent-colonel cu maşina lui şi am plecat la minister, în Drumul Taberei.

Cum aţi ieşit din sediul CC?

Pe uşa principală. Am deschis-o şi le-am spus oamenilor din piaţă: „Puteţi să intraţi”.

Deja intraseră, inclusiv pe geamuri. Unii erau aproape de elicopter.

Eu nu i-am văzut, de la etajul 1 până jos nu am întâlnit pe nimeni. Şi am coborât pe scara de la intrarea principală. Eram îmbrăcat civil. Jos, încercau să aducă maşina cu staţia de amplificare, cu cablurile, ca să poată vorbi de la balcon.

„Spune-mi de unde se poate opri Televiziunea!”

La ce oră aţi ajuns la sediul MApN?

Pe la 1.05. L-am întrebat din nou pe Rus care e situaţia în spaţiul aerian, mi-a confirmat din nou că i-a dat ordin lui Maluţan să găsească o soluţie ca să nu intre să aterizeze în Combinatul de Oţeluri Speciale de la Târgovişte. S-a dat drumul la Televiziune. Atunci l-am chemat pe ministrul Telecomunicaţiilor, Pintilie, care era fost general de la Direcţia a V-a. Am avut două treburi cu el. Prima – să taie legăturile de la Securitate, că de-aia a fost Securitatea supărată pe mine. I-am spus: „Taie legăturile de la Securitate! Şi spune-mi de unde se poate opri Televiziunea!” – care începuse.

„Vă raportez într-o jumătate de oră”. A plecat, s-a întors, am tăiat legăturile pe la ora 1.20. „Televiziunea se poate decupla de la Palatul Telefoanelor, ultimul etaj”. „Bine, lasă atunci Televiziunea să meargă”. Între timp mă ocupam să pregătesc ordinul pe care trebuia să-l semnez, cu unităţile. Am avut discuţia în contradictoriu cu Ilie Ceauşescu şi l-am convins să se retragă din biroul ministrului de acolo, să se ducă la el în birou. Am chemat ofiţerul operativ pe minister şi i-am spus: „Bagă-l pe tovarăşul Ilie Ceauşescu în biroul tău de serviciu şi încuie-l acolo!”. Încă nu ajunsese Petre Roman.

Când aţi ajuns la minister, nu era vreo maşină a Ambasadei sovietice pe acolo?

Nu era nicio maşină. Eu n-am văzut-o.

De ce voiaţi să închideţi Televiziunea? Nu vă ajuta în acţiunea de rupere a lui Ceauşescu de Armată?

Începuseră primele zvonuri. 20 de minute m-a şi agasat. Nu intrase încă în emisie… După aia a intrat Studioul 4. Atunci au început să apară cu bileţele. Pentru asta am vrut s-o tai. După aia am zis „lasă, mai bine să audă lumea”.

Apăruse căpitanul Lupoi…

Eu, pe Lupoi, pe Cico Dumitrescu, pe alţii am vrut să-i arestez. Amândoi erau civili, deci nu făceau parte din organizarea ministerului. Am considerat că sunt nişte oameni care n-or să ne ajute să finalizăm mai departe ceea ce aşteptam. Trebuia să văd cine apare şi cine mişcă şi în favoarea cui mişcă.

Din minister, generalul Ilie Ceauşescu discută la telefon cu fratele său Nicolae, care ajunsese la Snagov. Este ultima încercare a lui Ilie Ceauşescu de a-l convinge să pună un guvern prosovietic, cu Ion Iliescu în frunte.N-a spus în prezenţa mea. Discuta cu ataşatul militar sovietic, la minister, când a sunat Ceauşescu de la Snagov.

Eu nu l-am prins, plecase.

„Ce caută Militaru să dea ordine?”

Ce aţi simţit când aţi văzut că, la 14.45, pe televizor apare Lupoi şi spune că noul ministru al Apărării e generalul Militaru?

Înainte de asta a fost Militaru, care a spus: „Mă adresez Armatei, încetaţi cu teroarea, nu mai trageţi!”. Când totul era deja închis, era către ora 2.30. Deci, un apel către Armată, care deja primise ordine clare. A fost prima încercare a lui Militaru de a reintra în cărţi.

Îl vedeaţi pentru prima oară în ziua respectivă?

Atunci l-am văzut, da. Când mi-a dat telefon Sergiu Nicolaescu, i-am şi spus: „Ce caută Militaru să dea ordine, să anunţe Armata să se retragă în cazărmi? Asta e misiune militară, el e scos din Armată, nu-l recunoaşte nimeni”.

Ştiaţi de problema lui cu dosarul „Corbii”, cu spionajul pentru sovietici?

Păi, n-a fost prelucrată pe Armată? Sigur că ştiam…

„Dacă păstram ghipsul ăla, acum eram milionar!”

Victor Atanasie Stănculescu a rămas celebru prin sintagma „generalul cu piciorul în ghips”. Adevărul e că ghipsul acela a rezistat doar opt ore, de la 6.30 la 14.30, dar a traversat două regimuri: de la dictatură la democraţie, de la Ceauşescu la…

Domnule general, când şi cine v-a scos ghipsul?

Pe la două şi ceva a venit cineva de la infirmeria ministerului… a venit cu un cleşte şi
mi-a tăiat ghipsul.

L-aţi chemat dumneavoastră?

L-am chemat, că mă durea, nu puteam să mă mişc. Mă durea de nu mai puteam. Eram înţepenit. După ce mi-a scos ghipsul, m-am dezbrăcat de hainele civile şi m-am îmbrăcat militar. Dacă păstram ghipsul ală şi-i puneam pe toţi cei care intrau acolo să semneze pe el, eram milionar acum numai vânzând ghipsul.

L-aţi aruncat?

M-a întrebat, iar eu i-am spus: „Aruncă-l!”. Ce să faci cu el? Atunci eram prea tulburat, nu-mi stătea gândul la ghips.

 www.aevarul.ro