Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Băsescu: Le mulțumesc românilor pentru…

Băsescu: Le mulțumesc românilor pentru onoarea de a le fi timp de 10 ani președinte

Președintele Traian Băsescu le-a mulțumit sâmbătă românilor pentru onoarea de a fi șef de stat timp de zece ani, arătând că nu va uita până la sfârșitul vieții această onoare, scrie agerpres.ro .

„Vreau să mulțumesc românilor pentru onoarea pe care mi-au făcut-o de a le fi președinte timp de zece ani. Este o onoare pe care nu o voi uita până la sfârșitul vieții nici eu, nici soția mea, nici familia mea, este o onoare pentru care mă simt dator să continui la atingerea obiectivelor pe care românii le au”, a spus șeful statului la Cotroceni, într-o conferință de presă.

El a subliniat că este vorba de o conferință de presă și nu un bilanț al mandatului său prezidențial.

De asemenea, Băsescu a arătat că vrea să facă o poză reală a României, „nu cea care o vede deformată la televizor propovăduită de oameni care nu utilizează cifrele reale ale României”.

Președintele Băsescu le-a recomandat celor „care se află prin studiouri gata să demoleze să citească”.

Astfel, șeful statului a menționat că va prezenta trei teme vitale pentru România: securitatea, România și UE și statul de drept.

agerpres.ro