Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Azi la CSM: Noi demiteri,…

Azi la CSM: Noi demiteri, noi funcții în Consiliul Superior al Magistraturii

Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va examina, în şedinţa de astăzi, cererea de demisie  a unui judecător.  Tot astăzi, pe agenta Consiliului figurează și  subiectul cu privire la detaşarea  magistratei Vera Toma,  de la Curtea de Apel Bălţi, aleasă în calitate de membru permanent în Consiliul Superior al Magistraturii.

În cadrul şedinţei vor fi examinate și cererile unor judecători, referitor la numirea în funcţie de judecător până la atingerea plafonului de vârstă. Judecătorii care au depus cereri sunt preşedintele Judecătoriei Dubăsari, Boris Talpă;  judecătorul de la Judecătoria Nisporeni, Diana Cristian, Judecătorul de la Judecătoria Bălţi, Florentina Dragan și judecătorul de la Judecătoria Orhei,  Viorelia Araniță.

Consiliul va discuta și despre contestaţia ministrului justiţiei, Oleg Efrim, membru de drept al CSM, asupra Hotărârii Colegiului disciplinar nr. 40/13 din 29 noiembrie 2013 emisă în privinţa judecătorilor Curţii de Apel Chişinău, Lîsîi Ghenadie, Micu Tudor şi Ulianovschi Xenofon.