Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Ajun de alegeri. Plouă cu…

Ajun de alegeri. Plouă cu decorații de stat

Președintele R. Moldova, Nicolae Timofti, a acordat astăzi, 21 noiembrie a.c., distincții de stat unui grup de cetățeni.

Prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova, în semn de profundă gratitudine pentru contribuţia la actul de proclamare a Republicii Moldova ca stat suveran, independent şi democratic, s-a conferit „Ordinul Republicii” următorilor deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a douăsprezecea – semnatari al Declaraţiei de Independenţă.

Ilie Bratu;

Vasile Graf, distincţia a fost transmisă soţiei, doamnei Graf;

Ivan Luca, distincţia a fost transmisă soţiei, doamnei Luca;

Fiodor Zlatov.
Prin decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova, în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite faţă de stat, pentru muncă îndelungată şi prodigioasă în domeniile respective de activitate şi înaltă măiestrie profesională, s-au conferit distincţii de stat ale Republicii Moldova:

„Ordinul Republicii” următorilor:
Alexandru Cazacu, director al Societăţii cu Răspundere Limitată „Cazacu &Co”, raionul Criuleni;

Anatol Vidrașcu, director general al Grupului Editorial „Litera”, Chişinău;S-a conferit „Ordinul de Onoare” următorilor:

Valentin Amariei, prorector la Universitatea Tehnică a Moldovei;

Petru Gașin, profesor universitar la Universitatea de Stat din Moldova;

Valeriu Rudic, director al Institutului de Microbiologie şi Biotehnologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

S-a conferit Ordinul „Credinţa Patriei” clasa I

Vadim Railean, colonel de poliţie;

S-a conferit Ordinul „Credinţa Patriei” clasa III

Valerian Gusev, locotenent-colonel de poliţie;

S-a conferit Ordinul „ Gloria Muncii” următorilor:

Tudor Ambros, profesor universitar la Universitatea Tehnică a Moldovei;

Zinaida Anestiadi, profesor universitar la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”;

Vera Balova, şef al Direcţiei Generale Învăţământ, UTA Găgăuzia;

Aureliu Bătrânac, şef de departament la Spitalul Clinic Republican;

Grigore Bivol, profesor universitar la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”;

Alexandru Carauș, vice-director medical al Institutului de Cardiologie;

Mihail Chiperi, director general SA „Apă-Canal” Orhei;

Piotr Chirmici, director general al Fabricii de Vinuri „Mold-Nord” SA, raionul Făleşti;

Valeriu Dulgheru, șef de catedră la Universitatea Tehnică a Moldovei ;

Rodica Emilian, şef de secţie la Colegiul Naţional de Medicină şi Farmacie „Raisa Pacalo”;

Valentin Friptu, profesor universitar la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”;

Victor Iavorschi, profesor la Liceul Teoretic „Constantin Stere”, oraşul Soroca;

Boris Ivanov, profesor la Liceul Teoretic „Doroțcaia”, satul Doroțcaia, raionul Dubăsari;

Elena Leancă, preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din raionul Hânceşti;

Nicolae Mogoreanu, șef de departament la Universitatea Tehnică a Moldovei;

Ion Pasecinic, consultant principal la Cancelaria de Stat;

Sergiu Pavlicenco, profesor universitar la Universitatea de Stat din Moldova;

Alexandru Rusu, fost secretar al Consiliului Raional Telenești;

Vladislav Scalinschi, preşedinte al Comitetului Sindical al Societăţii pe Acţiuni „Agromaşina”;

Nicolae Tafuni, şef adjunct de direcţie în cadrul Agenţiei Teritoriale Centru a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină;

Mihail Vlas, director general al Societăţii pe Acţiuni „Moldovahidromaş”;

Filip Zubatîi, șef de direcție la Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice;

S-a conferit Medalia „Meritul Civic” următorilor:

Serghei Andronic, decan la Universitatea Tehnică a Moldovei;

Ion Balaban, preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din raionul  Orhei;

Ion Balmuș, decan la Universitatea Tehnică a Moldovei;

Gheorghe Cojocaru, conducător al SRL „Luan&Cov Grup”, raionul Şoldăneşti;

Constantin Costov, director al Întreprinderii Municipale „Apă-Canal”, Străşeni;

Dorian Dogotaru, şef serviciu la Societatea pe Acțiuni „Apă-Canal”, Chişinău;

Ilia Garciu, tractorist în SRL „Agro-Sadim”, UTA Găgăuzia;

Svetlana Gârlea, contabil-şef la Universitatea Tehnică a Moldovei;

Lucia Talmațchi, metodist la Colegiul Naţional de Medicină şi Farmacie „Raisa Pacalo”;

Serghei Șamrai, preşedinte al Asociaţiei Obşteşti „Jertfele Cernobîlului” din municipiul Bălţi;

S-a conferit Medalia „Nicolae Testemiţanu” următorilor:

Ludmila Botnarciuc, metodist la Colegiul Naţional de Medicină şi Farmacie „Raisa Pacalo”;

Elena Eni, şef de secţie la Colegiul Naţional de Medicină şi Farmacie „Raisa Pacalo”;

S-a conferit Titlul onorific „Artist al Poporului” următorilor:

Valeriu Jereghi, regizor, membru al Uniunii Cineaştilor din Republica Moldova;

Anatol Mârzenco, cantautor;

S-a conferit Titlul onorific „Maestru în Artă” următorilor:

Inna Hatipova, conferenţiar universitar la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice;

Ion Gagim, decan la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi;

Oleg Stavinschi, artist plastic;

S-a conferit Titlul onorific „Om Emerit” următorilor:

Mihail Cepraga, medic la Spitalul Republican al Asociaţiei Curativ-Sanatoriale şi de Recuperare;

Ilie Demerji, conferenţiar universitar la Academia de Studii Economice din Moldova;

Valeriu Istrati, profesor universitar la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”;

Petru Todos, prim-prorector la Universitatea Tehnică a Moldovei;

S-a conferit Titlul onorific „Artist Emerit” următorilor:

Ana Dabija – Gușevatîi, artist instrumentist în orchestra aerofonă a Orchestrei Prezidenţiale;

Roman Nirca, şef de grupă în orchestra aerofonă a Orchestrei Prezidenţiale.