100 milioane de lei pentru ţărani
Politicile promovate pînă acum în agricultură nu au dat rezultate palpabile şi durabile. 80% din intermediari şi agenţi economici mici (în mare măsură gospodarii ţărăneşti), au beneficiat de numai 9 – 10% din fondurile de subvenţionare din bugetul de stat. Repartizarea fondurilor se efectua după un principiu discriminatoriu – a menţionat Valeriu Cosarciuc, ministrul agriculturii şi industriei alimentare, în cadrul conferinţei de presă recent susţinute.În scopul reanimării sectorului agrar cu suportul statului si donaţiilor străine, vom favoriza finanţarea proiectelor noi, pe întreg teritoriul tarii. Proiectele vor fi selectate in bază de concurs, nediscriminatoriu, nicidecum după vechea abordare – primul venit – primul servit.
Din luna noiembrie grupul de consultanta cu extensiune agricolă se află deja în localităţile rurale pentru a promova domeniile şi acţiunile prioritare, de a prezenta proiecte-model şi va încuraja potenţialii beneficiari.
Pentru anul 2010 fondul de subvenţionare va fi acelaşi ca în 2009 – de 313,5 mln lei. S-a determinat 3 domenii prioritare de subvenţionare. 1 – de majorare a produsului pe valoare adăugata în sectorul vegetal prin crearea plantaţiilor pomicole şi viticole, în special cu sisteme de irigare. 2- de stimulare a sectorului legumiculturii pe teren protejat, de asemenea, cu sisteme de irigare. 3 – de asigurare a agricultorilor cu tehnici agricole şi de irigare.
Proiectele, care prevăd sistemul de irigare mai eficient, mai econom, vor primi suport financiar în primul rând. Abordarea complexă în subvenţionare ne va permite să obţinem roadă de 3 ori mai mare la 1 ha. Spre exemplu, 1 ha de viţă de vie de struguri de masă irigat produc pînă la 25 t/ha, precum unul neirigat produce 9 t/ha). Conform programul de combatere a schimbărilor climaterice, lansat de BM, vom beneficia de fonduri pentru restabilirea, curăţarea bazinelor cu apă pentru irigarea prin picurare.
Activitatea de bază în ramura sectorului zootehnic va fi direcţionată în crearea fermelor mici de animale de prăsilă, apoi a celor de producere a laptelui, a cărnii de porc, de vită. În acelaşi timp, vom contribui cu asistenţă informaţională şi financiară la modernizarea fermelor existente în spaţiul rural. Nu vom neglija nici alt segment al ramurii – abatoarele, care aproape nu le avem. Nemijlocit vom avea nevoie de întreprinderi de procesare a produselor de origine animală cu valoare adăugată.
O alta prioritate a Ministerului agriculturii şi industriei alimentare este crearea infrastructurii post-recoltare în spaţiul rural. Este un domeniu mai nou la noi şi prevede crearea întreprinderilor mici şi mijlocii de procesare a produselor agricole – laptelui, cărnii, legumelor, fructelor. Vom reuşi, în sfîrşit, să contribuim la satisfacerea celei mai stringente necesitaţi din sectorul agrar – deschiderea caselor de ambalare, dotate cu linii moderne de spălat, sortat, calibrat, ambalat, transportat în frigidere.
Începind cu anul viitor, gospodăriile ţărăneşti vor avea şansa şi sprijinul nostru consultativ şi financiar să realizeze un nou gen de afacere. 12 mln. dol. destinate creării caselor de ambalare ne sunt asigurate din proiectul „Stimularea economică în mediul rural” („provocările mileniului – Compact”), care va demara în anul 2010. 45 mln euro ne vor fi oferii de CE pentru realizarea proiectelor de creare a condiţiilor dezvoltării economice în mediul rural.
Noi avem, de asemenea, asigurarea donatorilor externi că ne vor susţine în fortificarea capacităţilor inovatorii şi de pregătire a specialiştilor calificaţi in instituţiile de învăţământ de ramură. Instituţiile de cercetări ştiinţifice în agricultură şi industrie alimentară vor fi finanţate anume pentru elaborarea tehnologiilor cu finalitate, cu şanse reale de implementare şi nu a broşurilor si monografiilor. 15 mln euro sunt rezervaţi pentru înfiinţarea centralelor termice de producere a energiei pentru şcoli, grădiniţe, primării ş.a.
Va suporta schimbări şi fondul contractării creditărilor în agricultură. În prealabil, este vorba de suma de 100 mln. lei (o parte din Bugetul de Stat, o parte din donaţii externe). Urmează sa fie discutat fondul de garantare a întreprinderilor mici şi mijlocii. S-au propus 4 indici la acordul de management, care va permite selectarea întreprinderilor profitabile. La creditări trebuie să se ţină cont de: rentabilitatea vânzărilor, a activelor, a investiţiilor, precum şi a capitalului. În acest fond vor fi direcţionare o parte din cele 45 mln euro donate de CE.
Comunicat, Ministerul Agriculturii