Stiri
25 January 2010
Cazierul juridic şi programarea, reprezintă două mari impedimente în acordarea cetăţeniei române, cetăţenilor R. Moldova, consideră Vitalia Pavlicenco.
Preşedinta Partidului Naţional Liberal (PNL) a menţionat că din această cauză, detestă activitatea funcţionarilor români, şi a politicienilor din România, care nu depun suficient efort pentru simplificarea procedurii.
„Basarabia este românească doar în campania electorală», a declarat Pavlicenco, completată de către Gheorghe Viţă, preşedintele românilor din Basarabia, Bucovina de Bord şi ţinutul Herţa, care a remarcat că în timpul campaniei electorale din România, au fost acodate peste 2000 de cetăţenii române, iar după finisarea ei, nici una.
„Iubim România, dar detestăm activitatea funcţionarilor de-acolo» , a mai spus Pavlicenco, care a acuzat partidele din România, dar şi pe Traian Băsescu de lipsa voinţei politice. Fosta deputată consideră cazierul juridic şi programarea, cele mai mari impedimente în acordarea cetăţeniei române, cetăţenilor din R. Moldova. «Nu există personal suficient pentru a putea procesa cererile, iar obţinerea cazierului juridic reprezintă o procedură aproape imposibilă pentru mulţi cetăţeni ai R. Moldova».
Preşedinta PNL a propus tututor doritorilor de a obţine cetăţenia română, să trimită o scrisoare preşedintelui Românei, Traian Băsescu, prin care să-şi arate nemulţumirea faţă de procedura actuală de obţinere a cetăţeniei.
Aceste declaraţii au fost făcute astăzi, într-o conferinţă de presă, cu prilejul apropiatei vizite a lui Traian Băsescu la Chişinău.
V.M.



«„Basarabia este românească doar în campania electorală»»
stamat a scris (25 January 2010)
+100% total deacord
Larisa a scris (26 January 2010)
Majoritatea celor care lupta ani la rind cu antiromanismul din Moldova /pedagogii, ziaristii, studentii si alti reprezentati ai intelectualitatii noastre /nu pot obtine cetatenia romana, pe care si- o doresc .Cunosc insa multe persoane, care n-au nici in clin nici in mineca cu neamul nostu,nu ne cunosc limba, mai mult ca atit urasc si dispretuiesc Statul roman ,insa dispun demult de pasapoate romanesti si rid de patriotii saraci ,care n-au avut de unde da bani multi /mita/ pentru obtinerea documentului susnumit.
casandra a scris (9 October 2010)
Vitalia Pavlicenco reprezinta, cred, cea mai curajoasa si mai lucida voce politica proromaneasca din Republica Moldova, ale carei mesaje sunt de fiecare data de o consistenta si o precizie admirabila. Si fiindca politicienii de pe ambele maluri ale Prutului (cu foarte putine exceptii) folosesc interesele nationale in cele mai personale scopuri , Vitaliei Pavlicenco (si celorlalti «nebuni frumosi» din Basarabia, indragostiti pina la suferinta de romanism) nu le ramine decit sa strige in pustiul moral al politicii celor doua state romanesti.
casandra a scris (9 October 2010)
Si inca ceva: Larisa (comentariul 2) are dreptate. Primii care au obtinut cetatenie romana au fost oportunistii nativi (si culmea, majoritate rusi !) pentru care valorile nationale romanesti erau ultimul lucru care i-ar fi interesat.
Sa nu se plinga statul roman ca a fost invadat de basarabeni compromisi la capitolul «morala»! Majoritatea basarabenilor cumsecade vin (daca mai vin!)in Romania cu vize, si acelea obtinute cu multa dificultate.