O ţărancă: prea banală, în viziunea unora, şi prea puternică — în realitate

Deşi, în R. Moldova, numărul celor plecaţi peste hotare se menţine în continuare destul de mare, sunt şi dintre cei care, indiferent de greutăţi, aleg să trăiască alături de copii şi de rude, acasă. Acum 8 ani, când s-a căsătorit şi a trecut cu traiul în familia soţului, pentru Nina Bădărău satul Ciulucani, raionul Teleneşti, a devenit noua sa casă. Motivul din care femeia a ales să rămână în sat sunt cei doi copii ai săi. „Copiii trebuie să crească alături de mamă”, spune ea.

Trăieşte la ţară, dar, cu certitudine, viaţa sa nu este mai puţin interesantă decât a unei persoane cu profesie de elită. În sat, Nina găseşte numeroase aplicaţii talentelor sale: practică medicina veterinară — atunci când naşte vreun animal; este profesoară — atunci când îşi ajută fiica la ore; este brutar — atunci când coace pâine; este viticultor — atunci când îngrijeşte plantaţia de vie. Soţul său munceşte în construcţii, într-o localitate din apropierea Chişinăului. Din această cauză, Nina este nevoită să se descurce singură cu gospodăria. Are doi copii, fetiţa este în clasa a II-a, iar băiatul are 5 anişori şi e acasă, în grija mamei.

Dimineţile încep prea devreme

Spre deosebire de mulţi dintre noi, ziua ei începe odată cu zorii, la 5.30. Nu o trezeşte nici cocoşul, nici deşteptătorul. Ea spune că responsabilitatea îi dă de ştire când anume să se trezească. Are doar 28 de ani, dar nu zăboveşte în faţa oglinzii atunci când se îmbracă dimineaţa. Ţine cont doar de vremea de afară. Îmbrăcată mai cald, cu basma pe cap şi cu o şalincă la brâu, iese afară, la muncă. Mai întâi hrăneşte păsările şi animalele, le vorbeşte sau le întreabă dacă nu le-a fost frig noaptea. Face totul în mare grabă, deoarece, la ţară, timpul nu se măsoară în ore, ci în minute şi în munci. Fără a se uita la ceas, Nina intră în casă, ca să-şi trezească copilul care merge la şcoală. După ce aprinde focul în sobă, intră în camera copiilor, trezindu-i cu duioşie. Le găteşte dejunul, o masă nu prea bogată, de post, dar aranjată cu delicateţe.

Ziua de muncă nu începe fără un „Doamne-ajută”

În timp ce copiii mănâncă, ea pune în ghiozdanul fetiţei 2 mere şi 2 felii de pâine cu dulceaţă. De obicei, mănâncă repede, de parcă nu ar avea răbdare să iasă mai degrabă afară, la muncă. După ce strânge masa, îşi petrece fiica la şcoală, pe când cel mic rămâne acasă. La poartă o priveşte preţ de câteva minute, ca să se asigure că fetiţa, înfruntând noroiul, evită băltoacele. Apoi, cu un aer sigur, revine în curte, unde îşi continuă munca. De câteva zile, în drum, stau aruncate nişte lemne aduse de la pădure. Le taie şi le aranjează la locul lor. Deoarece soţul e plecat la muncă departe de casă, nu mizează pe ajutorul lui. Se descurcă singură. Îmi spune că ziua de muncă nu începe fără un „Doamne-ajută”. După ce îşi aduce toporul din beci, lemnele mai subţiri le rupe cu genunchiul, iar în cele mai groase trage de câteva ori cu toporul. Peste vreo oră de muncă, îşi ia un mic răgaz pentru odihnă.

„O gospodină adevărată se descurcă şi fără bărbat…”

Îşi scoate basmaua şi îşi şterge fruntea umezită de sudoare. Nu stă prea mult aşezată, pentru că, spune ea, „e sfârşit de săptămână, dar încă nu s-a lămurit cu lemnele din poartă”. După ce îşi lasă câteva haine jos, se pune din nou pe treabă. Parcă observându-mi mirarea, spune: „O gospodină adevărată e cea care se descurcă şi fără bărbat, cea care poate face şi muncă de bărbat”. Când oboseşte, lasă tăiatul lemnelor şi se apucă de cărat şi de aranjat. În tot acest timp, îmi povesteşte despre copilăria sa. Îşi aminteşte că, atunci când era mică, îşi ajuta părinţii la cărat lemne. Într-un moment, mă întreabă cât o fi fiind ora. Când i-am spus că e 12.00, se miră, zicând: „Ce repede trece timpul, dar mai am atâtea de făcut”. Se scutură de aşchii şi intră repejor în casă, să gătească ceva de mâncare. Face un borş cu fasole. „Nu prea ai ce găti în post, dar Dumnezeu te ajută dacă ai dorinţă să posteşti”, spune ea. După vreo oră petrecută la plita de gătit, gustă şi se arată mulţumită. Îl cheamă şi pe Vasilică, fiul ei de 5 ani, să guste borşul. După prânz, copiii merg la culcare, iar Nina coboară din pod nişte făină. Justificându-se, parcă, zice: „De obicei, sâmbăta mi-o rezerv pentru spălat, copt şi curăţenie, dar sâmbăta asta vreau să merg la curăţit via pe deal, pentru că vine şi soţul acasă”.

Ca orice gospodină — cum fără vecină?!

Cerne făina, face plămădeala şi o lasă să se odihnească la cald, pe cuptor. Se ţine de spate, căutând un scaun. După jumătate de zi de muncă, oboseala se face simţită. Şede vreo 10 minute, făcându-şi planuri pentru zilele următoare: „Să dea Domnul să fie vreme bună, să pot încheia cu lemnele astea şi să mă apuc de vie. Vecinii au terminat-o deja, da’ eu nici nu am început-o. Trebuie să fac curăţenie în beci…” Nu stă prea mult pe gânduri, pentru că treburile nu se fac cu gândul, ci cu mâinile. Îşi pregăteşte tăvile şi frământă pâinea. Când termină, lasă aluatul să crească pe cuptor şi iese afară, la muncă. Cu un „Doamne-ajută”, începe din nou să taie lemne. După vreo oră, mai face o pauză, şi nu pentru că ar fi obosit, ci pentru că o vecină, cumătra Lucia, veni să vadă ce mai face. Ca orice gospodină – cum fără vecină?! Îşi invită vecina în casă şi o serveşte cu un pahar de vin. Vreo jumătate de oră, femeile vorbesc, se plâng, mai râd de bărbaţi, despre care, spune cumătra Lucia: „S-ar prăpădi fără femei”.

Munca de după muncă

Nina pune pâinea în tăvi, iar cumătra Lucia pleacă acasă. Înainte de a da pâinea în cuptor, face semnul crucii la toate tăvile şi o roagă pe Mihăiţa, proaspăt trezită din somnul de la amiază, să le ungă cu ulei. S-a făcut. Timp de două ore, cât se va coace pâinea, va sta fără grijă. Îşi îmbracă copiii şi ies afară. Ea continuă să taie lemne, iar fetiţa le strânge şi, câte două, câte trei, le clădeşte la loc. Din când în când, intră în casă, bea un pahar cu apă şi se uită în cuptor. Iese afară, unde are impresia că, deşi munceşte cu spor, lemnele sunt la fel de multe. Peste vreo oră, hrăneşte păsările şi animalele, după care, fredonând „Are mama trei copile”, revine la tăiat lemne. Când ştie că pâinea s-a copt, îşi cheamă ajutorul şi merg să o scoată din cuptor. O pâine e mai arsă într-o parte. S-a luat cu lucrul şi a scos-o mai târziu. Când pâinea e pe masă, se aşază cu toţii în jur să guste din ea.

„Dacă economiseşti — te îmbogăţeşti”

Nina rupe în bucăţi pâinea proaspătă. „Aşa am învăţat acasă, la mama. Pâinea proaspătă nu se tăia, ci se rupea. De fapt, am învăţat să coc de la soacră-mea, Dumnezeu să o ierte”, spune Nina. Încărcaţi cu energie, revin la muncă, la lecţii sau la joacă. Pentru Nina, puterile nu mai sunt cele de dimineaţă. Mai despică lemne vreo două ore, iar apoi începe să facă ordine. Strânge şi surcelele, deoarece, spune ea, „dacă economiseşti – te îmbogăţeşti. Dacă pui un braţ de surcele pe noapte în foc, căldura ţine până dimineaţă”. Pentru azi a terminat cu lemnele. Se lasă amurgul, dar ea mai are de făcut ordine în beci. Mai întâi merge să hrănească păsările şi animalele, apoi intră în casă ca să aprindă focul în sobă.
Între timp, îşi controlează copilul dacă se descurcă cu temele. Dă câteva indicaţii şi revine afară – chiar dacă se întunecă, ziua de muncă nu s-a terminat.

„Cu grija Domnului şi cu munca noastră, avem de toate”

Coboară în beci, să facă ordine. Pregăteşte borcanele pentru spălat, aranjează proviziile, fiecare în lada sa, aruncă murăturile care nu mai sunt bune şi mătură. Curăţenia e gata, dar nu pentru mult timp: „Peste două săptămâni va trebui să fac din nou”. Mulţumită că s-a descurcat, intră în casă. Ziua de muncă se termină cu o cină de post. La masă, servesc cartofi înăbuşiţi, recapitulează ce a făcut azi şi îşi face planuri pe mâine. „Credeam să termin azi cu lemnele, dar nu a fost să fie. Sper să termin mâine”. După ce îşi culcă copiii, se găteşte şi ea de culcare, se mai uită la televizor, ca să fie la curent cu ce se întâmplă şi în afara gospodăriei sale. Ziua se termină cu o telenovelă, pe care nu reuşeşte să o privească, deoarece adoarme obosită. Cu faţa arsă de vânt, cu pumnii roşii de frământat, cu mâinile zdrelite de lemne şi cu dureri în spate, de la atâtea greutăţi, femeia adoarme. Nu duce viaţa la care a visat, dar e fericită pentru că, spune ea, „cu grija Domnului şi cu munca noastră, avem tot de ce este nevoie”. Pe când alte femei de vârsta ei visează la bani, case de lux sau automobile, visele Ninei nu trec de orizonturile propriei gospodării. E o femeie de la ţară – prea banală, în viziunea unora, şi prea puternică – în realitate.

Sorina BUJAROV
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne.
În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Codul deontologic al jurnalistului din R.Moldova, art. 2.4


  1. 4 comentarii la
    «O ţărancă: prea banală, în viziunea unora, şi prea puternică — în realitate»
  2. mos Ion (4 April 2013) :

    Respect autoarei si eroinei articolului.

  3. lilica (4 April 2013) :

    toti ràminem tàrani,nu are importantà lokul unde sintem…foarte multe femei lucrind ca badante in italia,kok pine,au o bucàtikà de pàmint si pun tot necesar…cu atitea otràvuri in cele cumpàrate fiecare se stàrue sà iasà din situatie cum poate
    cunosc o familie din rominia,care are serà mare si cultivà anul imprejur legume,verduri…au peste 100 de pàsàri si asa mai departe
    unde nu ai fi porti cu tine realitatea descrisà mai sus
    nimic banal nu vàd,vàd si eu realitatea care va salva lumea de la evolutiea nebunà,de la indepàrtaea omului de la naturà

    SPER CA MAI MULTà LUME Sà REVIE LA PàMINT

    Và SPUN SINCER ,AR FI UN NOROK PENTRU MINE Sà AM POSIBILITATEA DOAMNEI NINA

  4. Ala (5 April 2013) :

    superb articol ! superb !

  5. Anisoara (5 April 2013) :

    Bravo! Nu e banala pentru mine…E o istorie reala din viata de zi cu zi a unei femei de la tara, Patriota a Moldovei.

Comentează: