Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Dosarul "Heroina", mai multă culoare…

Dosarul „Heroina”, mai multă culoare politică decât criminală

243-heroina1Pronunţarea sentinţei în cadrul dosarului „Heroina”, aşteptată ieri la Judecătoria Botanica, a fost substituită de reluarea cercetării judecătoreşti. Mai mult, instanţa a acceptat demersul procurorului şi a prelungit cu 90 de zile perioada de arest a celor 4 din cei 6 învinuiţi, aflaţi în arest.

Ieri, la ora 10.00, când la Judecătoria Botanica din Chişinău începea o nouă şedinţă în cadrul dosarului „Heroina”, avocaţii învinuiţilor erau convinşi că va fi ultima, iar soţiile poliţiştilor acuzaţi, deşi aflaseră din surse sigure din cadrul Procuraturii, că Valeriu Gurbulea a dat indicaţii să fie, în fel şi chip, contramandată pronunţarea sentinţei, mai sperau că, în sfârşit, după un an şi jumătate de despărţire, copiii lor îşi vor revedea taţii plecaţi „peste hotare”, cum au decis ele să argumenteze lipsa îndelungată a acestora de acasă.

Şedinţa de ieri, la fel ca şi cele anterioare, s-a desfăşurat cu uşile închise. În cadrul ei urmau să îşi rostească ultimul cuvânt doi dintre poliţiştii inculpaţi, Ruslan Ţopa, care a fost eliberat din arest la şedinţa precedentă, şi Valeriu Ohlaciuc, singurul dintre cei 4 poliţişti din cadrul Direcţiei Misiuni Speciale a MAI, învinuiţi în acest dosar, care nu a fost arestat şi care activează în continuare în aceeaşi funcţie. De asemenea, ar fi trebuit să fie pronunţată sentinţa de condamnare sau achitare, a declarat Tudor Suveică, avocatul poliţistului Corneliu Savca.

243-heroina3După 3 ore de la începerea şedinţei, judecătorii Gheorghe Balan, Svetlana Garştea-Bria şi Sergiu Ţurcanu, care gestionează acest dosar, „au decis reluarea cercetării judecătoreşti, pe motiv că au fost constatate fapte noi care au importanţă la determinarea sentinţei. Judecătorii au admis demersul procurorului Lilian Cociu privind prelungirea arestului cu încă 90 de zile. Argumentul procurorului a fost cel potrivit căruia probele care au determinat arestul şi-au păstrat actualitatea. „Procurorul a vorbit iarăşi despre posibilitatea eschivării de la răspunderea penală şi de riscul influienţării asupra instanţei de judecată”, a declarat Ion Vâzdoagă, avocatul lui Ruslan Ţopa.

Avocatul Tudor Suveică susţine că, în pofida faptului că nu a fost prezentat niciun demers din partea nimănui, instanţa a decis reînnoirea cercetării. De asemenea, deşi Codul de Procedură Penală cere ca, atunci când se solicită prelungirea perioadei de arest, procurorul este obligat să prezinte probe, acestea nu au fost aduse.

243-heroina2Suveică susţine că acest caz este unul ieşit din comun, nu doar din cauza cantităţii mari de droguri. „Mai bine de un an, în numeroase şedinţe de judecată, au fost examinate absolut toate probele materiale, au fost audiaţi toţi martorii acuzării şi ai apărării. Eu nu văd probe care ar confirma învinuirea înaintată de organul de urmărire penală inculpatului Corneliu Savca. Dimpotrivă, s-a confirmat că toate acţiunile acestuia au fost efectuate pentru documentarea cauzei şi în scopul reţinerii infractorilor adevăraţi. În umbra arestării acestor persoane se ascund criminalii adevăraţi pe care aşa şi nu i-a mai căutat nimeni”, a mai declarat avocatul.

„Deşi nu deţin probe, cred că acţiunile de azi sunt, probabil, o consecinţă a unei înţelegeri dintre procurori şi judecători în scopul tărăgănării pronunţării sentinţei până la noi schimbări politice. Cazul are mai multă culoare politică decât criminală. Dosarul se va termina cu success, dar nu ştiu dacă pe 18 septembrie şi în final vor fi eliberaţi. Nu vorbesc de vinovat-nevinovat, ci de probat-neprobat, fiindcă aşa şi nu văd probe acolo. Sunt doar declaraţiile celor doi poliţişti din transport, care cred că sunt şi vinovaţi în tot ce s-a întâmplat”, susţine Tudor Suveică.

Atât la intrarea, cât şi la ieşirea din Judecătorie, Corneliu Savca şi Cernit Murat au declarat că, în spatele acestei tergiversări, ar sta procurorul general Valeriu Gurbulea, care a dat indicaţii în acest sens şi care aşteaptă să vadă care va fi soarta sa după instalarea noului Guvern.

Preşedintele şedinţei a anunţat că, dacă dosarul nu va fi finalizat pe 18 septembrie, va continua până pe 12-13 octombrie.

Dosarul „Heroina” este cel mai de răsunet dosar din R. Moldova ultimilor ani. La 20 martie 2008, în centrul Chişnăului, într-un automobil, au fost descoperite 200 kg de heroină ascunsă în saci cu fasole. În dosar figurează 6 suspecţi: patru poliţişti din cadrul Direcţiei Misiuni Speciale a MAI: Corneliu Savca, Ruslan Ţopa, Dumitru Moiseev, Valeriu Ohlaciuc şi doi cetăţeni turci, Cernit Murat şi Karalar Murat, şoferul automobilului.

Tatiana EŢCO