Dinastia cu 100 de ani în aviaţie
În aviaţie, trăiesc mult doar pedanţii, cei care calculează totul cu minuţiozitate. Această dinastie însumează circa 100 de ani petrecuţi în aviaţie. Iar siguranţa unei călătorii cu succes constă inclusiv în „rugăciunea” citită înainte de decolare, aşa numesc piloţii checklist-ul.
Vladimir Podlesnîi a petrecut 15.000 de ore în zbor. Consideră că aviaţia se transmite odată cu laptele matern. Astăzi, însă, puţini îşi permit luxul de a studia arta pilotării. Deşi o pot face chiar în R. Moldova, preţul acestui vis este de circa 30.000 de euro.
M-am născut la aerodrom
Totul a pornit de la Dmitri Podlesnîi, astăzi decedat. Revenit de pe front, unde a fost radist, s-a angajat ca şef al staţiei radio la aeroportul din Soroca. „Acolo, a cunoscut-o pe mama, care lucra la staţia meteo, tot în aviaţie”, relatează fiul Vladimir Podlesnîi. Între timp, Dmitri şi-a descoperit pasiunea pentru avioane şi a decis să obţină o nouă specialitate, cea de pilot. „E soarta. Şi eu m-am născut la aerodrom. Aşa a fost să fie”, zâmbeşte bărbatul. Era zi de iarnă. Din cauza viscolului, femeia nu a avut posibilitate să iasă de la serviciu timp de câteva zile, aşa că a fost nevoită să nască la locul de muncă. Astfel, soarta micuţului a fost pecetluită. Vladimir a avut o copilărie veselă, fiind mereu înconjurat de avioane. Niciodată nu s-a gândit la o altă profesie.
Totuşi, în clasa a X-a au apărut dificultăţi de sănătate. „Practicam sportul şi aveam probleme de inimă. Ca şi la toţi sportivii, inima era un pic mărită şi asta era un impediment pentru admitere”, spune bărbatul. Atunci, s-a gândit să îmbrăţişeze specialitatea unui literator. În ultima clipă, totuşi, a decis să încerce „dacă nu în aviaţia civilă, atunci în cea militară”, relatează Vladimir. „Înainte de a ne repartiza unde să facem armata, ne prezentam la biroul de recrutare. Acolo, spuneam unde ne-am dori să fim repartizaţi. Le-am spus că vreau la colegiul de aviaţie”, spune pilotul. După ce a trecut comisia medicală şi a fost admis, a decis să-şi încerce iarăşi norocul la aviaţia civilă, cea la care a visat dintotdeauna. „Era concurs mare. Eram câte 12 candidaţi pe un loc. Serioasă concurenţă”, relatează pilotul.
Revenit la baştină, şi-a început activitatea la aeroportul din Bălţi. Vladimir Podlesnîi a petrecut „15.000 de ore în zbor, ceea ce ar însuma circa doi ani”, spune pilotul. Susţine că primul zbor a avut loc de mai multe ori, asta pentru că „piloţii sunt în continuă creştere, începând cu primul zbor independent la avioanele cele mai simple, apoi primul zbor în calitate de comandant al aeronavei, apoi, primul zbor pe un alt tip de aeronavă şi tot aşa”, explică Vladimir Podlesnîi, care, de-a lungul carierei sale, a fost comandant al aeronavei, pilot-şef, pilot instructor, director al Departamentului operaţiuni de zbor, vicedirector general al Aeroportului Internaţional Chişinău. Totuşi, îşi aminteşte cu exactitate data primului zbor independent. „Era ziua de 18 august 1971, am zburat pe Let L-13 Blanik”, relatează pilotul.
Instinctul înlocuit de profesionalism
Susţine că „pilotajul nu este un mare eroism, dar, în primul rând, disciplină. Cineva a spus că, în aviaţie, trăiesc mult doar pedanţii. Nu cei care mizează pe noroc chior, dar cei care calculează totul cu minuţiozitate”, punctează comandantul navei aeriene. Totuşi, mărturiseşte că, uneori, oricât de mult ai calcula, au loc şi momente imprevizibile. „La o înălţime de 10.000 m., s-a produs un fel de explozie. Parbrizul parcă s-ar fi acoperit cu o plasă. Primul gând a fost unul absolut incorect: fluxul de aer va sparge geamurile şi acestea vor zbura spre noi şi ne vor tăia bucăţi. Dar acest gând n-a durat decât o fracţiune de secundă”, relatează comandantul aeronavei.
Instinctul imediat a fost înlocuit de profesionalism. „Am înţeles că geamurile nu vor zbura spre noi, ci în afară, deoarece presiunea în cabină este mai mare decât cea din afară şi ar putea să-l tragă pe pilot din avion”, meditează Vladimir Podlesnîi. Zborul s-a încheiat cu succes şi asta pentru că „geamul avionului conţine trei straturi de sticlă foarte groasă. Stratul superior a crăpat, dar celelalte două straturi au rămas intacte”, explică pilotul. Potrivit acestuia, incidentul s-a petrecut din cauza tensiunii. În cabină, temperatura este de circa 25oC, iar în afară de circa -56oC. În aceeaşi ordine de idei, comandantul aeronavei subliniază că, „în aviaţie, o nenorocire nu are niciodată un singur motiv. Este un şir de evenimente, care se adună şi iarăşi se adună până la accident, nu dă Doamne”, adaugă pilotul. Familia mereu a fost la curent cu toate „aventurile” pilotului.
„Sunteţi vii?”
Familia mereu a fost la curent cu toate „aventurile” pilotului. Fiul Sergiu Podlesnîi, specialist principal la Direcţia aeroporturi, îşi aminteşte cum, copil fiind, asculta „aventurile” tatălui său, inclusiv din ziua unui pericol de coliziune între două avioane, unul dintre care era condus de tatăl său. „Auzim cum dispecerul spune cuiva în engleză să zboare la 7800 m. şi că în întâmpinarea lui vine altul la 7500. Era vorba despre noi. Iar pilotul îi răspunde, tot în engleză: am înţeles la 7500. Eu stau şi mă gândesc: dar, ce-a înţeles el?”, relatează Vladimir Podlesnîi. Conform regulamentului, pilotul trebuia să dea un răspuns complet, înălţimea la care urmează să zboare el şi înălţimea la care se află celălalt avion.
„Paradoxal, deasupra, cerul era limpede-limpede, de un albastru intens, iar în faţă s-a aşternut un perete de nori. Ne apropiem de acest perete şi, de aici, nas în nas, la aceeaşi înălţime, apare avionul Il-18. Este un avion enorm. Anvergura aripilor lui este mai mare decât la Tu-134, unde ne aflam noi. Imediat am reacţionat. Am lovit pe manşă. Pilotul celuilalt avion a tras manşa spre sine şi ne-am despărţit practic pe muchie de cuţit. El deasupra şi noi dedesubt. Din cabină, am auzit cum au bubuit elicele deasupra noastră. Apoi, în cer s-a aşternut o linişte atât de profundă”, îşi aminteşte pilotul de pe Tu-134. „Dispecerul vede doar puncte, care se deplasează. Nu ştiu ce a simţit când a văzut că punctele se sudează. Probabil, a crezut că acesta e sfârşitul. Apoi, liniştea a fost străpunsă de vocea dispecerului: sunteţi vii?”, relatează comandantul.
Deşi în timpul incidentului avionul era plin cu pasageri (78 de persoane), nimeni nu a conştientizat pericolul în care s-au aflat. „Chiar dacă am fi murit, ei tot n-ar fi înţeles nimic. Doar cei care stau în cabină văd ceea ce se întâmplă în realitate. Bineînţeles că, atunci când am tras brusc manşa, pasagerii au simţit. E o stare de imponderabilitate, dar, oricum, n-au înţeles ce s-a întâmplat”, explică bărbatul. Important este ca pilotul să nu fie copleşit de frică şi să acţioneze potrivit instructajului. „Deseori, decisiv este factorul uman”, punctează comandantul. Înainte de fiecare zbor, orice pilot este obligat să-şi citească „rugăciunea”, aşa Vladimir Podlesnîi numeşte chesklist-ul, care presupune un ghid privind procedurile normale de operare a aeronavei. „Lucrurile se uită şi trebuie să-ţi reaminteşti ceea ce ştii. În plus, asta îţi dă siguranţă şi încredere”, consideră bărbatul.
„Salutări dinastiei!”
Sergiu este cel mai mare dintre copii şi este cel care a decis să păşească pe urmele tatălui său. Totuşi, problemele de vedere s-au adeverit un impediment în realizarea acestui vis. „Astăzi, aceasta nu mai este o problemă. Poţi să conduci purtând ochelari sau lentile, însă atunci nu se permitea”, spune Sergiu întristat. Pe de altă parte, dorinţa era atât de mare, încât n-a putut renunţa la visul său. Sergiu a absolvit, la Sankt Petersburg, Academia Aviaţiei Civile. Susţine că nu s-a gândit niciodată la o altă meserie, dragostea pentru avioane fiindu-i insuflată din fragedă copilărie. „Aviaţia nu trece fără urme. Ea se transmite odată cu laptele matern”, zâmbeşte Vladimir Podlesnîi.
Astăzi, cei care vor să studieze arta pilotării nu trebuie să plece peste hotare. Ei o pot însuşi în R. Moldova, dar „cea mai mare problemă este că cei care vor să înveţe nu dispun de finanţele necesare. Este foarte scump. Doar faza iniţială a studiilor se ridică la circa 30.000 de euro. Nu orice familie îşi permite aceste cheltuieli”, punctează pilotul. În timp ce discutam cu Vladimir şi Sergiu, alţi piloţi au trecut pe lângă noi. Unul dintre ei, ceva mai vârstnic, a exclamat: „Salutări dinastiei!”, după care bărbaţii şi-au strâns mâinile cu căldură. Familia Podlesnîi însumează circa 100 de ani în aviaţie. Dmitri Podlesnîi a muncit 40 de ani în aviaţie, fiul său, Vladimir, tot 40 de ani, iar nepotul în curând va împlini 20 de ani.
