7 aprilie: Victimele torturii vor să viseze din nou

7 aprilie 2009 a fost o provocare care a dezvăluit numeroase probleme de sistem, spun membri ai societăţii civile. Întrebările despre acele evenimente nu-şi mai găsesc răspunsuri. O explicaţie au aşteptat şi sutele de tineri bătuţi acum 5 ani prin comisariatele de poliţie. Mulţi dintre ei au părăsit R. Moldova, iar alţii şi-au găsit dreptatea la CtEDO. Relatări despre evenimentele din aprilie 2009, dar şi alte exemple de tortură au fost adunate într-o culegere de mărturii, lansată pe 3 aprilie la Chişinău.

Tineri care au fost torturaţi, părinţi care şi-au îngropat copiii, avocaţi şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale care le-au căutat dreptatea prin instanţe s-au întâlnit la cinci ani de la evenimentele din aprilie 2009, ca să constate cu regret că autorităţile n-au făcut mare lucru pentru a face lumină în acel caz. „În toţi aceşti ani, am avut impresia că soluţionarea cazului „7 aprilie” este doar în interesul societăţii civile. N-am primit nici până acum un răspuns clar despre ce a fost atunci. Reacţia întârziată a Procuraturii le-a tăiat din speranţe persoanelor care au fost torturate. Ne deranjează mult că nu există nicio hotărâre irevocabilă. Pentru noi, acest „7 aprilie” a fost un joc bine regizat, iar ceea ce au făcut autorităţile până acum chiar nu este suficient”, a menţionat, în cadrul conferinţei, directoarea executivă a Amnesty International Moldova, Cristina Pereteatcu.

„Vreau ca lumea să nu ne mai privească ca pe nişte exponate de muzeu”

„Acum cinci ani, sute de tineri au fost traumaţi pentru că au avut curajul să ceară justiţie şi un viitor mai bun. Lumina pe care o aşteptăm noi se află la capătul unui tunel obositor de lung. Am toate motivele să cred că tot ce s-a întâmplat atunci este dat uitării”, constată Radion, victimă a evenimentelor din aprilie 2009. „Ziua de 7 aprilie şi urmările ei sunt o preţioasă lecţie de viaţă. Datorită acelei zile, astăzi nu mai cred orbeşte nici în oameni, nici în ideologii şi, în consecinţă, nu mai sunt materie primă pentru manipulare. Acele lecţii m-au costat mult şi din cauza asta privesc cu mai puţină încredere spre viitor”, adaugă tânărul.

„Vreau ca lumea să nu ne mai privească ca pe nişte exponate de muzeu. Suntem oameni şi am reuşit să trecem peste acele momente. Nu am nicio încredere în cei de la guvernare, pentru că, venind la putere, nu au făcut mare lucru. Am umblat cinci ani prin instanţele din R.Moldova, ca în final să-mi găsesc dreptatea la CtEDO. 7 aprilie a lăsat în inima mea o umbră pe care, chiar dacă încerc să o evit, este greu să trec peste ea”, spune Radu Banari, un alt tânăr care a fost maltratat de poliţişti.

În urma acelor evenimente, R.Moldova a fost condamnată pe trei cazuri la CtEDO. În alte nouă cazuri, reprezentanţii statului au ajuns la înţelegeri amiabile. „Am încercat să recuperăm prejudicii morale şi materiale pentru cei care au suferit, dar statul încă nu are capacitatea să investigheze cazuri de tortură”, menţionează Vadim Vieru, juristul Asociaţiei Promo-LEX. „E regretabil că Parlamentul nu a reuşit să asigure independenţa procuraturii în această perioadă. Toţi ştim că în acele zile au fost peste 700 de plângeri, dar conform datelor procuraturii au fost depuse doar 108 sesizări. Procuratura nu a reuşit să demonstreze că, la nivel naţional, avem un mecanism eficient de investigare a faptelor de tortură”, constată juristul.

„Vreau să visez şi să zbor din nou”

„Când am ajuns pe bulevardul Ştefan cel Mare, am văzut mulţimea de oameni care scanda. Într-un moment, am înţeles că am rămas singur şi am hotărât să mă întorc acasă. Nu departe de PMAN, am fost reţinut de un grup de poliţişti, care au început să mă lovească la cap. Eu strigam că nu am făcut nimic. Când au înţeles că sunt minor, m-au lăsat să merg acasă. Însă, la câteva sute de metri, am fost atacat de alţi poliţişti, care m-au doborât la pământ şi m-au bătut cu cruzime”. Este povestea lui Vitalie, un tânăr care, în aprilie 2009, avea 14 ani.

Relatările lui Vitalie, dar şi ale altor 11 persoane care au trecut printr-un proces de reabilitare în urma torturii la care au fost supuse, sunt descrise cu grijă în culegerea de memorii „Vreau să visez şi să zbor din nou”. Aceasta a fost prezentată în cadrul aceleiaşi conferinţe, organizată de RCTV Memoria. „Deoarece ştiam că e minor, am rămas uluită. Cum e posibil aşa ceva? Inima a început să-mi bată puternic. Doamne, e doar un copil! Am depus efort să-mi stăpânesc emoţiile şi să-l încurajez: totul va fi bine, noi te vom ajuta”, comentează istoria lui Vitalie autoarea cărţii, Ludmila Popovici.

„Vreau să visez şi să zbor din nou” cuprinde 12 cazuri, dintre care nouă sunt ale tinerilor victime ale torturii din aprilie 2009. „Ne-am dorit ca mai multă lume să înţeleagă prin ce au trecut aceste persoane. De multe ori am fost întrebaţi de soarta lor. De fapt, cartea este rezultatul terapiei narative, pe care am făcut-o cu ei. Apoi am decis să facem o carte pentru a prezenta publicului larg ideile şi speranţele lor de viitor”, afirmă autoarea cărţii, Ludmila Popovici. „Vreau ca lumea să cunoască despre traumă în general. Pentru că în R.Moldova sunt multe cazuri de acest gen. E o carte care se focusează pe depăşirea situaţiei de traumă. Pentru aceşti băieţi, totul s-a întâmplat la o vârstă fragedă. Mulţi dintre ei spuneau că s-au maturizat brusc. Titlul cărţii a fost inspirat tot din discuţii”, explică autoarea.

„Trăgându-şi uniforme de croială europeană, şi-au abandonat ei apucăturile de zbiri?”

„Istoriile tinerilor cuprinse între aceste coperte nu reprezintă doar un rechizitoriu explicit la adresa unui regim politic odios, de fapt, este o carte despre răul de lângă noi, despre omul care nu are ruşine şi nu are oroare de propria sa violenţă, de propria sa perfidie. Câţi dintre monştrii cu epoleţi care au operat în faimoasele „Coridoare ale morţii” au mai rămas în structurile Ministerului de Interne după reformele aplicate în patru ani de guvernare democratică? Trăgându-şi uniforme de croială europeană, şi-au abandonat ei apucăturile de zbiri?” se întreabă în prefaţa cărţii scriitorul Vitalie Ciobanu. „Sunt întrebări pe care suntem obligaţi să le punem, dacă vrem ca ororile din 7 aprilie să nu se repete. Pentru că, la fel, nu am crezut ca, la aproape 20 de ani de la proclamarea Independenţei, în Moldova anului 2009 să renască practicile totalitare, dar tocmai asta s-a întâmplat”, subliniază Ciobanu.

Potrivit Ludmilei Popovici, din cele 138 de victime care au fost asistate de Centrul Memoria, peste 50 de persoane au plecat din ţară fie temporar, fie definitiv. „Asta ne spune ceva… Sperăm să se întoarcă, dar mulţi dintre ei au fost stabiliţi acolo cerând azil politic. Dincolo de toate, trebuie să-i tratăm cu respect pe aceşti oameni şi să nu le fie încălcate drepturile, pentru că valoarea umană este supremă”, concluzionează Ludmila Popovici.