Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   [sondaj] Lavrov: dispoziţia Rusiei este…

[sondaj] Lavrov: dispoziţia Rusiei este una de război

Rusia respinge iniţiativa Chişinăului de reformare a trupelor ruse de pacificare la Nistru. Contingentul rus e ”singurul capabil să asigure pacea şi stabilitatea în regiunea nistreană”, anunţă Ministerul rus de Externe. În acelaşi timp, Moscova ameninţă R. Moldova cu un nou război. Potrivit şefului Externelor ruse, S. Lavrov, Rusia nu exclude repetarea scenariului ucrainean în R. Moldova, dacă, în urma alegerilor din noiembrie, Moscova nu va reuşi o răsturnare de situaţie la Chişinău.

Rusia la Nistru: garantul păcii sau o ameninţare a păcii în regiune?

Anatol-CaramanAnatol Caraman, Asociaţia „Tiras-Tighina”

Rusia, garantul păcii la Nistru? Exclus. Rusia a fost parte la războiul din 1992 şi ea trebuie exclusă din formatul de pacificare. În ceea ce priveşte ameninţarea lui Lavrov cu repetarea scenariului ucrainean – nu ştiu dacă se va hotărî Rusia la acest pas, dar e pregătită. Trupele ei în Transnistria sunt gata de luptă, iar dincoace de Nistru vreo 50.000 de persoane, gestionate de ONG-urile ruse, deţin arme de război acasă. Noi am sesizat în această privinţă Preşedinţia, Procuratura, SIS-ul, urmează ca ele să se implice. Moscova e pusă serios pe treabă, la bătaie au fost puşi bani grei, inclusiv pentru alegeri. Dacă Rusia nu va reuşi să se revanşeze politic la alegerile din noiembrie, s-ar putea să încerce s-o facă militar.

osmochescuNicolae Osmochescu, profesor universitar

Rusia nu este garantul păcii şi nici al stabilităţii în regiune, mai ales după ceea ce s-a întâmplat în Ucraina. Moscova a avansat în agresivitatea sa. Dacă până acum tot felul de ameninţări la adresa R. Moldova se făceau din partea unor funcţionari la nivel de viceminiştri sau vicepremieri, uite că am ajuns să fim somaţi politic de chiar şeful diplomaţiei ruse. Lavrov ne dă din deget, ne cheamă ”la tablă”. Eu cred că, la noi acasă, noi trebuie să ne căutăm de treburile noastre şi de drumul nostru, fără a complica lucrurile, dar şi fără cedări. Rusia îşi face planuri legate de alegerile din noiembrie, crede că se va putea revanşa. Personal nu cred, dar dacă şi se va întâmpla, atunci nu-i exclus să avem un nou 7 Aprilie.

mihai_darulMihai Dârul, pensionar, s. Lunga, Dubăsari

Faptul că nu se mai împuşcă la Nistru e bine, dar pacea de după 1992 e o pace între ghilimele, o pace grea, cu reguli străine: oprit la tot pasul, controlat – vrei să treci Nistrul, eşti luat la întrebări: unde te duci, de unde vii, ce duci, documentează-te, asta se poate, asta nu. Uitaţi-vă ce se face cu şcolile, sau bătaia de joc faţă de ţăranii din satele care-s cu Chişinăul. Banditism politic, nu alta. Şi asta nu-i de un an. Cine plăteşte preţul acestei păci? Noi, oamenii simplu, şi de o parte, şi de alta a Nistrului, că pe Carpov sau Timofti, sau pe altcineva de la Chişinău nu-i prea doare capul. Toţi te ascultă şi nimeni nu te aude. Ca şi la Tiraspol. Moscova are un mare păcat pe suflet că, în 1992, a rupt Moldova în două. Rusia întotdeauna a fost nedreaptă cu popoarele mici.

Mihai-GodeaMihai Godea, deputat

Rusia a fost şi este o ameninţare a păcii şi un furnizor de instabilitate în regiune. Acest lucru s-a văzut şi în Caucaz, prin această situaţie am trecut şi noi în toţi anii de după 1992, iar cel mai vizibil acest lucru este în Ucraina. Peste tot avem regia Moscovei. Rusia nu mai face taină din ambiţiile sale imperiale. Acum depinde care dintre statele europene sunt capabile să sacrifice din interesele lor pentru a putea pune presiune pe Rusia şi a o determina să-şi tempereze ambiţiile. Sancţiunile impuse Rusiei sunt bune, dar ele trebuie şi menţinute, şi înăsprite. Pe plan naţional, singura noastră soluţie e să ne consolidăm în favoarea opţiunii noastre pro-europene, dincolo de toate problemele, intrigile şi disconfortul pe care-l avem.

Tudor-BotnaruTudor Botnaru, ex-ministru al Securităţii

După tot ce s-a întâmplat în 1992 cu R. Moldova şi ceea ce se întâmplă în Ucraina, nu ştiu cine mai poate crede că Rusa este un garant al păcii în regiune. Poate doar Lavrov şi Putin. Moscova ba declară că ne recunoaşte integritatea teritorială, ba ne ameninţă că ne ia Transnistria şi vine cu război peste noi. Şi atunci, unde-s garanţiile de pace? Prin declaraţia lui Lavrov, Rusia şi-a demonstrat, o dată în plus, natura sa pro-imperială. Declaraţia lui Lavrov este cu subtext electoral, e un avertisment: vedeţi cu cine votaţi, că de nu, o păţiţi ca Ucraina, dar nu cred că va trece. Relaţiile noastre pe plan internaţional au avansat prea mult, faţă de 1992.