Politic
Nr. 291 (9 septembrie 2010)
Am ascultat acum o discuţie la masa rotundă cu liderii AIE, la care fiecare dintre ei se îndreptăţea cum putea pentru eşecul referendumului, mai ales V. Filat şi S. Urecheanu. Pentru dânşii, acest rezultat chiar ar fi o bucurie, că adică totuşi oamenii au votat şi că 80% au fost «pentru». Puţin altfel s-au prezentat M. Ghimpu şi M. Lupu, recunoscând că au fost prea siguri de biruinţă şi, crezând sondajelor efectuate, au lăsat-o baltă, uitând că au în faţă un adversar destul de puternic şi cavernos, făţarnic şi mincinos, cu şcoală de partid comunistă.
Cineva crede că lumea noastră e proastă. O fi un pic, că suntem crescuţi pe lângă oi, dar numai un picuşor, atât cât se permite, mai mult făcând-o pe prostul. Lumea într-adevăr s-a deşteptat, recunoscând pericolul comunist. Pe mulţi i-au deşteptat evenimentele din aprilie 2009. Au crezut în «Sfânta Alianţă», AIE, ultimii câştigând alegerile multpromiţătoare, dar din toate promisiunile câte au fost îndeplinite?
Electoratul a tot aşteptat să fie luate măsuri cu cei vinovaţi de instigarea evenimentelor din 7 aprilie, să fie pedepsiţi călăii care au maltratat copiii, să fie traşi la răspundere cei care l-au ucis pe Boboc şi pe ceilalţi martiri, să fie condamnat partidul comunist, chiar scos în afara legii.
Nimic din cele aşteptate nu s-a făcut. Dar boacăne au fost mai multe: participarea la parada de la Moscova la 9 mai, abandonarea adevărului despre ocuparea forţată a Basarabiei în 1940 (Decretul Ghimpu), neascultarea în Parlament a comisiei de analiză a crimelor regimului comunist. Cineva a fost interesat să rămână comunismul nediscutat.
«Am fost chiar surprins că nu a survenit o altă reacţie din partea Rusiei. Reacţia la toate aceste scandaluri cu vinul şi fructele – nu este o reacţie politică. Mă întreb de ce nu există nicio reacţie politică serioasă din partea instituţiilor abilitate din Rusia. Toate evenimentele de Ziua Independenţei – şi concerte, şi restaurante, şi recepţii, toate au fost finanţate de Guvernul din România. Deci, eu cred că autorităţile ruse, instituţiile guvernamentale ruseşti ar trebui să reacţioneze mai dur şi mai serios la aceste lucruri, să nu se rezume totul la limitarea exporturilor de fructe şi vin» — afirmaţia a fost făcută de Voronin în cadrul unei emisiuni difuzate de postul de radio «Echo Moskvî». El îndeamnă un stat străin să atace şi să facă teroare în propria-i ţară. De ce nu? Că el şi-a vândut ţara Kremlinului. Pentru această adresare trebuie să fie judecat ca trădător de ţară, iar partidul lui – dizolvat.
De ce n-au fost prezenţi la referendum majoritatea studenţilor? Ştiţi de ce? Fiindcă i-aţi minţit. N-aţi tras la răspundere pe cei care-i maltratau în plină stradă, printre care era şi fiul meu. Iată rezultatul. Credeţi că la urmatoarele alegeri îi veţi cumpăra? Nici pe ei, nici pe părinţii lor, nici pe apropiaţii lor.
Apropo, ştiţi ce discuţii se poartă în rândul studenţilor? – Dacă câştigă alegerile anticipate comuniştii, plecăm din ţară. Şi aşa aproape jumătate din populaţia aptă de muncă e peste hotare. Gândeşte-te, Sfântă Alianţă! Gândiţi-vă la copiii meleagului, la soarta tuturor alegătorilor.
Desigur că oamenii vor alege parlamentul, vor alege din toate relele pe cel mai mic. Poporul va şti ce să facă, dacă AIE se va uni într-un singur bloc: pe de o parte – stânga, pe de alta – dreapta. Atunci ne putem aştepta la unele succese, în caz contrar mă tem că ne aşteaptă o Noapte a Sf. Bortolomeu. Voroniniştii nu iartă.
Iacob Cazacu-Istrati, Toronto, Canada


«Noi am crezut în Sfânta Alianţă. Dar AIE în noi?»
Jora de la Sauca a scris (10 September 2010)
Mai bine credeti in Sf.Voronin,Vladimir,Pasat,KLIMENKO,Putin si tot neamul lor neadormit.
europa a scris (10 September 2010)
Logica in politica este simpla, azi stinga mina dreapta iar poimane se voteaza iasas stinga. Dupa 60 de ani de guvernare a stingei, prin singe si pierderi vieti omenesti noi am adus Dreapta la putere. Mare magari sunt acei care cu zabale la gura critica Dreapta. Este normal ca Dreapta face greseli dar ca niciodata ea trebuie sustinuta si ajutata. Anatol Plugaru din naivitate politica critica Dreapta, facind abstractie, ca PCRM profita din politica sa incompetenta. Ma stiu personal din 1988… cu el dar condamn incompetenta lui. Ce partid fara bani poate lua puterea? Cel mai pregatit la oara actuala financiar si cu cadre este PCRM. Deci a critica Dreapta azi inseamna a promova Extrema Stinga. Opriti politica contra Dreptei fragile! AIE este unica forta care cu greu dar ne-a salvat de dominatia comunista. PPCD fara nicio rusine ataca AIE, dreapta parca ar fi un partid de stinga clasica.
mara a scris (10 September 2010)
europa,dacà eventual mai citesc si alde mos ion,cred cà le-ar trece cheful de a mai deschide pagina asta.ne spui si nouà care-i dreapta-nume,care-i stànga-nume,de ce-i «normal» ca dreapta sà greseascà? ce inseamnà «opriti politica contra…»? si cine ar opri-o,voronin? si nu te sinchisi sà-i spui lui ppcd pe nume,cànd a mai avut rusine? pài da,e de stànga,cine era ministru de rht al lui voronin,nu rosca? m-ai dat gata,nu cumva speri la o mànà de «ajutor» de la javra asta,nu escrocul àsta a adus comunistii la putere incà pe 5 ani? pe cine sà-l atace acum,pe voronin? voronin ii taie capul si i-l pune in par.crezi tu cà e fragilà dreapta? creierul e fragil si plin cu apà,trebuie interventie serioasà sà-i scoatà apa de la creier,cà ne-a nenorocit si asta.aie nu era in chinurile facerii sà punà haidamacii alde gumenità la dubà,asta a vrut poporul:capul lui motoc.nu aie ne-a salvat,ci lumea din pman si cei 4 tineri omoràti.filat a privit filmul si s-a supàrat pe ghimpu,cà l-a pus pe rol,lupu s-a fàcut cà nici nu existà 7 aprilie,de parcà nu el si banda a dat foc clàdirii parlamentului,iar urechean:dacà nu và trebuie vouà,mie nici atàta.nu ne-au salvat,ne-am salvat singuri,nu ei si nu feciorii lor erau in pman.noi le-am incredintat rezultatul,»trofeul»,iar ei l-au pus la WC in loc de hàrtie igienicà.am gresit adresa noi,nu comunistii de ieri si nici biznesmanii nu s-ar da in gàt pentru niste idealuri.
flowers_of_liberty a scris (12 September 2010)
Este convingator articolul. Daca pana astazi eram de parerea ca e mai bine ca partidele sa participe separat la viitoarele alegeri, odata citind «Noi am crezut în Sfânta Alianţă. Dar AIE în noi?», mi-am dat seama ca doar in bloc se poate de obtinut victoria. Sunt de parerea ca acest bloc trebuie sa fie Blocul Anticomunist, fara multa filosofie si fara mesaje subtile si bine gandite in laboratoarele propagandistice. Acum ori niciodata, asa va fi indiferent de startegie, ori participam separat si pierdem, ori participam in bloc si avem mai putine sanse de a pierde. Ca nu de alta, si aici sunt de acord cu autorul articolului, e posibil sa traim noaptea sf. Bartolomeu. Unicul mesaj care trebuie de adus la cunostinta alegatorilor este ca cei ce nu vor fi in Blocul Anticomunist, automat fac parte din sustinatorii comunistilor particiapand separat la scrutin. Doar asa cei ce nu vor sa voteze pentru comunisti vor vota pentru acest Bloc Anticomunist. Cred ca anticomunist va fi oricine chiar daca il displce total pe dnul Lupu, ori pe dnul Ghimpu, ori pe dnul Filat. Indiferent de simpatii lupta se va da intre comunisti si intre democrati, vorbind in general, asa cum de altfel si percepe majoritatea societatii noastre. Majoritatea societatii ii numesc democrati si pe liberalii din PL si pe cei din PLDM. Se incearca o diferentiere, ba chiar incepe sa apara o usoara dominanta liberala, dar acum nu e timpul sa cautam cum e mai bine sa se numeasca societatea anticomunista — democrati ori sa se numeasca liberali. Important e sa se reuseasca formarea acestui bloc si sa se impuna mesajul anticomunist. Ori, ori… Alta alegere nu exista. Ma repet, acum ori niciodata. Daca revin comunistii, acestea vor reveni pe cel putin 2 mandate. In special tinerii vor fugi din Moldova si nu din cauza comunistilor, dar din cauza AIE care nu a fost in stare sa indreptateasca asteptarile lor si prin prisma frustrarii vor parasi masiv tara. Tinerii isi vor da votul pentru un Bloc Anticomunist, iar daca vor participa o droaie de partide, tinerii nici nu vor iesi sa voteze. Eu voi vota anticomunist oricum, dar imi va fi foarte greu sa-mi conving cunoscutii, prietenii sa voteze pentru partidul din care fac parte, si imi va fi mai usor sa-i conving sa voteze Anticomunist. Comunistii au un electorat de 30% si nu mai mult, blocul Anticomunist are sanse sa ia usor peste 50% fiind impreuna. 20-30% din electoratul care se hotaraste sa mearga la alegeri in ultima saptamana si tot in ultima saptamana ia decizia pentru cine sa voteze, si tot el fiind numit si electoratul indecisilor va fi ca intodeauna hotarator si mai ales acum in aceste momente dificile pe care le are de retrait democratia moldoveneasca. Daca nu iese la votare acest segment, hamba cu democratii si cu liberalii. 60 la 40 castiga comunistii. Daca insa indecisii vor fi convinsi sa iasa la votare, atucni rezultatul se va inversa. Indecisii nu vor vota pentru comunisti niciodata! Ei sunt indecisi pentru ca le este in cot de politica, de alegeri, de viata societatii, dar ei stiu ca Voronin e rau, ca comunistii sunt hoti si in genere pentru un indecis ar fi o mare rusine sa voteze pentru PCRM, pentru ca indecisii in mare parte sunt persoane cu varsta cuprinsa intre 18 si 40-42 de ani. Iar in cercurile respective de varsta se discuta despre comunisti in linii negative. De aceea indecisii sunt posibili si probabili voatnti anticomunisti. Restul cetatenilor care au votat pentru partidele din AIE si asa vor vota pentru ele si in continuare ca doar nu vor vota pentru comunisti! La referendum acest fapt a fost adeverit. Numarul celora care alcatuiesc temelia procentului democrat a ramas practic neschimbat fata de alegerile din aprilie si din iulie a anului 2009. Indecisii au stat acasa si vor sta acasa si pe 28 noiembrie daca nu va fi un Bloc Anticomunist. Aceasta am vrut sa spun si as fi nespus de bucuros sa am ocazia sa citesc si alte pareri cu privire la acest articol dar si cu privire la comenatriul meu. Toate bune.
AVRAAM a scris (13 September 2010)
E istore veche…A mai fost Braghiş cu Urechean,cînd fiecare imbla cu pieptul vînăt de lovitură-că EU sunt lider!Algoritmul anilor 1990,ADRul,acum AIE,numiţi-o cum vreţi rezultatul e unul-doar un lider poate fi LIDER nu patru şi nici şapte.Soluţia e una simplă-Lucinschii/Voronin/Roşca/Diacov/Untilă/Serebrian/Nantoi/Ghimpu/Filat/Braghiş/Tarlev/Urechean/Klimenco/Filat/Pasat şi toată BANDA/KLICA lor de Mişin/Sturza/Dodon/Lazăr/Catan/Papuk/Gurbulea/mafulea-huiulea de scos in afara legii şi de interzis a mai deţine posturi publice.Avem oameni cumsecade deştepţi ce au prosperat in Europa,avem o mulţime de studenţi necompromaţi,oneşti-e timpul sa le oferim puterea lor,şi e timpul sa-i inchidem gura lui Roşca cu Fluxul, Tănase cu Timpul şi lui Starîş cu Rezonanţa.Căntecul lui VICTOR ŢOI-МЫ ЖДЁМ ПЕРЕМЕН….
ion a scris (13 September 2010)
In CUBA participarea la referendum e obligatorie, pentru lipsa/neparticipare la vot platesc o amenda care echivaleaza cu 12 Euro… Ei, cred ca si la noi oamenii ar putea avea obligatia asta fata de stat, nu doar sa ceara de la stat (ma refer la cei csociali vulnerabil, in special). Cata ignoranta ca sa nu-ti pese de cine va veni sa te conduca…Chiar daca sunt procomunisti trebuiau sa vina sa voteze contra…Lenea… Deaceea o sa murim saraci si prosti
ion a scris (13 September 2010)
Erata: in Loc de CUBA a se citi TURCIA, Scuze
AVRAAM a scris (13 September 2010)
IOANE,proşti ca proşti,dar mai sunt şi oameni deştepţi in Moldova,unii pur şi simplu au boicotat,pe Filat/Ghimpu/Diacov/Lupu.La noi la MOLDOVA IOANE,pardon dar oa spun-Golosui,ili ne golosui,vseo ravno poluciş H..Cred ca ne-am inţeles?