Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Milionarul vrea să revină la…

Milionarul vrea să revină la CNA

461-gofman-3Mihail Gofman, fostul şef adjunct al Serviciului Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (SPCB) din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), demis la câteva săptămâni după apariţia în ZdG a unui articol despre averea de milioane pe care o deţine, încearcă să revină la vechea funcţie. Acesta a acţionat CNA-ul în judecată, cerând să fie restabilit şi să-i fie plătit salariul pentru perioada în care, fiind demis, nu şi-a exercitat meseria. Luna trecută, Curtea de Apel Chişinău a trimis dosarul cu solicitările acestuia la Judecătoria Centru, cea care, în luna mai, decidea să-i respingă cererea, pe motiv că nu a depus-o la locul unde trebuia.

Mihail Gofman a fost eroul unui articol publicat în ZdG pe 6 martie 2014. Articolul dezvăluia că şeful adjunct al SPCB este unul dintre cei mai bogaţi angajaţi ai CNA, cu mai multe terenuri, maşini, firme deţinute prin intermediari, dar şi o casă de milioane, cu două niveluri, înscrisă pe mama sa, o pensionară care, de fapt, locuieşte la ţară. Atunci, CNA anunţa că subdiviziunea de securitate internă a instituţiei a iniţiat, anterior, un proces de monitorizare a stilului de viaţă al angajatului Mihail Gofman. Pe 21 martie 2014, prin decizia Colegiului Disciplinar al CNA, în urma acelor investigaţii, le decidea eliberarea lui Gofman din serviciu. Pe 18 aprilie, un ordin în acest sens era semnat de către Viorel Chetraru, directorul CNA. Surse din cadrul CNA explică faptul că, în timpul investigării lui Gofman, au fost depistate diverse relaţii ale acestuia cu persoane investigate anterior pentru spălare de bani, doar că, acest lucru nu a fost posibil de demonstrat prin probe. Totodată, s-a stabilit că, în ultimii ani, există o diferenţă nejustificată de aproximativ 600 de mii de lei între veniturile declarate ale familiei Gofman şi proprietăţile obţinute de către membrii acesteia.

461-gofman1CNI a decis: Gofman este curat

Între timp, Comisia Naţională de Integritate (CNI), singura instituţie abilitată să verifice averea funcţionarilor, după articolul din ZdG, a decis să verifice dacă Gofman a admis încălcări în declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi pe anul 2012, în care afirma că deţine un apartament, o cameră, trei construcţii, două garaje, şapte terenuri cu o suprafaţă de aproximativ 15 ha, o fermă cu 68 de oi şi 5 vaci, două firme, pe care le-a vândut în ianuarie 2013, un depozit bancar de 1,8 milioane de lei şi două automobile de model Hyunday Santa FE, ambele în valoare de peste 600 mii de lei. Iar CNI a decis că Gofman nu a admis nicio încălcare, declarându-şi toată averea deţinută, deşi ZdG demonstrase că acesta locuieşte într-o casă de lux, de peste 10 mln. de lei, nedeclarată, înscrisă pe mama sa.

Reprezentanţii CNA, cu care ZdG a discutat despre cazul Gofman, ne spuneau că un posibil răspuns la decizia CNI l-am putea găsi în faptul că Alexandru Donciu, fiul preşedintelui CNI, Anatolie Donciu, lucrează în departamentul condus de Gofman. Totuşi, reprezentanţii CNI ne-au spus că acest lucru nu le-ar fi influenţat decizia, care ar fi una corectă, iar Anatolie Donciu chiar s-a retras de la examinarea cazului, motivând că fiul său este subalternul lui Mihail Gofman.

25 de terenuri, diferenţa dintre 2012 şi 2013

Cu decizia favorabilă de la CNI, Gofman a atacat CNA-ul în judecată, cerând restabilirea sa la serviciu şi achitarea salariului pentru perioada în care lipseşte. Pe 22 mai 2014, Judecătoria Centru a decis să-i respingă cererea. Judecătorul Vladimir Braşoveanu şi-a motivat decizia prin faptul că Judecătoria Centru nu ar fi competentă să judece acest litigiu. Gofman a depus recurs, iar pe 11 iulie 2014, Curtea de Apel Chişinău l-a admis, a casat integral încheierea Judecătoriei Centru şi a restituit dosarul la rejudecare, tot la Judecătoria Centru. Cel mai probabil, spun oameni din cadrul CNA, având decizia CNI la mână, Gofman urmează să fie restabilit la serviciu în această toamnă.

Deşi CNI nu a găsit abateri în declaraţia lui Gofman cu privire la venituri şi proprietăţi pe anul 2012, în declaraţia acestuia, pe anul 2013 găsim mult mai multe terenuri decât în cea din 2012. Toate au fost achiziţionate de către Gofman în 2012 sau chiar în 2008, şi, în mod normal, ar fi trebuit să se regăsească în declaraţia sa cu privire la venituri şi proprietăţi pe anul 2012. Astfel, în declaraţia pentru 2013, Gofman declară că deţine nu mai puţin de 32 de terenuri, chiar dacă în 2012 indica doar 7. Toate terenurile pe care le declară în 2013 au devenit ale sale nu în 2013, anul declarării, conform informaţiilor din declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi, ci în 2012, iar două dintre ele, forestiere, nedeclarate anterior, chiar în 2008. Surse din cadrul CNI au explicat situaţia prin faptul că aceste terenuri, deşi au fost cumpărate de Gofman în 2012, ar fi fost înregistrate mai târziu la Oficiul Cadastral, iar, conform legii, dreptul de proprietate apare doar după ce bunul este înregistrat pe numele tău anume la Cadastru.

V.M.