Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Milioanele statului pentru partidele politice

Milioanele statului pentru partidele politice

480-parlametnSăptămâna trecută, deputaţii au votat în prima lectură legea care permite finanţarea partidelor politice de către stat, dar care impune şi alte reguli, mai clare şi, teoretic, mai stricte, privind finanţarea formaţiunilor politice din R. Moldova. Legea însă nu va fi valabilă începând cu viitoarea campanie electorală, care va demara peste câteva săptămâni, şi asta pentru că aceasta nu a fost încă votată în lectură finală, iar Legislativul a plecat în vacanţă. Cel mai probabil, legea ar urma să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2015, an în care vor avea loc alegeri locale şi în care în bugetul de stat ar trebui să se regăsească aproximativ 45 mln de lei pentru finanţarea formaţiunilor politice.

Joi, 17 iulie, în ajunul intrării în vacanţă, deputaţii au votat pentru modificarea şi completarea mai multor acte legislative care reglementează activitatea şi finanţarea partidelor politice. Proiectul fusese elaborat de Guvern încă în luna martie a anului trecut, dar, din diferite motive, nu ajungea să fie dezbătut în plenul Legislativului. După presiuni, inclusiv din partea partenerilor externi, proiectul a fost dezbătut de către deputaţi şi chiar votat în primă lectură.

Firmele cu datorii la stat nu vor putea finanţa

Modificările au drept scop transparentizarea finanţării partidelor politice, subiect la care R. Moldova are mai multe restanţe. Conform prevederilor, Comisia Electorală Centrală (CEC) va deveni organul care va supraveghea şi controla finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale. După aprobarea legii, va fi interzisă finanţarea, directă sau indirectă, a partidelor de către întreprinderi şi instituţii străine, internaţionale şi mixte, precum şi de către persoane fizice care nu sunt cetăţeni ai R. Moldova, persoane anonime sau intermediari. Sumele primite în acest mod vor fi confiscate şi acordate bugetului de stat.

Banii partidelor folosiţi în campania electorală ar urma să fie verificaţi de către CEC, solicitând informaţii de la băncile în care partidele vor fi obligate să-şi deschidă un cont cu denumirea Fond Electoral. Totodată, televiziunile vor fi obligate să-şi facă publice ofertele pentru plasarea publicităţii în timpul campaniei electorale în termen de cinci zile de la începerea campaniei. Iar partidele, prin intermediul CEC, vor face publice numele finanţatorilor. Conform noilor prevederi, o persoană fizică nu poate face donaţii pentru mai multe partide politice, iar donaţiile sale nu pot depăşi 20 de salarii medii pe economia naţională din anul respectiv. Totodată, o persoană juridică poate dona unui partid nu mai mult de 40 de salarii medii pe economie. Cu o condiţie importantă: ca firma să nu aibă datorii către bugetul de stat.

0,2 % din buget, sau aproape 50 mln de lei anual

După ce legea va fi votată în lectura a doua şi, ulterior, promulgată de către şeful statului, partidele politice vor fi în drept să primească anual finanţare de la bugetul de stat prin intermediul CEC. Cuantumul alocaţiilor se va aproba în legea bugetului de stat pe anul respectiv, cota procentuală constituind nu mai mult de 0,2% din veniturile bugetului de stat, cu excepţia veniturilor cu destinaţie specială prevăzute de legislaţie, şi se distribuie după cum urmează: 50% partidelor politice proporţional performanţelor obţinute la alegerile parlamentare şi 50% la alegerile locale, se spune în proiectul de lege. În cazul blocurilor electorale, alocaţia va fi împărţită conform înţelegerii prealabile dintre partide sau după numărul de mandate. Alocaţiile din bugetul de stat se vor acorda lunar, iar concurentul electoral care şi-a retras candidatura este obligat să restituie creditul alocat din bugetul de stat pentru a-şi desfăşura campania electorală în termen de două luni de la retragerea candidaturii.

Un simplu calcul virtual arată că, dacă legea va intra în vigoare anul viitor, atunci pentru finanţarea partidelor ar urma să fie alocaţi aproximativ 45 mln. de lei, dacă ne raportăm la veniturile bugetare pentru anul 2014, care au fost de aproximativ 22 mlrd de lei. Partidele politice ale căror venituri şi cheltuieli anuale depăşesc un milion de lei sunt obligate să efectueze auditul rapoartelor privind gestiunea financiară cel puţin o dată la trei ani. Încălcările sunt pedepsite contravenţional, dar şi penal.

Imediat după aprobarea în prima lectură a acestui proiect, Transparency International Moldova a venit cu o serie de propuneri la adresa instituţiilor statului de modificare a mai multor legi, modificări necesare pentru ca modificările legislative aprobate în prima lectură de Parlament să fie funcţionale.

V.M.